Presa din chioșcuri nu conține nimic, în această dimineață, despre încheierea cu succes a acordului european, cu cifrele dorite inițial: un buget comun pe anii 2021-2027 de 1.074 de miliarde și un plan de relansare economică a UE de 750 miliarde.
Cum am tot scris, presa tradițională, cotidiană, cea pe hârtie, încă foarte citită în Occident, fiind tipărită în timpul nopții, apare caldă și umedă dimineața, și nu e căutată de mai nimeni pentru știri, acestea fiind deja auzite de toată lumea la radio și TV și găsite pe internet. Presa scrisă este citită pentru originalitatea și profunzimea analizelor și interpretărilor și pentru plăcerea suplimentară de-a fi frunzărită la terasă. Iar Revista presei prezintă actualitatea interpretării, nu știrile.
Iată așadar: fără a avea ceva în paginile sale despre încheierea cu succes a summitului UE, în urma eforturilor cumulate ale Angelei Merkel și ale lui Emmanuel Macron, „Mutti” și „Manu”, Le Monde revelează astăzi culisele târguielilor maraton de la Bruxelles dintre cei 27 de lideri. Pe lângă lucrușoarele știute (cum Macron a dat cu pumnul în masă și cum tot el a încercat să forțeze mâna celorlalți, blufând încă de sâmbătă seara cum că are avionul pornit și că e gata să plece în orice moment) vor rămâne cicatricile acestor negocieri maraton și impresia profundă că că Europa nu poate fi doar suma unor interese naționale.
Negocierile au durat 90 de ore și au fost cele mai lungi din istoria UE, constată în Spania El Mundo. A fost evident că nu era vorba doar de împărțirea banilor și de pregătirea acelui uriaș împrumut de 750 de miliarde pe care UE îl va contracta în comun, ci și de împărțirea suveranității naționale. In Italia,La Repubblica a actualizat, desigur, totul de îndată pe site-ul său, anunțând victoria de la Bruxelles sub titlul care poate suna straniu în alte limbi: "Tutelata la dignità dell'Italia" = "Demnitatea Italiei e apărată". (Termen înșelător acest „tutelata”, care în alte contexte ar putea însemna: „pusă sub tutelă”.)
China: trădări și extrădări
Lăsând deoparte summitul din Bruxelles, Liberation își dedică numărul de astăzi, cum o anunță titlul uriaș din prima pagină, Genocidului în curs al uigurilor. Arestări masive, torturi, violuri, muncă forțată… citim acolo totul despre virajul totalitar și genocidal și politica de asimilare dusă de Partidul comunist chinez împotriva acestei minorități turcofone musulmane din Xinjiang (foto). Minoritate relativă, la scara Chinei, pentru că e vorba totuși de 12 milioane de persoane.
Libération scrie că sterilizarea forțată a femeilor uigure, așa cum a fost documentată de cercetătorul german Adrian Zenz, este unul din cele cinci criterii reținute de ONU în definiția genocidului, conform convenției din 1948.
În paralel, Londra și-a suspendat tratatul de extrădare cu Hong Kong. The Guardian scrie că deputații, atât Tory cât și laburiști, au aprobat o serie de măsuri, pe lângă suspendarea tratatului de extrădare, printre care interzicerea exportului de material militar sau care poate fi folosit în operațiuni de reprimare a manifestațiilor. Peste ocean, Washington Post amintește că acestor măsuri luate de guvernul lui Boris Johnson li se adaugă și protestele oficiale în fața reprimării uigurilor, dar și măsurile luate pentru a bloca participarea giganticei firme chinezești Huawei la instalarea rețelei 5G în Marea Britanie.
Toate acestea sunt ca răspuns în fața noii legislații represive introduse de China în Hong Kong și care, cum amintește tabloidul The Sun, încalcă acordul semnat de Londra și Pekin în 1984. Marea Britanie a adoptat deja măsuri care vor permite unui număr de aproape trei milioane de locuitori ai fostei colonii din China să obțină cetățenia britanică.
În practică, însă, cum notează Wall Street Journal, decizia britanică nu va avea mare efect și e mai mult simbolică, deoarece extrădările între cele două puteri sunt extrem de rare.
Revocarea catedralei din Nantes
În Franța, continuă ancheta în legătură cu incendierea criminală a catedralei din Nantes. O persoană fusese arestată sâmbătă în legătură cu incendiul declanșat intenționat în catedrala din Nantes. Era vorba de îngrijitorul benevol al catedralei, care locuiește într-o clădire a parohiei, un rwandez de 39 de ani. Omul a fost însă eliberat duminică, fără alte urmări, pista dovedindu-se falsă.
Le Figaro prezintă stadiul actual al anchetei, subliniind că una din piste este totuși accidentul, poate chiar de la rețeaua electrică, așa cum s-a întâmplat cu Notre-Dame din Paris. Tot Le Figaro scrie despre starea decrepită a multor biserici din Franța, care nu sunt altceva decât muzee în pericol.
Această stare de delăsare și abandon a bisericilor din Franța nu este însă nouă. Cotidianul catolic La Croix amintește că aceeași catedrală din Nantes a fost răvășită deja de un incendiu în 1972 și că restaurarea ei a durat până în... 2013, ca acum ea să ardă din nou.
Belgia: „Nu știe stânga ce face dreapta”
Belgia se lansează începând de astăzi într-un interesant experiment socio-politic: testarea combinării, în același guvern, a două formațiuni politice pe care totul le opune și dintre care una dorește dispariția țării.
Belgia se află fără un guvern stabil de mai bine de un an și jumătate, de la alegerile de la sfârșitul anului 2018, alegeri care au adâncit ruptura socială, etnică, lingvistică și politică. În sud, în Valonia, a câștigat atunci stânga – socialiștii și maoiștii, în special barocul Partid al Muncii – Parti du Travail de Belgique (PTB) – care, caz unic în Europa, e pe cale de a câștiga teren în principalele orașe ale Valoniei.
În nord, în schimb, în Flandra, au câștigat naționaliștii extremiști flamanzi, în primul rând principalul partid al Belgiei, în termeni numerici absoluți: N-VA (Noua Alianță Flamandă, Nieuw-Vlaamse Alliantie), urmat de partidul flamand neofascist Vlaams Belang, pentru care ar vota 27% din flamanzi. Adăugând la asta electoratul de 22% al N-VA, rezultă că jumătate din flamanzi votează pentru dreapta naționalistă și care dorește dispariția Belgiei.
Ei bine, tocmai acum, de sărbătoarea națională (astăzi, 21 iulie, sărbătoare neluată în seamă în multe locuri din Flandra indpendentistă), s-a anunțat că după un an și jumătate de absență de guvern, socialiștii francofoni și naționaliștii flamanzi, principalele partide în cele două jumătăți ale Belgiei, sunt pe cale de a discuta o posibilă alianță.
Cotidianul francofon Le Soir îl citează pe liderul flamand naționalist Bart De Wever care spune că, deși «nu există garanția succesului, trebuie totuși explorate toate pistele».
Toate acestea au fost anunțate ieri, în realitate, căci presa belgiană nu a apărut astăzi, fiind sărbătoarea națională, 21 iulie, ziua căpătării independenței față de... Olanda.
Regele Belgiei, Philippe, i-a însărcinat, așadar, cum detaliază cotidianul economic flamand De Tijd, cu formarea unui nou guvern pe cei doi lideri ai principalelor partide: naționalistul flamand Bart De Wever și socialistul francofon Paul Magnette. Site-ul american Politico din Bruxelles notează că Magnette a avertizat că vor fi organizate noi alegeri dacă nu se formează un guvern în 50 de zile.
Toate acestea sunt importante nu doar pentru că Belgia adăpostește principalele instituții UE și NATO și pentru că stabilitatea ei e importantă pentru întreaga Europă, dar și pentru că prin complexitatea ei instituțională și etnică Belgia este un foarte bun – chiar unic – laborator european. Dacă ceva nu funcționează aici, atunci nu va funcționa nici la nivelul unei Europe federale.