Germania acuză oficial Rusia de comandarea unui asasinat pe teritoriul german

Angela Merkel și Vladimir Putin

Procurorii germani au anunțat, joi, că au adunat destule probe pentru a acuza un cetățean rus de uciderea unui georgian, un fost comandant cecen, în Berlin, vara trecută, într-un asasinat ordonat de autoritățile ruse, scrie Reuters.

Suspectul de crimă, identificat doar ca Vadim K., este acuzat de crimă și posesie ilegală de armă, au transmis procurorii federali.

La o dată necunoscută, anterioară 18 iulie 2019, autoritățile guvernului central al Federației Rusiei au ordonat (suspectului) lichidarea cetățeanului georgian de origine cecenă, Tornike K", afirmă, într-un comunicat, parchetul federal, referindu-se la un rus care a intrat în Germania cu o identitate falsă și a fost arestat după crimă.

Uciderea pe teritoriul german a cetățeanul georgian, într-un asasinat considerat a fi comandat de o instituție de stat rusească, a dus la tensiuni diplomatice între Germania și Rusia în 2019.

Germania a replicat cu expulzarea a doi diplomați ruși, măsură care a dus la un răspuns similar din partea Rusiei.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Berlin afirma, în decembrie 2019, că, potrivit Procurorului General federal, „există suficiente indicii concrete care atestă că uciderea a avut loc fie la ordinul unor instituţii de stat ale Federaţiei Ruse, fie la ordinul Republicii Autonome Cecene, ca parte a Federaţiei Ruse."

În replică, Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Federaţiei Ruse, a declarat, potrivit agenţiilor de presă ruse, că nu există legătură între „crima în cauză şi Rusia oficială".

Aparent, victima a luptat în aşa-numitul „al doilea război din Cecenia" împotriva Rusiei. Potrivit Procurorului General federal, bărbatul ucis la vârsta de 40 de ani a fost calificat drept „terorist" de către autorităţile ruse şi dat în urmărire generală. Numeroşi foşti luptători ceceni au fost deja ucişi în exil.

Cetățeanul georgian, un fost lider al insurgenților ceceni, a fost împușcat mortal într-un parc din Berlin.

Potrivit unui material publicat de cotidianul Der Spiegel, procurorul general al Germaniei a decis să preia cazul, după ce experții criminaliști l-au identificat pe asasin drept Vadim Krasikov, persoană care este căutată pentru uciderea unui om de afaceri rus în 2013.

Autorul crimei a fost arestat de poliție în timp ce încerca să scape de arma crimei, însă a refuzat să coopereze cu autoritățile.

Asasinul a ajuns în Germania folosind un pașaport rus emis pe numele Vadim Sokolov, însă experții se îndoiesc de autenticitatea documentului.

Site-ul de investigații jurnalistice Bellingcat susține că numele Vadim Sokolov nu este real, asasinul primind un număr de identificare fiscală cu câteva zile înainte de a solicita o viză Schengen pentru a călători în UE. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea directă a statului rus, susțin jurnaliștii.