Germania a arestat trei persoane suspectate că au dat tehnologie militară Chinei

Arestările au loc la o săptămână de la vizita cancelarului german Olaf Scholz în China.

Trei germani au fost arestați sub suspiciunea că au colaborat cu serviciile secrete chineze pentru a preda tehnologie care ar putea fi folosită în scopuri militare.

Tehnologia ar putea contribui la întărirea marinei chineze, au declarat luni oficialii germani.

Arestările au loc la o săptămână de la vizita cancelarului german Olaf Scholz în China pentru a pune presiune pe Beijingul să nu mai sprijine economia Rusiei în timpul războiului și pentru a ridica probleme de furt de proprietate intelectuală și acces echitabil pe piață.

Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a declarat că guvernul monitorizează ceea ce a numit o amenințare semnificativă reprezentată de spionajul chinez în afaceri, industrie și știință.

„Ne uităm foarte atent la aceste riscuri și amenințări și am avertizat clar și am atras atenția asupra lor, astfel încât măsurile de protecție să fie sporite peste tot”, transmite ministerul pe care-l conduce citat de Reuters.

În acest caz, problema tehnologiilor inovatoare germane care pot fi utilizate în scopuri militare este una „deosebit de sensibilă”, arată sursa citată.

„La momentul arestării lor, acuzații se aflau în negocieri cu privire la proiecte de cercetare care ar putea fi deosebit de utile pentru extinderea puterii de luptă maritimă a Chinei”, spune ministrul german al Justiției, Marco Buschmann.

Ministerul chinez de externe și ambasada Chinei la Berlin nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Procurorii i-au identificat pe suspecți ca fiind Herwig F. și Ina F, un cuplu căsătorit care conduce o companie în Dusseldorf, precum și Thomas R., descris de procurori ca agent al unui angajat neidentificat al Ministerului Securității de Stat (MSS) din China.

Cuplul a încheiat un acord de cooperare cu o universitate germană prin intermediul companiei lor, care a presupus pregătirea unui studiu pentru angajatul MSS privind piesele de mașini care pot fi folosite pentru motoare marine precum navele de război, au precizat procurorii într-un comunicat dat presei luni.

Suspecții au achiziționat și un laser special din Germania în numele și cu plată de la MSS și l-au exportat în China fără autorizație, potrivit procurorilor, care nu au precizat pentru ce ar putea fi folosit laserul.

Arestările au fost făcute pe baza informațiilor adunate de agenția națională de informații din Germania, au spus procurorii.

Săptămâna trecută, Germania a arestat doi cetățeni ruso-germani suspectați de spionaj pentru Rusia.

S-a spus că ar fi pus la cale atacuri de sabotaj menite să submineze sprijinul militar al Germaniei pentru Ucraina în războiul său împotriva Rusiei.

Îți mai recomandăm Doi spioni ruși arestați în Germania. Polonez arestat pentru complot de asasinare a lui Zelenski