Gheorghe Ursu, inginerul și poetul căruia prietenii îi spuneau Babu, a fost arestat în septembrie 1985 și a murit două luni mai târziu în beciurile Direcției de Cercetări Penale, cum se numeau în anii aceia beciurile Securității.
Era inginer constructor la un Institut de proiectări din București, ISLGC, și scriitor publicat deja în volum și în reviste literare. Fatidic i-a fost Jurnalul însă, o colecție de 16 caiete, în care Babu Ursu își așternea însemnările critice la adresa dictaturii comuniste. Fatidic, pentru că îl ținea în sertar la serviciu, iar două colege, dintre care una s-a dovedit a fi turnătoare la Securitate, i-au sustras caietele și le-au predat Poliției Politice comuniste.
Prima scrisoare a lui Gheorghe Ursu către Europa Liberă, prezentată de Virgil Ierunca în emisiunea „Povestea Vorbei”, fotografie din arhivele Institutului Hoover/prof. Sergiu Mustețea
Gesturile lui Babu de disidență nu se limitau doar la Jurnal. Ca inginer constructor, a fost martor la abandonarea de către Nicolae Ceaușescu a fortificării clădirilor din centrul Bucureștilor după cutremurul din 1977. A reușit să trimită două scrisori la Europa Liberă, postul de radio pe care românii îl asociau cu libertatea și pe care Ceușescu îl ura într-atât încât a comandat asasinate la adresa „vocilor” radioului.
În două emisiuni comemorative despre cutremurul din 4 martie 1977, Virgil Ierunca a prezentat, la Europa Liberă, în 4 și 5 martie 1979, dintr-o scrisoare a lui Gheorghe Ursu, care descria modul iresponsabil prin care Ceușescu refuza consolidarea clădirilor afectate de cutremur. Transcrierea emisiunii „Povestea vorbei”, realizată de Virgil Ierunca, se află în arhivele Institutului Hoover.
Scrisoarea lui Gheorghe Ursu către Europa Liberă, prezentată de Virgil Ierunca în emisiunea „Povestea vorbei”, din arhivele Hoover/foto prof.Sergiu Mustețea
„Am primit din partea unui arhitect din România un text pe care credem că e bine să vi-l comunicăm şi dumneavoastră acum, când se împlinesc doi ani de la cutremur. Deoarece, în cea mai mare parte, priveşte tocmai felul în care s-a înţeles a se face faţă, la nivelul autorităţilor, urmărilor seismului. Textul are două capitole, primul intitulat „4 iulie 1977 – cutremurul neştiut” – al doilea: „Noul Persepolis”, așa a sunat prezentarea scrisorii lui Gheorghe Ursu de către Virgil Ierunca și Alain Paruit.
A urmat apoi o altă scrisoare către Europa Liberă, în care erau prezentate abuzurile lui Nicolae Ceaușescu asupra Uniunii Scriitorilor, era denunțat cultul personalității lui Ceaușescu. Era 1981, iar scrisoarea a fost prezentată de Monica Lovinescu.
A treia filă a scrisorii, prezentată de Virgil Ierunca la Europa Liberă în 1979, emisiune păstrată în arhivele Institutului Hoover/foto prof.Sergiu Mustețea
Ursu era deja urmărit de Securitate, avea dosar de obiectiv, au urmat înregistrări și filaje ale inginerului poet, care nu se ferea să-și spună părerea despre ororile comunismului. În lumea literară, unde era prezent și de care era legat și prin prietenii cu Nina Cassian, Radu Cosașu, Radu Albala, Dan Deșliu, Geo Bogza între alții. Din dosarul de securitate aflat la CNSAS, s-a aflat cât de alertată era Poliția Politică de orice semn de libertate și până unde mergea cu urmărirea unor oameni ca Gheorghe Ursu.
Gheorghe Ursu „La cel de-al XIII-lea congres”
Piaţa Palatului de plumb
şi de smoală
Cu cerul deasupra de plumb
de smoală
Cu norii plutind într-o ucigătoare ceaţă
Peste o planetă părăsită de viaţă,
După o definitivă şi catastrofală invazie
A unor nave extraterestre de plumb
şi de smoală
Blocînd intrările şi ieşirile
prin spaţiu şi timp
Interzicînd trecerea clipelor şi
mişcarea moleculelor în aer
Învinşi şi învingători
Cei de afară şi cei dinăuntru
Cei din mîzgă şi tină şi cei din catifea şi lumină
Într-un singur glas, într-un consens unanim
emit pe aceeaşi lungime de undă
Ovaţii, urale, osanale
Către cei mai mari şi mai tari
prezenţi acum şi aici tiribombari
foşti şi viitori, acum şi pururea
şi-n vecii vecilor. Amin.
Poezie scrisă în nov. 1984, cu un an înainte de a fi torturat și ucis în temnițele comuniste, apărută postum, la Editura All, 1994. „Presentimente și postsentimente”
La începutul lui 1985, Securitatea a început să-l cheme la declarații. Din raportul de pe urma acestei anchete care a durat nouă luni în libertate i-a făcut un raport care prevestea ce urma să se petreacă. Datele adunate deja fuseseră minuțios cercetate de DSS, inclusiv povestea scrisorilor prezentate la Europa Liberă. Din dosarul de Securitate al lui Gheorghe Ursu
- În anii 1978 si 1981, cu ocazia unor călătorii turistice efectuate în străinătate a furnizat postului de radio autointitulat Europa libera 2 materiale în care a comentat de pe pozitii dușmănoase măsurile luate de partid în domeniul construcțiilor din România, care au făcut obiectul mai multor emisiuni...
- A copiat 4 citate din diferite lucrări ale unor autori străini, ce conțin referiri la necesitatea luptei impotriva statului și le-a afisat la locul său de muncă, cu scopul de a atrage atenția că situația critică din vremurile respective (cu sute de ani în urmă sau în timpul regimurilor fasciste) s-ar potrivi în prezent realităților din România...
- Din anul 1974 întretine legături cu elemente din emigrația reacționară română de la Paris, comentatori ai postului de radio autointitulat Europa liberă, de la care a primit și introdus în țară, în anii 1974 și 1978, mai multe tipărituri in limba română cu conținut anticomunist...
A urmat arestarea, la 21 septembrie 1985, iar rechizitoriul s-a transformat în calvarul torturilor. Gheorghe Ursu, arestat sub pretextul deținerii de valută (18 dolari) - o infracțiune care ar fi fost menită să acopere statutul de disident, deținut politic. Ursu este torturat de anchetatori, iar când este dus în celulă, este bătut de infractori de drept comun. Obiectivul este ca Babu Ursu să de delimiteze de scrisorile trimise Europei Libere, să afirme că ar fi primit bani pentru ele. Securitatea îi mai cerea, în timpul bătăilor aplicate cu sălbăticie, să-și toarne prietenii scriitori.
Ursu a rezistat calvarului și a refuzat să se dezică de scrisori. Din dosarul anchetei reiese că acesta și-a explicat demersurile incriminate de Securitate ca fiind „datoria față de conștiință”. Iată cum arată declarația sa în fața anchetatorilor din prima parte a lui 1985.
„Trebuie să arăt foarte clar că cele două scrisori expediate de mine la Europa liberă și a treia (pe care nu am trimis-o) nu au fost determinate în nici un fel de alte persoane, nici de discuțiile purtate pe marginea emisiunilor acelui post de radio, nici de exemplul vreunei alte persoane, ci au pornit, în toate cele 3 cazuri, din sentimentele mele subiective de luare de poziție față de împrejurări, considerînd că este de datoria mea față de conștiință să exprim aceste sentimente.
Prin cele 2 materiale trimise și al treilea neexpediat, nu m-am făcut purtător de cuvânt al nici unei alte persoane, nu am primit sfatul sau ideile nimănui, ele exprimînd păreri ale mele, intime și subiective.
Deasemenea, repet că expedierea acelor scrisori nu a avut în vedere nici un fel de răsplată sau remunerație materială”.
Gheorghe Babu Ursu alături de familie
A murit la 17 noiembrie 1985, în Spitalul de la Jilava, unde fusese adus în stare gravă din beciurile Securității, bătut de anchetatori și de colegii de celulă. Familiei i s-a comunicat câteva zile mai târziu că a murit, dar nu și cauza morții. Fiul lui Gheorghe Ursu, Andrei, a povestit că atunci când i-a văzut cadavrul, „avea urme vizibile de lovituri pe față, gât, umeri. Avea spatele brăzdat, pe toata lungimea, de urme de schingiuire. Avea la mâini urme adânci de cătușe, prin care se vedeau oasele încheieturilor”.
AUDIO: Anunțul morții lui Gheorghe Ursu la radio Europa Liberă:
Your browser doesn’t support HTML5
Gelu Ionescu anunțînd moartea lui Gheorghe Ursu, Actualitatea Românească, 25 noiembrie 1985
- a fost incinerat, iar colegilor de serviciu nu le-a fost permis să participe la funeralii. Cu toate acestea, au fost prezenți mulți prieteni
- familia a avut linia telefonică întreruptă. Un an întreg, și după moartea lui Babu Ursu, mașina Securității a stat în fața blocului unde locuia familia disidentului arestat, torturat și ucis pentru că și-a onorat „datoria față de conștiință”
Jurnalul lui Gheorghe Ursu se pare că ar fi fost distrus, din el putând fi reconstituite doar câteva file, dintr-o serie de caiete pe care le scrisese vreme de 20 de ani. Un colonel de Securitate, Eugen Grigorescu, devenit în anii 90 general SRI, a fost judecat pe parcursul a cinci ani, între 2000 și 2005, pentru distrugerea, după 1989, a jurnalului. După tergiversări ale Parchetului Militar și ale instanțelor, Grigorescu a fost în cele din urmă condamnat la doi ani de detenție.