- La Sibiu, Cristian Lupeș, de curând manager al Filarmonicii din orașul fost prima capitală culturală europeană din România, va dirija un simfonic special, cu „Elegia minacciosa ” de Dan Dediu, două concerte instrumentale - Concertul pentru pian „Island Nation Free” de Francesco Tristano, cu autorul la pian și Concertul pentru vioară de Jörg Widmann, cu Michael Barenboim, fiul marelui pianist și dirijor în postură solistică, dar și o primă audiție mondială, un foarte special „Concert pentru dirijor și orchestră” scris de Constantin Basica, un compozitor român care trăiește în S.U.A, o premieră experiment care mă face foarte curios și despre care voi mai scrie. Bucureștenii vor putea vedea acest concert al Filarmonicii din Sibiu duminică 15 septembrie, de la ora 15.00, la Sala Radio.
- La Târgoviște, la Casa de Cultură a Sindicatelor din localitate, Orchestra Filarmonicii „Muntenia” dirijată de Daniel Jing va prezenta un lăudabil program Lipatti, Pascal Bentoiu și George Enescu, cu Simfonia a V-a, lucrare finalizată de Pascal Bentoiu, cu concursul pianistului Peter Donohoe, a tenorului Andrei Lazăr și a corului Accoustic.
În București, o nouă zi încărcată, cu patru concerte:
- La Sala Radio, de la ora 15.00, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” dirijată de germanul Peter Rundel își ia porția de contemporan în seria „Muzica secolului XXI”, într-un program cu lucrări concertante de Doina Rotaru - „L’ange avec une seule aile” – concert pentru flaut și orchestră, cu Ion Bogdan Ștefănescu solist, Concertul pentru pian și orchestra de Tristan Murail, cu francezul Francois-Frederic Guy solist, Concertul pentru vioară al coreeanului Unsuk Chin cu Viviane Hagner solo și „Ur”, o lucrare simfonică de Ivan Fedele, compozitor italian contemporan.
- La Sala Palatului, de la ora 19.30, Filarmonica din Oslo și Vassili Petrenko vor interpreta un program simfonic Grieg–Bartok, cu un poem simfonic în primă audiție de al norvegianului Øyvind Torvund, compozitorul contemporan născut în 1976, cu celebrul pianist Leif Ove Andsnes în concertul în la minor op.16 de Edvard Grieg și concertul de pentru orchestra de Bela Bartok.
- La Ateneu, în ciclul nocturn, niciodată văzută în România, opera beethoveniană Leonora, în variantă de concert, cu Orchestra Barocă din Freiburg și Zurcher Sing-Akademie, dirijată de René Jacobs, cu Torben Jurgens, Johannes Weisser, Joshua Ellicote și Birgitte Christensen în rolul principal.
Recomandarea mea e Gidon Kremer și Kremerata Baltică, nu atât interpreții cât programul, un excelent Weinberg-Enescu.
Concert Gidon Kremer/Fuad Ibrahimov/Pascal & Ami Rogé / Džeraldas Bidva / Orchestra Kremerata Baltica / program Weinberg-Lipatti-Enescu / Recitaluri și concerte camerale, Ateneul Român, 17.00
Gidon Kremer e unul dintre marii avocați ai muzicii lui Enescu. I-a cântat și înregistrat Octuorul, sonatele pentru vioară, Impresiile din copilărie și cvintetul în la minor, cu minunata sa Kremerata Baltica și în compania unor interpreți de excepție. Atracția principală de anul acesta a prezenței sale la București e muzica lui Mieczyslaw Weinberg, Mieczyslaw sau Moisei Vainberg, un compozitor rus de origine evreiască născut în Polonia, un apropiat de Dmitri Șostakovici, cu o creație vastă, aproape necunocută azi în România – jurnalistul Victor Eskenasy de la Radio Europa Liberă i-a dedicat un research biografic și muzical cuprinzător.
Tot Kremer, un muzician pentru care descoperirea unor compozitori uitați sau marginalizați este preocupare artistică și necesitate deopotrivă, i-a cântat, în premieră în România, concertul pentru vioară, în 2016, în cadrul Festivalului Radiro, anul acesta aducând pe scena Ateneului un „Concertino pentru vioară” și Simfonia a X-a op.92, ambele înregistrate pe primul disc Kremerata dedicat lui Weinberg, în 2014 la ECM. Simfonia a X-a e comparată de specialiști, pentru dialectica discursului contemporan, cu simfonia a VII-a „Angel of Light" de Rautavaara și cu ”Turangalâla” lui Messiaen.
Pentru publicul român, Mieczyslaw (sau Moisei) Weinberg e special - sau ar trebui să fie special - și pentru faptul că mama sa era din Chișinău, Republica Moldova, un teritoriu care a fost sovietizat, dar în care populația a continuat să vorbească românește – Weinberg a scris între altele și o Rapsodie pe teme moldovenești. Îndrăgostit de muzica sa, Gidon Kremer i-a cântat-o peste tot, a predat-o în masterclasses la Kronberg Academy și nu numai, cel mai recent disc al său fiind o înregistrare cu cele „24 de Preludii” scrise de Weinberg pentru Rostropovich, într-un aranjament propriu pentru vioară solo.
Anul acesta, când se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Weinberg , Gidon Kremer îl celebrează printr-un proiect numit „Chronicle of current events”. În plus, pentru acest avocat al cauzelor pierdute, prietenia e unul dintre principiile fundamentale în arta interpretativă. În programul ediției 2019, Kremerata Baltica va interpreta împreună cu Pascal & Ami Rogé, „Simfonia concertantă pentru două piane” de Dinu Lipatti, dar și muzica lui George Enescu. De văzut, pentru program, pentru Weinberg, un compozitor fabulos, pentru Enescu și Lipatti, pentru interpretare și pentru Gidon Kremer, acest imens muzician al timpului nostru.
Trailerul celui mai recent CD, cu muzica lui Weinberg, în interpretarea lui Gidon Kremer
Programul concertului Kremerata Baltica
- Weinberg Concertino pentru vioară și orchestră de coarde op. 42 Gidon Kremer vioară
- Enescu Intermezzo op. 12 nr. 2 Fuad Ibrahimov dirijor
- Lipatti Simfonia concertantă pentru două piane și orchestră de coarde op. 5 Fuad Ibrahimov dirijor dirijor Pascal & Ami Rogé pian
- Enescu Aria și Scherzino pentru vioară și orchestră Džeraldas Bidva vioar
- Weinberg Simfonia nr. 10 op. 98
Radio Europa Liberă este partener media al Festivalului George Enescu