Olanda a cerut, săptămâna aceasta, o clauză de renunțare de la politica comună de azil a Uniunii Europene.
Guvernul de dreapta de la Haga, alcătuit de extremistul Geert Wilders, a promis „cea mai dură politică de azil de până acum”, însă aceasta nu va fi o sarcină ușoară - va fi nevoie de modificarea tratatului UE și de realocarea azilanților în restul țărilor europene.
Olandezii spun că sistemul lor de azil e în situație de criză și că e nevoie să reducă numărul de azilanți, însă experții consideră că aceasta nu este o descriere corectă, iar impulsul este pur politic.
Există, ce-i drept, probleme financiare reale, dar create tot de politicieni: Olanda nu primește mai multe cereri de azil per capita decât media europeană, însă autoritățile responsabile pentru migrație primesc de ani buni bugete din ce în ce mai mici.
Cel mai recent Pact European al Migrației, aprobat în aprilie de Parlamentul European, cu câteva săptămâni înaintea alegerilor europarlamentare, reformează sistemul de migrație pentru a gestiona procedurile de azil, controalele de la graniță și coordonarea în situații de criză.
ONG-ul pentru drepturile omului Amnesty International consideră că acest pact riscă să supună un număr mai mare de oameni la detenție de facto la granițele UE.
„Câți oameni mai trebuie să moară?”, întreba ONG-ul Oxfam în 2017, într-o acțiune din fața parlamentului de la Haga. Vestele de salvare lăsate de oamenii care au traversat Mediterana pentru a ajunge în Europa amintesc de suferința pe care aceștia au îndurat-o.
Dacă Olanda ar reuși să obțină o derogare de la politicile comune, ar crea un precedent periculos în domeniul azilului, care ar duce la o dezmembrare bucată cu bucată a legilor și normelor europene.
Ungaria deja pășește pe urmele Olandei. Guvernul de la Budapesta a cerut și el, imediat, o derogare de la regulile de migrație și azil ale UE „la fel ca Olanda”. Ungurii spun de mult, încă de la marea criză din 2015 – ca și cehii, slovacii sau polonezii – că se opun cotelor de redistribuție a refugiaților.
Ungaria are o politică dură față de imigranți pe toate fronturile. Recent, guvernul de la Budapesta a oprit subvențiile pentru refugiații ucraineni și a limitat accesul la adăposturi. Astfel, cel puțin 120 de refugiați ucraineni au ajuns pe străzi.
Mai mult, guvernul de la Budapesta dorește ca UE să-l compenseze pentru gardul pe care ungurii l-au construit la granița cu Serbia, pentru a opri migrația pe ruta balcanică în toiul crizei refugiaților din 2015-2016. Ungurii cer bani de la UE pentru acest proiect încă de la început, iar de atunci autoritățile europene le spun că ei „nu promovează ridicarea gardurilor” și au condamnat proiectul.
Măsuri împotriva azilanților, în întreaga Europă
Pe 16 septembrie, Germania a reintrodus temporar controalele la granițe, pentru a lupta cu migrația - o decizie neașteptată, luată de coaliția la guvernare - potrivit comentariilor de presă - pentru a combate ascensiunea extremei drepte. Germanii vor să prevină intrarea în țară a migranților economici și a celor care fug de război, controlând mai nou până și granițele cu alte țări bogate, de la vest - Olanda, Franța, Danemarca.
Măsurile nu au redus neapărat presiunea pe guvernul german din partea extremei drepte, dar sunt un semn că țara „nu mai e deschisă”, consideră experții. Membrii guvernului spun că aceste măsuri vor fi temporare - dacă vor rămâne în vigoare mai multe de șase luni, riscă să afecteze ideea fundamentală din spatele Spațiului Schengen, aceea a liberei circulații.
„Începând de săptămâna aceasta, inima spațiului Schengen are o gaură în formă de Germania în mijlocul ei”, a constatat revista britanică The Economist. Retragerea temporară a Germaniei de la principiile spațiului Schengen - spun autorii - trădează o neîncredere în partenerii europeni, că aceștia ar fi în stare să se ocupe de propriile granițe.
Țări precum Grecia și Polonia, prin care intră mulți azilanți în Europa, s-au declarat îngrijorate de decizia Germaniei. Dacă sistemul de redistribuire echitabilă a migranților va da greș, țările de la Mediterană și Polonia, care se consideră ținta unui război hibrid din partea Rusiei, vor fi nevoite să se descurce singure, cu numere crescânde de azilanți.
O familie kurdă așteaptă la granița dintre Belarus și Polonia, în noiembrie 2021. Accesul ONG-urilor și jurnaliștilor în zonă a fost restricționat.
Ciprul a suspendat, în aprilie anul acesta, procedurile de azil ale tuturor sirienilor aflați în țară. Practica de respingere a migranților (pushbacks), deja controversată în Mediterană pentru că a dus la mii de decese, iar în Polonia din cauza brutalității grănicerilor, începe să fie adoptată și în nordul continentului. Finlanda și Lituania încep să respingă migranți la graniță.
Belgia respinge azilanții care sunt bărbați singuri și a redus sistemic ajutoarele pentru azilanți, astfel că mii de oameni au ajuns în stradă. În Irlanda, autoritățile au și distrus astfel de tabere improvizate ale oamenilor care nu au unde să se ducă din cauza crizei locuințelor. Germania a limitat și ea ajutoarele pentru azilanți, la fel și Grecia.
Scenă din Moria (pe insula greacă Lesbos), cea mai mare tabără de refugiați din Europa din 2013 până în 2020, când a fost incendiată.
Opriți să se angajeze legal în Italia în timp ce le este procesată solicitarea de azil, mulți refugiați ajung să lucreze la negru, în condiții nesigure, de exploatare gravă. Tot în Italia, azilanților li se cer câte 4.938 de euro ca să nu fie reținuți în centre de detenție în timp ce le sunt procesate cererile.
Italia a încheiat un acord cu Albania prin care țara din Balcani să preia oamenii respinși de Italia, în tabere construite pe banii guvernului de la Roma, iar Marea Britanie este dornică să încheie un acord similar cu Tirana. Inițiativa vine după ce noul guvern laburist a respins eforturile predecesorilor conservatori de a încheia un acord similar cu Rwanda.
Danemarca a închiriat o închisoare în Kosovo pentru pușcăriașii ei străini pe care îi așteaptă repatrierea după ispășirea pedepsei.
Idei similare ar putea veni în prim-plan în Franța, unde noul premier este cunoscut pentru un moratoriu pe imigrație propus cu câțiva ani în urmă, în timpul unei campanii electorale.
Întărirea „Fortăreței Europa”?
Retorica anti-migrație, cu demonizarea refugiaților, se poate regăsi și la cele mai înalte niveluri ale Uniunii Europene.
În campania sa de realegere la șefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a împins discursul despre refugiați la noi limite, prezentând azilanții drept un risc la adresa securității Europei. Liderii UE au promis investiții mai mari în respingerea migranților, considerate de ONG-urile pentru drepturile omului a fi „iresponsabile” pentru că pun în pericol viețile celor care încearcă să fugă de războaie înspre Europa.
Problema este că numărul migranților către Europa nu face decât să crească, în timp ce cauzele care duc la migrația în masă - războaie, sărăcie - continuă, ba chiar se agravează, cum este cazul în Gaza.
Deși agenția pentru granițele externe ale UE, Frontex, ar trebui să susțină activitățile autorităților naționale - inclusiv de salvare, este acuzată că a ignorat de multe ori apeluri de ajutor sau că a respins bărcile migranților.
Țările europene investesc din ce în ce mai mulți bani în acorduri cu țări din nordul Africii și din Orientul Mijlociu pentru a opri migrația, însă aceste măsuri sunt documentate a fi problematice din punctul de vedere al drepturilor omului. La granițele UE, majoritatea refugiaților nu sunt informați despre drepturile lor.
„Nici întărirea controalelor la graniță, nici alte tehnici de descurajare nu vor opri oamenii din a-și risca viețile în căutarea siguranței în Europa. Aceste măsuri nu vor face decât să crească pericolele la care se expun acești oameni, pentru că îi vor împinge în mâinile traficanților și îi vor pune pe rute și mai periculoase”, transmite Harlem Desir, vicepreședintele organizației umanitare Comitetului Internațional de Salvare.
„Traversarea granițelor pentru a solicita azil este un drept fundamental. Statele lumii au datoria de a proteja oamenii - nu de a-i respinge”, adaugă Desir.
Articol publicat inițial pe moldova.europalibera.org