Guvernul de centru-dreapta de la Atena a anunțat zilele trecute că legea egalității conjugale va fi depusă în parlament în actuala legislatură, care se încheie în 2027.
Declarația a venit ca răspuns pentru sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei, care a adoptat o declarație împotriva căsătoriilor gay.
Principala obiecție din document se referă la adopții. Biserica susține că le-ar da cuplurilor de același sex niște „creaturi de companie”, precum pisicile sau câinii.
„Ascultăm mereu cu respect opiniile Bisericii. Dar, în același timp, ne punem în aplicare politicile și vom asculta punctele de vedere ale societății, societății civile, ale cetățenilor, instituțiilor și tuturor celor implicați”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului, săptămâna trecută, pentru Associated Press.
AP notează că remarcile sinodului bisericesc despre cum persoanele LGBT+ vor copiii la fel cum vor animale de companie au stârnit multe reacții în Grecia, unde sondajele de opinie arată că cetățenii sunt divizați egal în ce privește dreptul la căsătorie, dar majoritatea nu sunt de acord cu adopțiile pentru cuplurile gay.
Îți mai recomandăm România, obligată să recunoască și să protejeze prin lege familiile gay. Contestația Guvernului, respinsăCăsătoriile cuplurilor de același sex sunt legale în 34 de țări ale lumii. Printre ele nu se numără niciuna creștin-ortodoxă, precum este Grecia.
Bulgaria și România, în care predomină aceeași religie, se numără printre printre puținele membre UE care nu oferă niciun fel de drepturi cuplurilor gay.
Însă, Grecia a legalizat parteneriatele civile în 2015.
Din Serbia până în Rusia, Biserica s-a poziționat mereu în fruntea opoziției față de adoptarea vreunor drepturi pentru persoanele LGBT+.
În vară, premierul conservator elen Kiriakos Mitsotakis a spus într-un interviu pentru Bloomberg că „mariajele cuplurilor de același sex vor veni, mai devreme sau mai târziu”, și fac parte din „strategia” guvernului său.
„Societatea greacă este deja mult mai pregătită și mai matură”, a explicat Mitsotakis.