Grefierii protestează alături de magistrați, de luni va fi grevă

Desen de Dan Perjovschi

Sindicate ale grefierilor, personalul auxiliar din instanţe şi parchete, anunţă proteste faţă de „​iminenta abrogare"​ a pensiilor de serviciu, zilnic vor opri activitatea timp de două ore, iar de luni, 27 ianuarie, vor intra în grevă.

Între orele 10.00-12.00, personalul auxiliar de specialitate nu va efectua niciun fel de activitati și nu va îndeplini niciun act de procedură, anunță mai multe sindicate ale grefierilor.

Acestea ar reprezenta peste 6.000 de membri de sindicat.

Sindicatele vorbesc despre „pasivitatea factorilor decidenţi" în legătură cu o scrisoare deschisă, pe care au publicat-o pe 20 ianuarie și în care au explicat de ce se impune menţinerea pensiei de serviciu pentru personalul auxiliar din justiţie.

Grefierii susțin că eliminarea pensiilor de serviciu, incluse în categoria pensiilor speciale, poate afecta siguranţa activităţii desfăşurate în sistemul de justiţie „prin atingerea adusă garanţiilor sociale”. Ei spun că în 2019 erau 1.800 de grefieri pensionați care beneficiau de pensia de serviciu.

Să înţelegem că aceşti 1800 de pensionari căpuşează atât de mult bugetul statului prin pensiile de serviciu de care beneficiază şi e absolut necesar să le tăiaţi, în raport de cele peste 100 de mii pe care le păstraţi?", precizează sindicatele grefierilor.

Începând de luni, 27 ianuarie, va fi întreruptă total activitatea în instanţe şi parchete, la nivel naţional.

Mai multe instanțe din țară și-au suspendat activitatea

Curtea de Apel București a decis, marți, cu majoritate de voturi, suspendarea activităţii de judecată începând de miercuri, 22 ianuarie, protestul urmând să se încheie atunci când Parlamentul și Guvernul vor reveni asupra demersului de eliminare a pensiei de serviciu a magistraţilor.

La fel, Tribunalul București judecă doar cazurile urgente.

Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti (…) a hotărât, în unanimitate, suplimentarea ordinii de zi şi suspendarea pe o perioadă nedeterminată a activităţii de judecată, începând cu data de 22 ianuarie 2020, cu excepţia măsurilor preventive în materie penală şi a cauzelor urgente în materie civilă (ordonanţe preşedinţiale vizând minorii, măsura plasamentului de urgenţă, ordine de protecţie, răpirile internaţionale de minori, suspendări provizorii de executare, grevă)”, se precizează într-un comunicat de presă al Tribunalului.

Tribunalul din Arad a anunțat că amână toate cauzele aflate pe rol, cu excepția urgențelor, și că nu va mai participa la activitatea birourilor electorale.

Menţionăm că, poziţia adoptată astăzi de Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad este similară cu cea adoptată de majoritatea tribunalelor şi curţilor de apel din ţară”, se precizează într-un comunicat de presă, preluat de presa locală.

Judecătorii de la Curtea de Apel și Tribunalul din Iași au suspendat, de asemenea activitatea, precum și cei din Buzău, Craiova, Timișoara, Tâgu Mureș, Alba Iulia și de la Curtea de Apel Cluj.

Adunările generale ale judecătorilor din toate instanțele, judecătorii, tribunal și curți de apel, precum și ale procurorilor din toată țara au decis marți, la solicitarea CSM, ce poziție vor avea față de intenția de abrogare a pensiilor speciale, inclusiv a pensiilor de serviciu ale magistraților. Magistraților li s-a cerut să se pronunțe asupra eliminării pensiilor de serviciu „din perspectiva încălcării independenței și afectării statutului constituțional al judecătorilor și procurorilor”.