„Începând cu data de 27 noiembrie 2023, membrii sindicatelor afiliate la FSMM (Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii, n.r.) cât şi angajaţii neafiliaţi în sindicate declară grevă generală pentru eliminarea inechităţilor salariale şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă”, a anunţat pe Facebook organizaţia sindicală.
Federaţia menţionează că membrii sindicatelor au considerat că greva generală „este un pas necesar pentru a atrage atenţia asupra problemelor semnificative cu care se confruntă angajaţii din instituţiile Ministerului Muncii.”
Principalele probleme reclamate sunt „creşterea continuă a inechităţilor salariale, condiţii de muncă precare şi deficitul de personal”, care i-au determinat „să acţioneze pentru a obţine schimbări concrete şi sustenabile”.
„Scăderea puterii de cumpărare și impactul inflației au accentuat la rândul lor starea de nemulțumire și au impus necesitatea acestei măsuri”, se mai menţionează în comunicatul Federaţiei.
Organizaţia transmie că „rămâne deschisă la dialog pentru găsirea soluţiilor care să conducă la o îmbunătăţire a calităţii vieţii profesionale pentru toţi membrii săi”.
Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii nu a precizat ce procent dintre angajaţii instituţiilor din Ministerul Muncii - care includ Agenţiile pentru Ouparea Forţei de Muncă, Inspectoratele Tritoriale de Muncă - şi nici dacă unele activităţi ale instituţiilor vor continua să fie asigurate.
„Ne cerem scuze pentru orice disconfort generat beneficiarilor noştri şi îi apreciem pentru înţelegerea de care au dat şi dau dovadă în aceste momente”, au transmis, în schimb, sindicaliştii.
Îți mai recomandăm Proteste ale angajaților la stat, nemulțumiți „inechitățile” salariale