Guvernul României, sfătuit de 500 de consilieri. Sub acoperirea de „specialiști” sunt oameni de partid, cu nume la secret

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, este printre puținii demnitari care au făcut publice numele consilierilor.

Guvernul a decis scăderea numărului de angajați de la cabinetele demnitarilor, ca urmare a măsurilor de austeritate impuse de gaura bugetară de 20 de miliarde de lei. Până acum, miniștrii aveau chiar și 12 consilieri, iar salariile acestora din urmă îl depășeau, în unele situații, pe cel al președintelui României.

Consilierii personali sunt angajații ministerelor care au rolul de a ajuta demnitarii în munca lor de zi cu zi. Teoretic, sunt specialiști. Practic, după cum a declarat sub anonimat unul dintre demnitarii din Guvernul Ciucă, „unii sunt niște oameni trimiși de partid”.

Pot fi angajați cu un sfert, cu jumătate sau cu normă întreagă. Conform legii, cei care au dreptul la consilieri personali sunt miniștrii și secretarii de stat. Legea permite miniștrilor să aibă opt consilieri personali, iar secretarilor de stat, câte patru.

Toți sunt angajați fără concurs. Singura condiție e să fie în grațiile șefului .

Ministrul cu 12 consilieri personali

Există și miniștri care au mai mulți consilieri decât prevede legea. Procedura nu e ilegală, dacă ei sunt angajați cu un sfert sau cu jumătate de normă. Un ministru ar putea angaja astfel 32 de persoane cu program de două ore sau 16 cu program de patru ore.

Stelian Burduja este ministrul cu cei mai mulți consilieri.

Sebastian Burduja este cel care a recurs la un astfel de tertip. Conform datelor furnizate de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării la solicitarea Europei Libere, Sebastian Burduja are 12 consilieri, cu un sfert, jumătate sau normă întreagă. După același model au mers și secretarii de stat din subordinea lui.

Tudor Prisecaru are 9 consilieri, iar Bogdan-Mihai Dumea și Andrei Alexandru câte 7, toți cu normă întreagă sau fracționară. În total, la ministerul condus de Sebastian Burduja sunt angajați 42 de consilieri.

Numele lor sunt însă ținute la secret, pe motiv că ar încălca prevederile europene în materie de GDPR. Secretomania este de altfel cea care caracterizează aproape toate ministerele când vine vorba despre numele celor angajați fără concurs.

Numele consilierilor, la secret

Majoritatea ministerelor au refuzat să facă publice numele consilierilor demnitarilor invocând atât GDPR, cât și legea accesului la informații publice, 544/2001. Pentru a publica numele lor, birourile de presă ale instituțiilor publice au invocat că ar avea nevoie de acordul persoanei, dar nu au precizat nici dacă l-au cerut, nici dacă au fost refuzate.

Ministerele au pus la dispoziția Europei Libere numărul de consilieri și, în unele cazuri, nivelul de salarizare.

La Ministerul Sănătății sunt 25 de consilieri ai demnitarilor, iar salariul net este de 5.619,6 lei.

Pe la același nivel de salarizare medie (5.640 de lei) sunt și angajații Ministerului Afacerilor Interne. La cabinetele demnitarilor de aici sunt angajate 46 de persoane - consilieri personali, directori de cabinet și consilieri onorifici. 13 sunt angajați part-time și 7 sunt neremunerați, adică sunt onorifici.

Majoritatea miniștrilor cabinetului Ciucă au refuzat să facă publice numele consilierilor personali ai demnitarilor.

La Cabinetul prim-ministrului sunt încadrați 2 consilieri, iar la șeful Cancelariei, care are rang de ministru, sunt 8 sfătuitori. Secretarii de stat de la Cancelaria premierului au între 3 și 5 consilieri.

La Ministerul Energiei, la cabinetul ministrului, sunt 8 posturi , dintre care 6 ocupate. Secretarii de stat au câte 3-4 posturi de consilieri. În total, 21 de persoane ocupă această funcție.

Ministerul Apărării a precizat că are angajați 8 consilieri și că toți au studii superioare relevante în domeniul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, fără a detalia.

La Ministerul Turismului, sunt între 3 și 7 consilieri care primesc salarii brute între 8.524 de lei - directorul de cabinet - și 1.975 de lei, un referent pentru patru ore.

Îți mai recomandăm Țară în service | Cum a ajuns România să aibă 200 secretari de stat, de patru ori mai mulți decât în 2010

La Ministerul Muncii sunt 24 de consilieri în total.

Ministrul Marius Budăi are 7 sfătuitori. Secretarul de stat Peter Janos Makkai are 3. Un alt secretar de stat, Florin Sergiu Dobrescu, are 4 posturi ocupate, iar Marius Ilie Stanciu are tot 4 consilieri.

Secretarul de stat Cristian Vasilcoiu este sfătuit tot de 4 oameni - 1 director de cabinet și 3 consilieri, iar subsecretarul de stat Francisc Oscar Gal are 2 posturi de consilieri ocupate.

Nivelul mediu de salarizare la Ministerul Muncii este, pentru funcția de director de cabinet de 5.713 lei net, pentru cea de consilier cabinet de 5.493 lei net, iar pentru funcția de referent este de 3.297 lei net.

La ministerul condus de Cătălin Predoiu este cel mai mare salariu plătit unui consilier.

La Justiție, sunt 15 consilieri. La Cabinetul lui Cătălin Predoiu, lucrează 7 consilieri cu normă întreagă, iar la cabinetele secretarilor de stat sunt încă 8.

La Justiție sunt, de altfel, și cele mai mari salarii. Unul dintre consilierii lui Cătălin Predoiu care are, conform datelor trimise de minister Europei Libere, și doctorat, primește 28.364 de lei brut. Cel mai mic salariu brut la Justiție este de 9.164 de lei brut.

La Cultură lucrează 33 de consilieri la cabinetele demnitarilor, cu normă întreagă sau fracționară, iar la Agricultură sunt 38.

La Ministrului Educației lucrează 6 consilieri și un director de cabinet cu normă întreagă de 8 ore/zi și alte trei persoane sunt cu contracte part-time pe o perioadă de două sau patru ore. La cabinetele demnitarilor mai lucrează încă 34 de persoane. În total 44 de consilieri.

La MAE lucrează 28 de consilieri, șase dintre ei, la cabinetul ministrului, iar la Fonduri Europene sunt 36 de consilieri, din care 7 directori de cabinet.

Există și excepții. Ministerul Dezvoltării, condus de Attila-Zoltán CSEKE, a pus la dispoziția reporterului Europa Liberă lista cu cei 41 de consilieri, precum și norma cu care aceștia sunt încadrați. Consilierii de aici au salarii, brute, între 2.509 – 12.021 lei.

LISTA CONSILIERILOR ANGAJAȚI LA MINISTERUL DEZVOLTĂRII

Szabo Jozsef, Anderco Aliz Timea, Gyorgy-Csaki Janos, Kovacs Richard, Kover Orsolya Maria, Mold Fruzsina Krisztina, Toro Gyongyi (angajată cu timp parțial, 2 ore/zi), Kovacs Attila Istvan, Glodeanu Claudia, Negrau Tania, Vernes Krisztina (angajată cu timp parțial, jumatate de normă), Ciobanu Ionel, Cuhutencu Ion, Filimon Cristina Beatrice, Guran Maria, Drumea Alina Ramona, Popa Sebastian, Catana Marius Florin (angajat cu timp parțial, jumatate de normă), Stroe Viorel (angajat cu timp parțial, jumatate de normă), Mirea Petruta, Ciornei Horatiu Bogdan, Vasile Valentina Bianca, Dinut Doru, Cretu Maria Cecilia, Cret Florin Nicolae, Dura Florentina Cristina, Marian Maria Magdalena, Draga Razvan Alexandru, Patrascu Vasile Cristian, Bica Florin, Banciu Mirela, Paraschiv Valentin, Ciuperceanu Nicoleta Cosmina, Epure Stefania Rodica, Rogge Beta Petra Ana, Sicu Vasile, Horhota Luminita (angajată timp parțial, 2 ore/zi), Costea Carmen (angajată timp parțial, 2 ore/zi), Suica Theodora Mihaela, Nedelescu Dumitru Mihai, Cocia Luisa Maria.

Un alt minister transparent cu numele celor care îi consiliază pe demnitari este cel al Familiei, condus de Gabriela Firea. Fiecare demnitar are publicată lista de consilieri, dar și CV-urile acestora. În total sunt 23.

La cabinetul ministrului Gabriela Firea lucrează 6 consilieri: Ligia Gheorghe, Ancuta Comanici, George Ciubotaru, Roxana Rosu și Cristina Severin.

La cel al secretarului de stat Domnica Doina Pârcălabu, 7 consilieri - Carmen Uzlau, Gabriel Patrascu, Dan Dinescu, Adrian Tanasescu, Cosmin Constantin Barabalau,Corina Ene și Gherghina Florea.

La cel al Ancăi-Minodora Costin-Hendea sunt angajați 3 specialiști: George Costea, Irina Tanase, Marius Trifoi.

Alți 4 sunt angajați de Izabella-Maria Kazcso-Doboly: Iulia Biro, Radu Turcescu Radu, Paula Turtoi Paula și Iustin Talpos.

Tot 3 consilieri are și secretarul de stat Bogdan Paraschiv: Gabriela Panait, Ionut Paun și Constanța Rada.

Date secrete, dar nu prea

Datele pe care le consideră birourile de presă ale ministerelor secrete sunt informații publice la care cineva poate ajunge după o cercetare mai amănunțită. Consilierii, chiar dacă sunt angajați fără concurs, au obligația să depună declarații de avere la intrarea în funcție, până pe data de 15 iunie a fiecărui an și la încetarea mandatului.

Ministerul Apărării este unul dintre ministerele cu cele mai puține declarații de avere depuse. Printre ele, apar și declarațiile consilierilor angajați la cabinetele ministrului sau la secretarii de stat.

De aici rezultă că doi dintre consilierii angajați la Ministerul Apărării, Geani Munteanu și Barbu Daniel sunt și pensionari, dar și că un alt consilier, Anin George Alexandru, vine direct de pe băncile facultății unde a fost bursier.

Îți mai recomandăm Șapte dintre miniștrii cabinetului Ciucă au soțiile sau soții angajați la stat

De asemenea, o parte dintre doamnele angajate în funcția de consilier au soții fie angajați ai MAPN, fie foști angajați ai sistemului militar.

În total, conform declarațiilor de avere depuse pentru anul 2022, există 16 persoane angajate consilier. La solicitarea Europei Libere, biroul de presă al ministerului a precizat că, în prezent, la cabinetele demnitarilor sunt angajate doar 8 persoane. Pe site-ul ministerului nu apar și declarații depuse la eliberarea din funcție a celorlalte 8.

De ce țin ministerele ascunse numele consilierilor

Declarațiile de avere ale consilierilor miniștrilor scot la iveală cumulul de funcții pe care le au și veniturile pe care ajung să le încaseze.

Anderco Aliz Timea a primit, pe lângă funcția de la Ministerul Dezvoltării, un loc în Consiliul de Administrație al TVR și unul în cel al Companiei Naționale de Investiții.

Szabo Jozsef care este Director de Cabinet în Ministerul Dezvoltării, conform declarației de avere, este și membru în Consiliul de Administrație al Eximbank, la Compania Națională de Investiții și la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, din 2022, din decembrie. În plus, este consilier local în Consiliul Local Oradea.

Ligia Gheorghe, prietena și consiliera Gabrielei Firea, a depus declarație de avere și ca angajată a Ministerului Familiei, și ca membru de administrație la Plafar și Biroul de Turism și Tineret, BTT.

George Ciubotaru, tot de la Ministerul Familiei, este și în consiliile de administrație al BTT și la Centrul Național de Învățământ Turistic S.A.

Ministerul Transporturilor nu a răspuns solicitării Europei Libere, iar cele ale Economiei și Finanțelor nu au precizat nici măcar numărul consilierilor angajați, preferând să invoce doar prevederile legale în materie.