Horaţiu Potra, scos de sub control judiciar. Tribunalul Prahova a respins propunerea de arestare a sa

Horațiu Potra a scăpat de orice restricție prin decizia judecătorilor de la Tribunalul Prahova.

Tribunalul Prahova a respins vineri, 13 decembrie, propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești de arestare a lui Horaţiu Potra şi a şoferului acestuia, Andrei Florin Lup, și a admis contestația celor doi la măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploiești.

Cei doi sunt cercetați pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, operaţiuni cu articole pirotehnice şi instigare publică.

Și Judecătoria Ploiești a respins marți, 10 decembrie, cererea procurorilor de arestare a celor doi și a dispus punerea lor sub control judiciar, prin care aveau interdicție să părăsească țara și să folosească arme.

Șoferul, un tânăr de 22 de ani, originar din Mediaş, oraş din care provine şi Potra, fusese reținut după ce polițiștii au găsit în mașina sa arme şi petarde interzise la deţinere.

„În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) rap. la art. 202 Cod procedură penală, respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti împotriva încheierii penale nr. 162 din data de 10.12.2024, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti. În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) rap. la art. 202 Cod procedură penală, admite contestaţiile formulate de inculpaţii Potra Horaţiu şi Lup Andrei-Florin, împotriva încheierii penale nr. 162 din data de 10.12.2024, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti, pe care o desfiinţează în tot şi rejudecând: În temeiul art. 227 alin. (1) Cod procedură penală, respinge ca nefondată propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile faţă de inculpaţii Potra Horaţiu şi Lup Andrei-Florin”, se arată în minuta instanţei.

Decizia Tribunalului este definitivă.

Ancheta a fost deschisă după ce Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, consilier local în Consiliul Local Mediaş, şi șoferul său au fost opriţi în trafic pe raza județului Prahova, în zorii zilei de duminică, iar asupra lor au fost găsite arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, și sume de bani (18.000 dolari şi 25.000 lei), laptopuri, medii de stocare şi o dronă profesională.

Procurorii spun că aceste obiecte „se presupune că urmau a fi folosite pentru instigarea unor persoane în comiterea de infracţiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate şi recompensarea acestora”.

Anchetatorii spun în ordonanța de reținere că un apel la 112 a semnalat că Potra, împreună cu 20 de bărbaţi, foști luptători în Legiunea Străină, au plecat din Mediaş cu diferite tipuri de arme spre Bucureşti.

Pe grupul de WhatsApp al asociaţiei lui Potra au fost postate mesaje referitoare la un marş paşnic pentru susţinerea statului de drept care urma să aibă loc la București, pe 8 decembrie, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a decis anularea alegerilor prezidențiale.

Cel care a prezentat pe grup şi locaţia exactă de desfăşurare a adunării a fost chiar Potra, care a spus că evenimentul va avea loc în faţa Catedralei Mântuirii Neamului, la ora 12.00.

CCR a luat această decizie pe 6 decembrie, după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a desecretizat documente ale Ministerului de Interne (MAI), Serviciului Român de Informații (SRI), Serviciului de Informații Externe (SIE) și ale Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) care arătau ingerința unei „puteri statale” în alegerile prezidențiale din România.

Anchetatorii spun că, pe 7 decembrie, la Centrul de echitaţie Jbara Horses, a avut loc o întâlnire clandestină, la care ar fi participat Călin Georgescu - candidatul prorus de extremă dreaptă la prezidențiale, Horaţiu Potra, Eugen Ionuţ Sechila - fost combatant în Legiunea Străină şi surprins în imagini alături de Călin Georgescu, ultima oară înainte de un interviu acordat de candidatul Călin Georgescu unei publicații centrale.

Îți mai recomandăm Călin Georgescu recunoaște că a fost la ferma Ciolpani, unde s-au aflat Horațiu Potra și Eugen Sechila


Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI