Icoane ale Fecioarei Maria din istoria ortodoxă, catolică și greco-catolică a României

Frescă cu scena numită în Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, de la biserica veche a Mănăstirii Sinaia, cu hramul pe 15 august.

Potrivit tradiției creștine, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului semnifică ridicarea la Ceruri a mamei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Înviat din morți, povestesc preoții și călugării din vechime până azi, Fiul lui Dumnezeu nu putea să își lase mama să fie îngropată ca un muritor de rând. Ea a fost ridicată cu totul la cer.  De altfel, pe harta creștinătății nu există un mormânt al Maicii Domnului, așa cum există unul al Sfântului Petru, peste care s-a ridicat marea catedrală a Papalității. 

În toate reprezentările „Adormirii Maicii Domnului”, deasupra Fecioarei se află Iisus cu un bebeluș în brațe. Copilul reprezintă sufletul luându-și zborul, spun unii teologi. Alții cred că Fecioara Maria e atât de puternic asociată cu ideea de maternitate încât copilul nu putea lipsi.

Icoana Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus de la basilica romano-catolică Maria Radna, din orașul Lipova, județul Arad.

Icoana este una tipărită pe hârtie, în secolul al XVII-lea, într-o tipografie din Vicenza, Italia.

Este considerată un vestigiu miraculos, după ce a supraviețuit unui incendiu din acea vreme și este în centru pelerinajelor care au loc de 15 august și nu numai, aici.

Pictură murală cu scena cunoscută în rândul creștinilor ca „Adormirea Maicii Domnului”, sărbătorită pe 15 august, din Catedrala Patriarhală din București.

Edificiul a fost construit în secolul al XVII-lea și restaurat în mai multe rânduri, ultima oară la mijlocul secolului al XX-lea.

 

Imagine cu icoana Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus, de la Mănăstirea Nicula/ jud. Cluj. Această icoană este scoasă în fiecare an din biserică, în procesiune în curtea mănăstirii, în ajunul sărbătorii de 15 august. La sărbătoare participă mii de persoane.

Icoana datează de la finalul secolului al XVII-lea și este atribuită unui anume „Popa Luca din Iclod”, mare iconar de icoane pe sticlă/ glaje, adică sticlă suflată de meșteri, nu de tip manufacturier. 

De secole, ortodocșii și greco-catolicii transilvăneni o cred „făcătoare de minuni”, fiind totodată prototip al pictării icoanelor pe sticlă. 

O icoană similară există și la o biserică catolică a Ordinului Iezuit - Biserica Piariștilor - din Cluj-Napoca și au existat controverse, neelucidate încă, cu privire la care dintre reprezentări este originalul și care o copie, cea de-a doua datând tot din acea perioadă.

Reprezentare a Fecioarei Maria de la sanctuarul marian greco-catolic de la Blaj-Pădurea Cărbunari/ jud. Alba, ridicat la finalul anilor 1930, la inițiativa unor călugări din Ordinul Augustinian Asumpționist.

Astăzi este principalul loc de pelerinaj greco-catolic de la Blaj care găzduiește și catedrala greco-catolică. 

Blajul este considerat un simbol atât al greco-catolicismului – interzis în timpul regimului comunist, când Biserica Greco-Catolică a supraviețuit în clandestinitate – cât și al culturii și emancipării naționale românești.

Pe câmpia Libertății a avut loc 15 mai 1848 Marea Adunare a românilor, în care aceștia au cerut desființarea iobăgiei și înființarea de școli românești.


 

Icoana Fecioarei Maria cu pruncul Iisus de la Mănăstirea Putna, ctitorie a lui Ștefan cel Mare – care este înmormântat acolo. Și Putna își sărbătorește hramul pe 15 august. 

Icoana pictată pe lemn este ferecată în argint, iar tradiția spune că ar fi fost adusă la Putna de prințesa Maria de Mangop, cea de-a doua soție a lui Ștefan cel Mare. 

Se pare că icoana a suferit mai multe modificări în timp, unele dintre ele alterându-i aspectul.

Biserica Mănăstirii Putna a fost modificată de asemenea în timp, turnul fiind construit în secolul al XVIII-lea.






 

Icoana Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus de la Mănăstirea Neamț este una din cele mai vechi din țară, fiind considerată de creștinii ortodocși „făcătoare de minuni.”

A fost dăruită în 1429 domnitorului Moldovei, Alexandru cel Bun, de împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul, dar vechimea ei ar coborî spre secolul anul 900 sau chiar mai demult, chiar dacă nu există documente exacte care să îi ateste vechimea. 

Este supranumită „Lidianca” întrucât este o copie a icoanei Fecioarei Maria din Lida. Pe verso este pictat Sfântul Gheorghe, originar din acea zonă. În secolul al XIX-lea a fost îmbrăcată într-o protecție metalică, cu ornamente în argint și pietre semiprețioase. 

Pictură murală cu Fecioara Maria și Iisus copil, de la Mănăstirea Cozia, județul Argeș. 

Este ctitorie a domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân, fiind ridicată între 1387-1391 pe Valea Oltului, zonă de trecere între Muntenia și Transilvania. Mircea cel Bătrân stăpânea la nord de Carpați și Țara Făgărașului. 

Mormântul domnitorului legendar al Țării Românești se află în incinta mănăstirii, care a fost la mijlocul mileniului trecut un important centru cultural și spiritual. 

Aici, la Mănăstirea Cozia, premierul PNȚ, Radu Vasile, a reușit să oprească ultima mineriadă, cea din toamna lui 1999, adică invadarea Bucureștiului de către minerii conduși de Miron Cozma. La negocierile dintre autorități și minerii nemulțumiți au luat parte și fețe bisericești. 


 

Frescă a Fecioarei Maria cu Iisus copil în brațe, din Mănăstirea Horezu, județul Vâlcea. 

Mănăstirea este cea mai cunoscută ctitorire a domnitorului Țării Românești Constantin Brâncoveanu, fiind construită la finalul secolului al XVII-lea. Domnia sa a fost una de re-occidentalizare a Principatelor Dunărene. 

Nu întâmplător, atât Constantin Brâncoveanu, cât și Dimitrie Cantemir din Moldova au sfârși-o prost. Primul, executat la Constantinopol, în fața ambasadorilor englez și francez, alături de cei patru fii ai săi, celălalt a fost nevoit să se refugieze în Rusia. 

Revenind la mănăstirea întărită de la Horezu, datorită frumuseții sale artistice și a valorii istorice, această adevărată cetate a fost inclusă încă din 1993 în patrimoniul mondial UNESCO.
 

Statuie de lemna a Fecioarei Maria, cu Iisus copil în brațe, în biserica gotică a mănăstirii franciscane, romano-catolică, din Șumuleu Ciuc, județul Harghita.

Este unul din vestigiile importante ale mănăstirii (fondate în secolul XIV, reconstruite după 1800). Locul găzduiește anual, de Rusalii/ Pogorârea Sfântului Duh, cel mai mare pelerinaj catolic din România și din Europa de Est.

În iunie 2019, la Șumuleu Ciuc a fost prezent și Papa Francisc. Era nevoie de prezența Suveranului Pontif pentru beatificarea celor șapte episcopi greco-catolici, morți în temnițele comuniste sau în domiciul forțat. Papa este și conducătorul Bisericii Greco-Catolice, adică biserică catolică ce a ținut să-și păstreze ritualurile ortodoxe. 

Icoana cunoscută în mediul ortodox ca „Maica Domnului Siriaca”, de la mănăstirea Ghighiu, jud. Prahova, este una din cele mai populare între creștinii acestei confesiuni.

Este considerată de aceștia „făcătoare de minuni” și are începând cu 2018 și o zi de sărbătoare, în 21 aprilie, potrivit unei decizii a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române. 

Pictată pe lemn de santal, a fost adusă în incinta mănăstirii în 1958, de un episcop al Antiohiei (în Turcia de azi) și ar proveni din Liban. Are o vechime de cel puțin câteva sute de ani. 

 

În imagine, creștini catolici merg în procesiune cu icoana Fecioarei Maria de la „sanctuarul” dedicat acesteia de la Cacica/ jud. Suceava, la întâlnirea cu papa Francisc, la Iași, în 2019. 

Icoana este supranumită „Madona Neagră” (Czarna Madonna) și este copia uneia din cele mai cunoscute icoane din lumea catolică, care se află în Polonia. 

A ajuns la Cacica în urmă cu peste 200 de ani, cel mai probabil prin intermediul comunității poloneze din Bucovina, fiind restaurată în urmă cu un deceniu. 

 

Icoană a Fecioarei Maria de la mănăstirea Rohia, jud. Maramureș, una din icoanele din Transilvania considerate de creștinii ortodocși „făcătoare de minuni.”

Situată într-un peisaj deosebit, mănăstirea Rohia este locul unde a intrat în călugărie avocatul, politologul și scriitorul evreu Nicolae Steinhardt.

Cartea sa, „Jurnalul fericirii” este o capodoperă a memorialisticii, în care îmbină relatări din detenția suferită în timpul comunismului, cu numeroase incursiuni și trimiteri istorice, politice și culturale. 

„Jurnalul Fericirii” a reprezentat pentru mulți, la începutul anilor '90 (re)întâlnirea cu marea cultură și istoria necenzurată. Nicolae Steinhardt a fost coleg de celulă la Aiud, Gherla, Jilava cu elita politică, militară și academică a României libere, închise din cauza ocupației sovietice.