Producătorii de ii, cămășile tradiționale cu altiță din România și Moldova, speră ca includerea acestora în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO să ducă la creșterea apelurilor pentru protecția industriei de copiile ieftine care sosesc de pe piața asiatică.
„Ce înseamnă, de fapt, să fi român?”
Aceasta este întrebarea cu care se confruntă mulți dintre românii care au emigrat pentru a începe o nouă viață după 1990.
Andreea Tănăsescu, fondatoarea comunități online extrem de populare, La Blouse Roumaine (Cămașa Românească), a explicat că, de-a lungul anilor 90, „diaspora românească nu a dispus de un exemplu material al culturii românești. Totul era prea abstract.”
Atunci, cămașa românească, ia, a cărei semnificație și importanță a zăcut latentă de-a lungul deceniilor regimului comunist, a fost redescoperită.
„Deodată ne-am dat seama că, de fapt, aveam ceva foarte important care ne-a fost transmis din generație în generație, de la mamă la fiică și așa mai departe”, spune Tănăsescu.
Regina Maria a României, purtând o ie
Iile sunt cămăși din bumbac, distinse prin mânecile brodate. Majoritate iilor încorporează o porțiune decorativă pe umăr, urmată de o dungă orizontală contrastantă și „râuri” de-a lungul mânecii, până la încheietură.
Fiecare model brodat are o semnificație anume, iar diferitele regiuni din România și Moldova au propriile lor modele specifice. Tradițional, culorile aprinse sunt purtate de fete și de femeile necăsătorite pentru a le scoate în evidență frumusețea, iar soțiile poartă culori discrete și modele care evidențiază că sunt dedicate familiei.
Din 2013, ia este sărbătorită în fiecare an, pe 24 iunie. În decembrie 2022, UNESCO a adăugat „cămașa tradițională cu altiță” pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial.
Anda Mănescu lucrând în atelierul ei din Breaza, la nord de București
Însă, contrar noii deșteptări culturale - sau poate datorită acesteia - unii dintre producătorii români ai costumului tradițional se luptă acum pentru a rămâne pe linia de plutire.
Anda Mănescu și-a dat demisa de la jobul ei dintr-un birou din București acum opt ani pentru a-și înființa propria afacere cu ii în orașul natal, Breaza. Ea a spus că, pe lângă faptul că economia mondială se află în recesiune, „acum avem și replicile chinezești care vin în țară, care sunt foarte ieftine, iar noi nu avem legi care să protejeze [producătorii de ii din România].”
Bluze în stilul iei, în centrul comercial Dragonul Roșu din București
Pe coridoarele Dragonului Roșu, un centru comercial din București, notoriu pentru scandaluri legate de evaziunea fiscală, unele magazine vând modele de ii fabricate în India și China, despre care Mănescu spune că au fost copiate direct de la ea și de la alți producători români, pentru a fi vândute la prețuri de 100 de lei - circa 20 de euro.
O cămașă de calitate, croită de mână în România, se vinde în mod normal la prețul de 500 de lei - puțin peste 100 de euro.
Unele dintre bluzele văzute de Europa Liberă în Dragonul Roșu aveau atașate etichete în limba engleză care pretindeau că bluzele ar fi „opere de artă unice, realizate individual.”
Lucrătoarele creează ii în atelierul Andei Mănescu din Breaza
Mănescu speră la crearea unui mod de etichetare care să ajute la distincția între produsele autentice create în România și copiile străine.
„Am scris o propunere către guvern, dar nu cred că vor să mă asculte”, spune afacerista jurnaliștilor Europei Libere.
Certificatele de autenticitate de care ar fi nevoie pentru ajuta la scoaterea copiilor de pe piață au fost implementate de alți producători europeni ale căror produse se află pe lista UNESCO.
O croitoreasă brodează un model floral pe o ie în atelierul Andei Mănescu
Andreea Tănăsescu se referă la decizia de a lista ia în patrimoniul UNESCU drept „o recunoaștere mondială care este foarte apreciată de români” și este de acord că introducerea de protecții pe piață va ajuta industria din România. Însă, ea crede că tradiția în sine va rămâne intactă numai dacă va reuși să intre în cultura populară și să devină adoptată de tinerele din România.
„Tradițiile nu pot fi cristalizate”, spune ea. „Cultura trebuie să fie în viață, nu să facă parte dintr-un muzeu.”
Aceasta va fi provocarea noastră, spune Tănăsescu, „și este o provocare pentru toate intrările de pe lista UNESCO. Nu este ușor pentru nimeni.”