Patronul Telegram, Pavel Durov, inculpat și plasat sub control judiciar

Pavel Durov a fost eliberat din arest preventiv.

Procurorii parizieni au anunțat miercuri seară după șapte ore de audieri că patronul Telegram, Pavel Durov, a fost pus sub acuzare și plasat sub control judiciar. 

Arestat după ce a aterizat sâmbătă cu avionul său privat pe aeroportul Le Bourget, Durov a fost plasat în custodia poliției pentru aproape patru zile, iar miercuri a fost eliberat, dar pus sub acuzare și plasat sub control judiciar.

El a fost eliberat miercuri din arest sub supraveghere judiciară, inclusiv cu obligația de a furniza o garanție de cinci milioane de euro și interdicția de a părăsi teritoriul francez. Durov va trebui să se prezinte la secția de poliție de două ori pe săptămână, transmite BFMTV.

Arestarea sa, pentru douăsprezece infracțiuni, are legătură cu o anchetă mai vastă a justiției franceze privind crima organizată pe rețelele de socializare.

Printre aceste infracțiuni, Pavel Durov a fost inculpat și pentru „complicitate la difuzarea într-o bandă de crimă organizată de imagini cu minori de natură pornografică” și de „complicitate la traficul de droguri”.

Justiția franceză îi reproșează că nu a acționat împotriva utilizării platformei sale de bandele de criminalitate organizată, că nu a moderat mesajele utilizatorilor și că nu a colaborat cu anchetatorii.

Telegram, la rândul său, respinge aceste acuzații. Aplicația susține că a acționat „conform cu legislația UE”, în special DSA, o lege europeană care impune reguli pe platformele mari, inclusiv implementarea instrumentelor de moderare.

Durov ar mai fi și ținta unei anchete pentru „violențe grave” împotriva unuia din copiii săi, la Paris, a aflat miercuri seară AFP de la o sursă apropiată subiectului.

Această anchetă tocmai ar fi fost deschisă și încredințată biroului minorilor (Ofmin), a adăugat aceeași sursă, precizând că faptele ar fi fost comise împotriva unuia din fiii miliardarului franco-rus născut în 2017, în timp ce acesta era școlar la Paris.

Băiatul locuiește acum în Elveția împreună cu mama sa, care a depus o plângere în această țară în 2023, acuzându-și fostul partener de violență asupra unuia din copiii săi, a continuat sursa apropiată cazului.

Șeful Telegram, miliardarul franco-rus Pavel Durov, acuzat că nu a acționat împotriva difuzării de conținut infracțional pe rețeaua de socializare cu peste 900 de milioane de utilizatori, fusese transferat miercuri după-amiază din custodia poliției la Palatul de Justiție, în așteptarea inculpării sale predictibile, transmite Le Figaro.

Cazul lui Durov aduce în discuție o temă mai veche privind răspunderea penală a furnizorilor de aplicații și alimentează dezbaterea despre limitele libertății de exprimare, unde se încheie și unde începe aplicarea legii.

Politico a scris că autoritățile franceze au emis un mandat de arestare și pentru fratele lui Durov, Nikolai, cofondator Telegram. Ambele mandate ar fi fost emise în martie, dar procuratura din Paris a spus că nu comentează mandatele de arestare pentru că acestea sunt grevate de secretul anchetei.

În acest stadiu, singura persoană chestionată în acest caz este Pavel Durov, se arată într-un comunicat al procuraturii.

Arestarea lui Durov a pus în discuție și relația dintre Telegram, cu aproximativ 1 miliard de utilizatori, și o serie de guverne.

Președintele Emmanuel Macron, care împreună cu echipa sa folosește Telegram pentru a comunica, a luat prânzul cu Durov în 2018, ca parte a unei serii de întâlniri pe care liderul francez le-a avut cu antreprenori din domeniul tehnologiei, scrie presa franceză care citează o sursă apropiată lui Macron.

Îți mai recomandăm Reținerea fondatorului Telegram, extinsă până pe 28 august. Cine e Pavel Durov și de ce a fost arestat în Franța
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI