Un incendiu de vegetație imens a făcut ravagii în Cipru. Incendiul din Munții Troodos, în zona Arakapas, a ucis cel puțin patru persoane și a fost numit cel mai devastator din istorie.
Incendiul a fost extins de către vântul puternic și a afectat o suprafață de cel puțin 50 de kilometri pătrați de pădure și terenuri agricole. Nu se știe clar care au fost cauzele incendiului, însă temperaturile din Cipru din ultimele zile crescuseră peste 40 de grade Celsius.
Îți mai recomandăm „Murim de cald” | Provocare pentru organism, ce trebuie să facem pe timp de caniculă„Este cel mai mare incendiu de pădure din istoria Ciprului”, a declarat directorul Departamentului Pădurilor, Charalambos Alexandrou.
Grecia și Italia au trimis de urgență avioane pentru pompieri, iar Israel și Marea Britanie au suplimentat eforturile acestora. Locuitorii din zonă și-au declarat frustrarea în legătură cu răspunsul încet al autorităților cipriote. Guvernul a promis ajutoare pentru cei din zona afectată.
Cele patru persoane care au decedat în incendiu erau lucrători agricoli din Egipt. Cei patru tineri muncitori ar fi ieșit din mașina defectă în care se aflau, dar ar fi fost înconjurați apoi rapid de flăcări.
Incendiul a distrus cel puțin 50 de case și a dus la evacuarea a zece sate. Flăcările și căldura au afectat de asemenea și infrastructura din zonă.
Autoritățile interoghează acum un bărbat de 67 de ani cu suspiciunea că ar fi provocat acest incendiu. Un martor l-ar fi văzut părăsind satul Arakapas la puțin timp înainte să înceapă incendiul. Rămâne însă posibil ca incendiul să fi început din cauze naturale.
Încă de la începutul primăverii, s-au înregistrat temperaturi foarte înalte în Cipru și foarte puține ploi. 98,9% din populația Ciprului este expusă la pericol mediu de valuri de căldură, conform Băncii Mondiale. Țara este extrem de vulnerabilă în fața schimbărilor climatice, deoarece temperaturile medii cresc cu rapiditate, precum și emisiile de carbon, în timp ce ploile sunt din ce în ce mai rare.
Îți mai recomandăm Căldură extremă în Canada | Rata deceselor subite a crescut cu 195%, multe incendii, o comună a fost distrusă