Programul Casa Verde Fotovoltaice a început vineri pentru regiunea Bucureşti-Ilfov. Banii s-au epuizat în primele nouă minute

Programul Casa Verde Fotovoltaice debutează cu înscrierea persoanelor fizice din regiunea Bucureşti-Ilfov

Programul Casa Verde Fotovoltaice început vineri, la ora 10.00, cu înscrierea persoanelor fizice din regiunea Bucureşti-Ilfov. În acest an, autorităţile au decis ca înscrierea să se facă pe regiuni. Casa Verde Fotovoltaice are un buget de peste 1,7 miliarde de lei.

Actualizare. După primele nouă minute de când a fost deschisă sesiunea, banii alocați au fost epuizați, după cum arată site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Instituția anunță că bugetul de 99.860.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 4.993 de persoane fizice.


Știre inițială

Persoanele fizice care trăiesc în București și județul Ilfov se pot înscrie pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Cele din celelalte regiuni se vor putea înscrie conform calendarului stabilit de instituţie și care se află pe site. Începând cu 24 mai se vor putea înscrie persoanele din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu .

„Înscrierea solicitantului se va face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor necesare. Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicaţie”, a transmis Administraţia Fondului pentru Mediu.

Documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicaţie nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior.

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a precizat joi că fiecare solicitant va primi o finanţare în cuantum de 20.000 de lei, cu condiţia unei contribuţii proprii a beneficiarului, de 2.000 de lei.

„Bugetul total al programului este de 1,75 miliarde lei, echivalentul a peste 87.000 de sisteme fotovoltaice”, a precizat Tánczos Barna.

Ministrul a explicat că înscrierea se va face în opt etape, pe regiuni, „având în vedere numărul foarte mare de doritori şi pentru a nu mai solicita aplicaţia informatică.

„Începând de mâine şi până pe 23 mai va fi deschisă sesiunea pentru locuitorii din regiunea Bucureşti- Ilfov”.