Actualizare ora 08:45
Suspectul a fost prins
Bărbatul suspectat că a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor, în Sala Constantin Brâncuşi, a fost prins, transmite poliția Capitelei.
„În urma activităţilor desfăşurate de Poliţiştii Capitalei a fost depistat un bărbat, bănuit de comiterea faptei”, arată un comunicat.
Bărbatul este suspectat că, marţi, a aruncat cu benzină la intrarea vizitatorilor de la Camera Deputaţilor, în Sala Constantin Brâncuşi, şi apoi a dispărut.
Mai multe fotografii cu chipui său au fost făcute publice de către autorităţi, prinderea sa fiind anunţată la aproape zece ore de la producerea incidentului de securitate.
Autorităţile au anunţat că fapta de care este bănuit este „distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”.
Fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
17 septembrie
Poliția Română a făcut publică imaginea bărbatului pe care îl suspectează că ar fi incendiat magazinul de suveniruri de la Intrarea Izvor din Palatul Parlamentului și a cerut sprijinul populației pentru prinderea lui.
„Astăzi, 17 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 17 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi aruncat cu o substanţă, posibil inflamabilă, în incinta unei instituţii publice din Sectorul 5. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul subunităţii, iar din primele cercetări s-a stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, vizitator, ar fi aruncat cu o substanţă inflamabilă”, a transmis Poliţia Capitalei.
Bărbatul este căutat pentru „distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”, care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Poliția le recomandă celor care-l recunosc să nu-l abordeze, ci să sune imediat la serviciul de urgență 112.
Bărbatul din imagini a aruncat la ora 13:07 cu benzină în interiorul magazinului cu suveniruri, care e în zona vizitatorilor, la nivelul S2.
„Am intervenit pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuşi. Incendiul s-a produs într-o încăpere pentru vizitatori, pe o suprafaţă de 30 mp. Au ars elemente textile şi de birotică. În urma evenimentului nu sunt persoane rănite”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
O angajată care ar fi fost stropită cu benzină a făcut un atac de panică.
Pompierii se aflau în clădire și au intervenit imediat, astfel că, în acest moment, focarul a fost stins. Instituţiile abilitate se vor pronunţa cu privire la cauza incendiului, anunţă Biroul de Presă al Camerei Deputaţilor. Circa 300 de persoane ar fi fost evacuate din clădirea Parlamentului.
Deputata USR Cristina Prună s-a plâns la Digi 24 că, de fapt, parlamentarii nu au fost avertizați și că se aflau la etajele superioare de unde au aflat despre incident de le televizor.
Jandarmeria a explicat că zona în care a avut loc incidentul accesul este liberă, iar bărbatul nu a ajuns în zona de securitate din incinta clădirii.
Intrarea în clădirea Parlamentui este liberă cel puțin până în zona magazinului de suveniruri, care a fost incendiat, iar până la filtrul la care se face controlul pentru intrarea propriu-zisă în Parlament mai sunt câțiva zeci de metri.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, le-a declarat jurnaliștilor că va căuta o soluție privind distanța prea mare dintre intrare, unde se află magazinul de suveniruri incendiat și accesul este liber, și filtrul de control.
Îți mai recomandăm Un an de la dezastrul de la Crevedia: speranțe, resemnare, neîncredere. Compensațiile financiare rămân modesteEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI