Lăcașul de cult aparține Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană, ai cărei credincioși sunt în majoritate sași. Centrul de vaccinare care a funcționat doar luni, 21 iunie, a fost deschis însă oricărui doritor, indiferent de religie.
În condițiile în care numărul celor care primesc serul anti-COVID este în continuă scădere la nivel național, acțiunea de la Brașov pare o reușită, pentru că, la finalul a nouă ore de activitate, 264 de persoane au fost vaccinate, conform reprezentanților Primăriei Brașov. Oamenii au putut alege între serurile produse de Pfizer și Johnson & Johnson. Cel mai solicitat a fost ultimul, pentru că se face doar într-o singură doză.
Destui dintre brașovenii sau turiștii veniți pentru imunizare în Biserica Neagră spun că au făcut acest gest dintr-o alegere pragmatică: necesitatea adeverinței de vaccinare.