Inundații în New York și New Jersey | Zeci de morți în nord-estul SUA

La New York şi New Jersey a fost decretată stare de urgență după dezastrul produs de ploile abundente cauzate de furtuna tropicală Ida iar primarul orașului New York, Bill de Blasio, a numit fenomenul meteorologic un „eveniment meteorologic istoric”.

Președintele Joe Biden a declarat că este nevoie de investiții masive pentru combaterea schimbărilor climatice.

Nord-estul SUA a fost devastat de precipitații și vânt. Au muri oameni în șase state din această regiune. Autoritățile din New Jersey au anunțat cel puțin 23 de morți, cei mai blocați în mașini luate de ape, în New York City au murit cel puțin 14 oameni, în Pennsylvania cinci. Un reprezentat al echipelor de intervenție a murit în Connecticut și au fost raportate decese și în Maryland și Virginia.

Mașinile inundate după furtuna tropicală Ida - Mamaroneck, New York

Miercuri noapte și joi, aproape toate liniile de metrou din New York au fost închise, iar circulația vehiculelor care nu sunt de urgență a fost interzisă.

Multe zboruri și trenuri din New York și New Jersey au fost suspendate.

Vehiculele din New York/Brooklin au fost surprinse de inundații

Primarul orașului Passaic din New Jersey, Hector Lora, a declarat pentru CNN că trupul unui bărbat în vârstă de 70 de ani a fost recuperat dintr-un vehicul care a fost măturat în urma inundațiilor.

NBC și AFP au relatat că șapte persoane au murit în New York, unele după ce au rămas prinse în subsolurile caselor, un copil de doi ani fiind printre victimele din New York.

Filmările de pe rețelele de socializare arată cum apa se revarsă în stațiile de metrou, în casele oamenilor și pe străzi.

George Bailey, un locuitor din New York, a declarat pentru BBC: „Chiar în timpul cinei am auzit gâlgâituri, iar apa ne-a inundat întreaga casă prin canalul de duș din baia noastră. M-am dus să verific linia principală de apă în camera de utilități și, până m-am întors în sufragerie, apa avea înălțimea de-un picior. A fost incredibil.”

Așa arătau pe 2 septembrie străzile New Yorkului după inundațiile ce au urmat furtunii Ida

Serviciul Național Meteorologic din SUA (NWS) a declarat urgență provocată de inundații în New York City, Brooklyn, Queens și în anumite zone din Long Island și a emis avertismente de tornadă pentru zone din Massachusetts și Rhode Island.

Salvatorii transportă locuitori ai New Yorkului scoși în bărci din casele lor după inundațiile ce au urmat furtunii Ida - New York, SUA, 2 septembrie 2021

Urgența de inundație, spre deosebire de avertisment, este emisă în „situații extrem de rare în care se întâmplă sau se va întâmpla în curând o amenințare gravă la adresa vieții umane și daune catastrofale cauzate de o inundație rapidă”, a spus NWS.