Iohannis critică MAI la prezentarea bilanțului pe 2019

Klaus Iohannis, președintele României

Prezent la bilanțul de activitate al MAI, pentru anul 2019, președintele Klaus Iohannis a criticat activitatea managerială a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), din ultimii ani, el făcând referire la modul în care s-a acționat în cazul „Caracal” și la evenimentele din 10 augst 2018, conform Mediafax.

„Anul trecut, Ministerul Afacerilor Interne a depus eforturi însemnate, pe care le salut, și pentru prevenirea și combaterea fenomenului migrației ilegale, pentru securizarea frontierelor de stat și a frontierei comune a Uniunii Europene, precum și pentru managementul situațiilor de urgență. Dincolo de aceste aspecte pozitive, activitatea din ultimii ani a Ministerului Afacerilor Interne a demonstrat o serie de deficiențe de ordin managerial, de coordonare și chiar lipsă de profesionalism, în contextul unor situații precum cazul Caracal sau evenimentele din 10 august 2018”, a spus Klaus Iohannis, la eveniment.

Șeful statului a subliniat că MAI are „are obligația să își facă o autoevaluare profundă”, pentru a identifica factorii care au dus la crimele din Caracal și la evenimentele violente din Piața Victoriei.

De altfel, Directia Generala de Jandarmi a Municipiului Bucuresti (UM 0575 Bucuresti) este obligata sa comunice unui ONG mai multe date privind modul in care a fost secretizat un document important in cazul protestului Diasporei din 10 august 2018: ordinul de interventie in forta in Piata Victoriei, relatează Ziare.com.

Decizia Tribunalului nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.