Iohannis, despre „Piața Universității”: Dosarul mineriadei trenează de peste 30 de ani. Este o rușine, faceți dreptate!

„Nu pot vorbi despre „Fenomenul Piața Universității” fără să amintesc o restanță majoră a societății românești. Constat iarăși, cu indignare, că „Dosarul Mineriadei” trenează de 30 de ani.

Vinovații pentru pierderile de vieți omenești și pentru cele peste o mie de victime sunt încă necunoscuți. Consider că este o rușine și o jignire profundă față de toți cei care au luptat, cu mâinile goale, pentru câștigarea libertății, față de urmașii acestora și față de întreaga societate. Justiția are obligația de a face lumină, după atât de mulți ani.

Dreptatea nu este un moft, ci este, în acest caz, o urgență majoră! Fac, așadar, un apel la toți cei responsabili de soarta acestui dosar: faceți dreptate! Românii au nevoie de acest act de justiție pentru odihna veșnică a celor uciși, pentru urmași, precum și pentru reconcilierea cu trecutul și garantarea unei societăți sănătoase pentru generațiile viitoare”, a spus președintele Klaus Iohannis, într-un discurs susținut joi, la Universitatea București la 30 de ani de la Fenomenul Piața Universității și de la mineriada care a înnăbușit în sânge un fenomen civic prin care România, abia ieșită din comunism, a refuzat reinstalarea sa prin reprezentanții noii puteri politice.

Discursul integral al președintelui

„Venită din partea Universității din București, invitația nu este doar onorantă, ci și una cu totul specială. Instituțiile de învățământ superior au avut întotdeauna un rol important în societate. În secolul trecut, acest rol a devenit din ce în ce mai complex, excedând misiunea tradițională de educație și cercetare. Universitățile au fost, rămân și sunt convins că vor fi și pe viitor un far pentru democrație, menținând viu spiritul civic și încurajând participarea activă a comunității academice la viața cetății.

Încă de la înființare, Universitatea din București a contribuit la consolidarea statului românesc și la formarea elitelor sale. După Revoluție, a devenit un reper național al luptei pentru libertate și democrație odată cu Fenomenul Piața Universității.

Evenimentul de astăzi marchează istoria unui început. Abia ieșită de sub tirania comunistă, în România aveau loc, acum trei decenii, mișcări civice de amploare împotriva celor care, cu chipuri noi, dar cu apucături vechi, preluaseră puterea.

Frustrarea și nemulțumirile oamenilor care invadau piețele centrale ale marilor orașe erau alimentate de noua conducere a statului, instalată în 1990, care s-a deghizat rapid în apărătoare a democrației și care promitea respectarea drepturilor și valorilor europene.

Cei din stradă nu erau însă amnezici și nici nu puteau fi păcăliți ușor.

Ei au observat imediat cum nomenclaturiști ai defunctului Partid Comunist au încercat să confiște tot ceea ce câștigaseră românii prin vărsare de sânge în Decembrie 1989: dreptul la o viață democratică autentică și reconectarea cu valorile Europei regăsite.

Studenți și profesori, muncitori, oameni de toate vârstele și de diferite profesii au rămas să continue în Piața Universității ceea ce s-a început în Decembrie 1989. Au rămas neclintiți să apere, cu trup și suflet, idealurile Revoluției.

Mișcarea de protest a fost înăbușită brutal de forțele statului și de forțe „extra-legale”, venite la chemarea autorităților pentru „a restabili ordinea”. Un val de teroare, întreținută și coordonată de către cei care ar fi trebuit să protejeze cetățenii, a dominat Bucureștiul acelor zile.

Sedii ale partidelor politice, ale unor organizații civice și ale unor instituții de presă au fost vandalizate, au fost bătuți și torturați lideri ai mișcării studențești, profesori, femei și bărbați deopotrivă, cetățeni simpli ai Capitalei.

Pe lângă morți și sute de răniți, a rămas în urmă imaginea unei Românii a barbariei. Această imagine rușinoasă ne-a bântuit timp de trei decenii.

Fenomenul Piața Universității a reprezentat, totodată, catalizatorul dezvoltării și consolidării societății civile, a conștiinței civice și descoperirea sensurilor libertății. Așa-numita „golaniadă” a fost, de fapt, o lecție de democrație autentică. Cei care au răspuns cu violență extremă unor dorințe legitime pentru o nouă ordine socială și politică și pentru alinierea în rândul democrațiilor occidentale au refuzat să înțeleagă că idealurile și aspirațiile nu pot fi nicicând strivite sau anihilate, pentru că ele nu dispar niciodată. Acest lucru, atât de simplu, nu l-au înțeles.

Astăzi, la 30 de ani de la acele evenimente sângeroase, România este un stat de drept, cu o democrație consolidată, profund atașată de valorile europene și democratice, iar societatea civilă este categoric mai puternică și mai consolidată. Sacrificiile pe care le-au făcut miile de români ieșiți în stradă sunt fundamentul societății libere și europene de astăzi, iar spiritul acestei prețioase moșteniri a fost reconfirmat în alegerile de anul trecut. Privind în urmă, pot spune fără ocolișuri că „Piața Universității” reprezintă un testament pe care trebuie să îl prețuim și să îl respectăm.

Nu pot vorbi despre „Fenomenul Piața Universității” fără să amintesc o restanță majoră a societății românești. Constat iarăși, cu indignare, că „Dosarul Mineriadei” trenează de 30 de ani.

Vinovații pentru pierderile de vieți omenești și pentru cele peste o mie de victime sunt încă necunoscuți. Consider că este o rușine și o jignire profundă față de toți cei care au luptat, cu mâinile goale, pentru câștigarea libertății, față de urmașii acestora și față de întreaga societate. Justiția are obligația de a face lumină, după atât de mulți ani.

Dreptatea nu este un moft, ci este, în acest caz, o urgență majoră! Fac, așadar, un apel la toți cei responsabili de soarta acestui dosar: faceți dreptate! Românii au nevoie de acest act de justiție pentru odihna veșnică a celor uciși, pentru urmași, precum și pentru reconcilierea cu trecutul și garantarea unei societăți sănătoase pentru generațiile viitoare.

Sunt unii care continuă să spună că a face dreptate nu mai ajută pe nimeni astăzi.

Ei uită însă un lucru fundamental: România democratică și europeană s-a clădit în toți acești 30 de ani pentru că au existat oameni care au luptat, care au crezut în forța celor mulți și de bună-credință de a produce schimbare. Suntem datori să le fim veșnic recunoscători și să continuăm să apărăm statul de drept și valorile democratice. Avem obligația să respingem ferm și să sancționăm orice tentativă de ducere în derizoriu a istoriei și a memoriei tuturor celor care și-au dat viața pentru libertate și democrație.

Suntem la kilometrul zero al democrației, în prima zonă declarată liberă de neocomunism, locul în care spiritul democratic și conștiința civică independentă au luat naștere. Universitatea în care ne aflăm are o misiune foarte importantă în această privință.

Studenții de astăzi trebuie să cunoască actele de curaj ale studenților și profesorilor acestei Universități din iunie 1990. Imaginea cu balconul Universității, o tribună a democrației, va rămâne pentru totdeauna simbolul atâtor înțelesuri pe care le-a avut libertatea în acele zile fierbinți de vară, iar tinerii anului 2020 nu trebuie să uite însemnătatea lui. Salut, în acest sens, inițiativa lansării unui site dedicat „Fenomenului Piața Universității”, realizat de comunitatea academică din care faceți parte.

Mă bucur, totodată, că, în acest an, la 30 de ani de la Revoluție, Palatul Universității din București va intra într-un amplu proces de restaurare din fonduri publice. Conservarea acestui simbol național este o datorie de onoare față de tradiția noastră universitară, dar și față de cei care au apărat tânăra noastră democrație, obținută cu atâta jertfă.

Prin educația oferită, mediul universitar se constituie, totodată, într-un promotor al adevărului științific și un decodor al fake-news-urilor pe care, din păcate, le întâlnim tot mai des. Cred cu tărie în contribuția pe care o puteți aduce în marile dezbateri ale societății, pentru a răspunde corect provocărilor și a dezavua manipulările. Admir verticalitatea cu care universitatea a știut să abordeze diferite perioade dificile din istoria recentă.

De aceea, autonomia universitară și libertatea academică sunt esențiale pentru ca instituțiile de învățământ superior să își poată îndeplini corect menirea, cu responsabilitate față de întreaga societate, în absența presiunilor și a ingerințelor de orice fel.

Regele Ferdinand I spunea că „nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa”.

În aceeași notă, îmi exprim speranța că Universitatea București va continua să încurajeze vocea critic-constructivă a propriei comunități academice, să păstreze înțelepciunea școlilor românești cu tradiție, dar și să încurajeze entuziasmul și idealismul tinerilor intelectuali. Astfel, spiritul Pieței Universității va continua să reprezinte un fenomen care transformă în bine societatea românească.”

(sublinierile aparțin redacției)

Președintele Klaus Iohannis a depus, joi, o coroană de flori Monumentul dedicat Mineriadei din 13-15 iunie 1990 și la Monumentul „Kilometrul zero al democrației”, cu prilejul marcării a 30 de ani de la „Fenomenul Piața Universității” și de la mineriada din 13-15 iunie 1990.

Dosarul Mineriadei, restituit la Parchet. Nul în totalitate

Pe 8 mai 2019, Curtea Supremă a restituit procurorilor militari dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, anulând toate probele.

Pentru că în dosar a fost inculpat și un procuror, Mugurel Florescu, competența contestației a revenit Secției speciale, care a și contestat decizia judecătorului de cameră preliminară.

Potrivit OUG 7, căile de atac în cazul inculpării unor magistrați revin Secției speciale, care poate acum prelua întregul dosar de la Parchetul miliar.

„Judecătorii Camerei Preliminare au anulat toate actele făcute până la redeschiderea dosarului în 2017, mai exact rezoluțiile vechi, din 1998, iar pe cale de consecință sunt considerate nule toate actele făcute de atunci încoace”, a declarat la momentul respectiv, pentru Europa Liberă, fostul șef al Parchetelor Militare generalul Gheorghe Cosneanu, pensionat între timp.

Motivul ar fi acela că rezoluțiile vechi n-ar mai corespunde actualelor standarde ale Codului Penal, fiind făcute pe vechiul Cod penal, în sensul că nu mai corespund din punct de vedere al respectării drepturilor procesuale.

Judecătorul de cameră preliminară care a luat decizia este Constantin Epure, unul dintre magistrații care l-au condamnat, între timp, la închisoare pe fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea.

Potrivit procurorilor, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, se spunea în actul de inculpare.

Atacul a fost pus în practică în dimineața zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecințe:

• moartea prin împușcare a 4 persoane;
• vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1388 de persoane;
• privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1250 de persoane.

În cadrul acestei acțiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă.

Conform hotărârii luate de preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, coordonați de directorul acesteia.

Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forțele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.

Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.

S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost rănite, de asemenea, prin împuşcare.

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.

În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului și alte persoane având legătură cu manifestațiile din Piața Universității, imaginile cu actele de violență comise de mineri pe străzile orașului fiind mediatizate în întreaga lume.

Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune și manipulare a opiniei publice de către autoritățile statului reprezentate de către inculpați, care au prezentat manifestațiile din Piața Universității într-un mod distorsionat și au acreditat ideea că ele sunt determinate de o așa-zisă ”rebeliune de tip legionar”. Manifestanții care își exprimau opiniile politice au fost prezentați ca persoane cu ocupații infracționale, ,,elemente extremiste, reacționare”, fiind etichetați de președintele ales al României ca fiind ”golani”.

Persoanele care au fost ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestațiile, au fost duse cu forța în cazărmi aparținând Ministerului de Interne, fiind private de libertate într-un mod nelegal și în spații total improprii pentru deținerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990.

În concluzie, obiectul acestei cauze îl constituie faptele comise începând cu luarea hotărârii de a lansa atacul îndreptat împotriva populației civile, până la punerea în libertate a ultimei persoane private de libertate în mod nelegal, spuneau procurorii la data trimiterii actului de inculpare la instanță.

În vederea administrării probatoriului au fost audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate și 589 de martori, fiind emise circa 2300 de citații.

Dosarul însumează 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în cauză are 2.000 de file.

Dosarul a fost realizat de general locotenent Ion Alexandru, fostul adjunct al șefului Parchetelor Militare, colonelul Virgiliu Marian Istrate, colonelul Iulian Dinu și locotenent-colonelul Dan Mihail Mitrănescu.