Iohannis, întâlnire cu magistrații. Asociațiile apropiate puterii spun ”nu” referendumului

Intilnirea intre presedintele Iohannis-magistrati la care se discuta criza din justitie si referendumul

După societatea civilă, președintele Iohannis s-a întâlnit miercuri cu asociațiile magistraților și șefa CSM, Lia Savonea, și a Înaltei Curți, Cristina Tarcea. În cursul dimineții a mai avut loc o întâlnire cu Ludovic Orban. Scopul: referendumul și întrebarea.

Consultarea cu magistrații s-a axat atât pe problemele din justiție generate de modificările legislative și Ordonanțele de urgență adoptate (sau în curs de adoptare), pe soluțiile avansate de magistrați, dar și pe problema referendumului.

Președintele Iohannis a ținut să clarifice lucrurile de la începutul dezbaterii: ”O remarcă pentru publicul general şi, evident, pentru invitaţii mei: astăzi discutăm despre justiţie şi despre legile justiţiei, ca să nu apară impresii eronate", a precizat şefului statului, care a spus însă că cine vrea să ridice chestiunea referendumului este liber să o facă.

Potrivit informațiilor Europa Libera, trei dintre asociațiile prezente- Asociația Magistraților din România (AMR), UNJR și Asociația Procurorilor (APR) s-au pronunțat împotriva organizării unui referendum concomitent cu alegerile europarlamentare. Mai mult, acestea au susținut că modificările aduse legilor justiției sunt foarte bune, iar secția specială pentru anchetarea magistraților este necesară. Pe o poziție cumva similară s-ar fi plasat și Lia Savonea, șefa CSM.

Îți mai recomandăm Profețiile Cristinei Tarcea pentru Dragnea: OUG-urile pentru completurile de la Înalta Curte sunt neconstituționale

Celelalte asociații de magistrați au arătat că justiția este într-o profundă criză generată exact de aceste modificări și că nimic aproape nu mai funcționează. Aceste asociații au sugerat că referendumul ar trebui să se refere la modalitatea de legiferare. O posibilă întrebare ar putea fi: ”Sunteți de acord cu legile mai favorabile pentru persoane urmărite penal pentru infracțiuni de corupție și de serviciu”.

Președintele și-a arătat îngrijorarea, spun sursele noastre, față de modificarea legilor justiției în favoarea unor demnitari cu dosare penale și a spus că i se pare obligatorie consultarea magistraților în aceste chestiuni, ”Ne-a spus că este decis să organizeze referendumul pentru a încerca să stopeze astfel de practici”, relatează sursele Europei libere.

Îți mai recomandăm Florin Iordache preia ștafeta de la Dragnea și sesizează CCR. Miza: dosarul în care a fost condamnat la închisoare

Dana Gârbovan, președinta UNJR, a susținut, de exemplu, că justiția nu poate fi supusă unui referendum și că într-un stat democratic ea trebuie să fie independentă.

La dezbaterile de la Cotroceni, echilibrul dintre asociațiile de magistrați care au reacționat la diversele modificări legislative operate de actuala putere și cele care se plasează pe o poziție favorabilă acestora este destul de bine menținut. Asociația Magistraților Români (AMR)- Andreea Ciucă, Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR)- Dana Gârbovan și Asociația Procurorilor din România (APR)- Elena Iordache, de o parte, iar de cealaltă VedemJust- Cristi Danileț, Forumul Judecătorilor- Dragoș Călin, Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor- Antonia Diaconu. Mai sunt prezente Asociația LiderJust și Asociația Inițiativa pentru Justiție.

Îți mai recomandăm ONG-uri: Iohannis declanșează referendum pe 26 mai. Marea dilemă: ce va întreba

De menționat că la întâlnirea avută marți cu reprezentanții unor ONG-uri, președintele Iohannis a spus clar că va organiza acest referendum, în suspans rămânând doar întrebarea care va fi pusă. Până în data de 4 aprilie, președintele va lua o decizie în acest­ sens, ­ținând cont și de sugestiile primite.

Miercuri dimineață, liderul PNL Ludovic Orban a fost la palatul Cotroceni pentru o discuție pe aceeași temă, care a pus însă accentul pe riscul neîntrunirii cvorumului, care, după modificările făcute de PSD a fost scăzut la 30%. Nu trebuie uitat că la referendumul pentru ”familia tradițională” acest cvorum nu a fost atins.