Amenda a fost dată de Poliţia Locală Mariei C., de 88 de ani, care deține în acte bucata de teren contestată.
Nicușor Dan a justificat că „bătaia de joc” la adresa cetățenilor a fost „penalizată de autoritatea publică”.
„Este vorba de un articol din legea 24/2007 care interzice reducerea suprafeţelor de spaţiu verde şi este foarte important ca acest articol să rămână în Legea 24”, a spus Nicuşor Dan, care a subliniat că există propuneri legislative care ar urma să anuleze acest articol de lege.
„Este un articol care penalizează schimbarea destinaţiei spaţiului verde sau reducerea suprafeţei de spaţiu verde cu o sumă între 1000 şi 2.000 lei pe metrul pătrat, şi nu o sumă fixă pentru oricât de mult ai defrişat spaţiu verde”, a completat Nicuşor Dan.
Europa Liberă a cerut un punct de vedere de la avocatul proprietarei, Maria C., însă acesta a refuzat să comenteze.
Îți mai recomandăm Parcul IOR, retrocedat ilegal? Autoritățile din București spun că da și promit că-l vor recuperaÎntrebat despre demersul prefectului Capitalei, Rareş Hopincă, de a ataca în instanţă retrocedarea terenului din Parcul IOR, primarul Nicuşor Dan a afirmat că „sunt şase luni de când a spus că îi preocupă soarta parcului IOR şi că acţionează pe două planuri, un plan privind dreptul de proprietate şi al doilea plan, amenda pe care au dat-o astăzi”.
„În ceea ce priveşte partea de proprietate, există de asemenea o analiză foarte amănunţită pe care am făcut-o şi marea problemă este că, într-un litigiu în care Municipiul a fost parte, la Înalta Curte de Casatie s-au stabilit opozabil şi faţă de primarul Municipiului şi faţă de primăria Sectorului 3 că aici nu este parc”, a spus Nicuşor Dan.
Îți mai recomandăm Epopeea Parcului IOR | O afacere de 60 milioane de euro care a transformat în scrum un parc din BucureștiÎn 2005, o suprafață de 12 ha a fost restituită unei octogenare. De atunci numeroase incendii au avut loc pe terenul evaluat la 66 de milioane de euro.
În acest an, pentru că au existat suspiciuni cu privire la legalitatea retrocedării, Primăria Capitalei a anunţat că a solicitat o verificare privind legalitatea retrocedării terenului din Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) către o firmă de avocatură.
„Dacă în urma acestei analize se va stabili că decizia retrocedării a fost corectă, vom face demersurile necesare pentru a expropria acest teren”, a declarat în martie primarul Nicușor Dan.
În același timp, pe 9 octombrie 2023, prefectul Municipiului Bucureşti Rareş Hopincă a anunţat că a depus o acţiune în instanţă împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care solicită anularea dispoziţiilor de primar din anul 2005 prin care s-au retrocedat aproximativ 12 hectare de teren din Parcul IOR.