SUA cred că un atac iranian asupra Israelului s-ar putea produce „săptămâna aceasta”

Purtătorul de cuvânt pentru securitate națională al Casei Albe, John Kirby.

Autoritățile de la Washington au spus că sunt de acord cu evaluările serviciilor de informații potrivit cărora Iranul, singur sau împreună cu aliații săi din Orientul Mijlociu, ar putea „ataca Israelul încă din această săptămână” și au cerut Teheranului să renunțe la amenințările actuale.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby, a declarat că președintele Joe Biden a vorbit cu liderii aliaților occidentali pentru a discuta situația din Orientul Apropiat. El a mai spus că Washingtonul ia în serios rapoartele potrivit cărora Iranul ar putea ataca în curând Israelul ca represalii pentru uciderea lui Ismail Haniyeh, liderul politic al Hamas, la Teheran, pe 31 iulie.

Iranul acuză Israelul pentru uciderea lui Haniyeh și a promis răzbunare, stârnind temeri cu privire la un război mai larg în regiune.

„Trebuie să fim pregătiți pentru ceea ce ar putea fi o serie semnificativă de atacuri, motiv pentru care, din nou, ne-am sporit capacitățile forțelor în regiune chiar și în ultimele zile. (...) Președintele este încrezător că avem capacitatea disponibilă pentru a ajuta la apărarea Israelului", a adăugat Kirby.

Într-o declarație comună semnată de SUA, Marea Britanie, Franța, Germania și Italia, aliații afirmă că vor apăra Israelul în eventualitatea unui atac iranian.

„Am cerut Iranului să renunțe la amenințările sale continue cu un atac militar împotriva Israelului și am discutat despre consecințele grave pentru securitatea regională în cazul în care un astfel de atac ar avea loc”, se arată în declarație.

Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, spune că Teheranul are dreptul de a răspunde atacului israelian care a dus la uciderea liderului Hamas.

Autoritățile de la Teheran au respins însă apelurile occidentale de a renunța la atacarea Israelului, notează AP.

Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, i-a spus premierului britanic Keir Starmer că Teheranul consideră represaliile împotriva Israelului un drept și o modalitate de a descuraja o agresiune viitoare.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanani, a criticat, de asemenea, apelul occidental pentru dezescaladarea acestuia.

„Declarația Franței, Germaniei și Marii Britanii, care nu a ridicat nicio obiecție față de crimele internaționale ale regimului sionist, cere cu nerușinare Iranului să nu ia nicio măsură de descurajare împotriva unui regim care i-a încălcat suveranitatea și integritatea teritorială”, a spus el într-o declarație.

Parte a eforturilor diplomatice de detensionarea a situației din Orientul Mijlociu este și solicitarea SUA către Turcia de a interveni.

„Le cerem tuturor aliaţilor noştri care au relaţii cu Iranul să îi convingă să renunţe la escaladare, iar asta include Turcia", a declarat ambasadorul Jeff Flake la Istanbul, potrivit Reuters.

„[Oficialii turci - n.red] par mai încrezători decât noi că situaţia nu va escalada”, a adăugat ambasadorul SUA.

Îți mai recomandăm Perspectiva unui război Iran-Israel aduce Orientul Mijlociu într-un moment extrem de periculos

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.