Niciuna dintre eleve nu a murit în urma otrăvirii, dar zeci dintre victime au suferit probleme respiratorii, greață, amețeală și oboseală, ori chiar paralizie temporară în unele cazuri. Unele simptome au durat săptămâni întregi.
Fetele au spus că au simțit miros de mandarine, mentă sau de pește stricat înainte să li se facă rău. În cel puțin un caz, elevele s-au plâns de gaz lacrimogen, o substanță folosită des în protestele anti-guvern din ultimele luni.
„Când am fost otrăvită a doua oară, directoarea școlii a spus că am o problemă la inimă. Dar nu am nicio boală”, spune o elevă din Iran.
Autoritățile au arestat mai mulți suspecți din cinci provincii pe 7 martie, în aceeași zi în care zeci de alte fete au fost scoase cu ambulanțele din școli.
„Nu pare a fi un eveniment natural. Gazul lacrimogen, mai ales cel prost făcut, poate crea astfel de simptome fără a ucide victimele”, a precizat la CBS expertul în arme chimice Hamish de Bretton-Gordon.
Cauza misterioasă a atacurilor chimice care se răspândesc rapid
Otrăvirile au început pe 30 noiembrie, când 18 eleve de la o școală din Qom au fost aduse la spital cu aceleași simptome. Orașul Qom, aflat la 120 de kilometri sud-vest de capitala Teheran, este un centru religios important pentru musulmanii Shia, așadar esențial pentru conducerea statului iranian.
De atunci, fenomenul a ajuns în ritm din ce în ce mai alert în alte o sută de orașe din 28 de alte provincii, unde a afectat și unii profesori. Dintre cele peste 60 de școli afectate, doar una dintre ele este o școală de băieți.
La mai multe universități s-au înregistrat boli de stomac în decembrie, despre care autoritățile spun că ar fi fost cauzate de bacterii din apă.
Numeroase clipuri video postate din Iran arată elevele agitate în propriile școli, în timp ce colegele lor sunt urcate în ambulanțe.
Unul dintre reprezentanții Ministerului Sănătății din Iran a declarat că substanțele chimice cu care au fost otrăvite elevele sunt disponibile publicului, nefiind substanțe folosite de armată. Însă pentru a produce astfel de gaze, ar fi nevoie de facilități care sunt disponibile doar statului.
Ministerul sănătății din Iran spune că ar putea fi vorba de otrăvire cu azot.
Experții în arme chimice din afara Iranului afirmă că simptomele ar putea fi cauzate de expunerea la agenți chimici, dar nu pot confirma despre ce substanțe este vorba.
Alastair Hay, profesor de toxicologie la Universitatea din Leeds care a primit anonim rezultatele analizelor de sânge de la unele eleve din Iran, spune că nu au fost detectate toxine, dar că este improbabil să fi fost folosite neurotoxine sau otrăvuri din pesticide.
„Este greu să eliminăm sau să justificăm vreo ipoteză în momentul de față, fără analize mai cuprinzătoare”, spune profesorul Hay.
Profesorul Simon Wessely, psihiatru și epidemiolog în cadrul King’s College London, consideră că ar putea fi vorba și de cauze psihologice: în cazul unei boli sociogenice, simptomele se răspândesc pe fond anxios, fără cauze biomedicale. Psihiatrul spune că, pe fondul represiunii guvernului asupra femeilor, este posibil să fi cauzat o astfel de stare de neliniște între eleve.
Reacția părinților îngrijorați
Părinții iranieni se tem, acum, să își trimită fetele la școală. Dacă unii consideră că este o încercare directă de a ține fetele departe de educație, alții sunt atât de preocupați de sănătatea propriilor copii încât nu sunt interesați să caute vinovați. Părinții din Qom s-au întâlnit de mai multe ori cu oficialii municipiului pentru a-i ruga să cerceteze otrăvirile.
„Sunteți obligați să-mi țineți copiii în siguranță! Am două fiice… tot ce pot să fac este să nu le las să meargă la școală”, spune un tată iranian pe rețelele sociale.
Mii de iranieni au protestat în fața Ministerului Educației din Iran și în alte orașe din țară.
Profesorii din mai multe orașe iraniene au ieșit în stradă pe 7 martie pentru a protesta împotriva otrăvirilor elevelor. Reprezentanții sindicatului profesorilor spun că autoritățile au mobilizat polițiști care au folosit spray cu piper și tunuri cu apă împotriva lor.
Rolul autorităților: responsabilitate sau neglijență?
Șeful comisiei pentru educație din parlamentul iranian, Alireza Monadi, a declarat că atacurile par să fie intenționate.
Reprezentanții Ministerului Sănătății și a Procuraturii din Iran au declarat că sunt îngrijorați de acest fenomen și că vor deschide o anchetă, însă mulți dintre oficiali spun că fenomenul se bazează doar pe o isterie în masă. Un raport preliminar al comitetului științific din cadrul Ministerului Sănătății găsește că ar fi fost vorba de o substanță iritantă care a fost inhalată.
Unii oficiali au dat vina chiar pe părinți, despre care spun că și-ar fi pus fiicele să aducă gaze nocive în școli pentru a contracara regimul.
Până și liderul suprem al Iranului, Ayatollah Khamenei, a dat o rară declarație: „dacă va fi dovedită otrăvirea elevelor, cei care se află în spatele acestei crime vor primi pedeapsa capitală fără dreptul la amnistie”.
Însă întocmai liderii Iranului ar putea fi vinovații, spun criticii regimului.
Clericii din Iran sunt criticați neîncetat după moartea Mahsei Amini, tânăra de origine kurdă care a fost bătută de așa-zisa poliție a moralității pentru că nu și-ar fi purtat hijabul corect și a murit în custodia autorităților. Unii iranieni speculează că elevele ar fi victimele unui atac de răzbunare pentru că au jucat un rol important în proteste.
De la începutul otrăvirilor, autoritățile au oferit foarte puține informații sau chiar informații contradictorii despre aceste incidente.
Experții de la Proiectul Amenințări Critice din cadrul American Enterprise Institute consideră că guvernul ar putea tolera această campanie națională de otrăviri.
„Este greu de crezut că regimul nu are filmări cu indivizii responsabili. Multor studenți li s-a spus explicit că există camere de supraveghere, dar că nu funcționau în momentul otrăvirilor, ceea ce poate fi un indiciu că guvernul ar încerca să-i protejeze pe cei responsabili. Guvernul a făcut foarte puțin pentru a proteja studenții iranieni în urma acestor otrăviri”, declară pentru Sky Annika Ganzeveld, analist specializat în Iran în cadrul proiectului Amenințări Critice.
Îți mai recomandăm Autocrațiile pot părea durabile până când se prăbușesc brusc. Lecții despre libertate din raportul Freedom House 2023La începutul lunii martie, cel puțin trei jurnaliști care au raportat despre otrăviri dintr-o perspectivă critică guvernului au fost arestați. Printre ei se numără și Ali Portabatabaei, care a scris despre cazurile de otrăvire încă de la început. Alți jurnaliști au fost dați în judecată de către stat pentru articolele lor critice la adresa guvernului.
Pe 10 martie, un blogger din orașul Urmia, în nord-vestul Iranului, a fost arestat pentru că a distribuit mai multe postări despre otrăvirea elevelor iraniene. Agenția de presă de stat a precizat că „blogger-ul a insultat diverse sectoare ale societății, inclusiv jurnaliștii și polițiștii, în încercarea de a crea tensiuni și de a deranja atmosfera psihologică în cadrul evenimentelor recente”.
Autoritățile de la Teheran au justificat arestarea jurnaliștilor spunând că aceștia „pun în pericol securitatea psihologică” a cetățenilor.
Dacă în Afganistan au mai fost astfel de incidente misterioase în 2009-2012, este prima oară când un astfel de lucru se întâmplă în Iran. În Nigeria, grupul terorist Boko Haram reușise să înspăimânteze localnicii suficient încât să pună în pericol educația fetelor, după ce au răpit 276 de eleve cu intenția de a le vinde ca sclave.
Îți mai recomandăm Iranul admite, printr-o amnistie, arestarea a zeci de mii de oameni în timpul protestelor