Israel: Evreii ultra-ortodocși vor fi obligați să meargă la oaste

Un israelian protestează întins pe caldarâm împotriva recrutării Haredimilor, într-o intersecție din centrul Ierusalimului, pe 29 septembrie 2022, când guvernul a început demersurile pentru revocarea unor privilegii ale acestei comunități.

Noul ministru israelian al Apărării, Israel Katz, a confirmat recrutarea a mii de ultra-ortodocși planificată de predecesorul său. 7.000 de avize de recrutare vor fi trimise în etape începând de duminică, a anunțat vineri Ministerul israelian al Apărării, relatează dpa.

Presa israeliană anunțase anterior că armata intenționează să emită aceste ordine de recrutare pentru așa-numiții Haredi.

Fostul ministru al Apărării, Yoav Gallant, care a fost înlocuit în urmă cu zece zile, aprobase măsura înainte de a fi demis. Katz a subliniat vineri că armata va face totul pentru a-i ajuta pe noii recruți să își poată practica obiceiurile religioase.

Times of Israel scrie că primele 1000 de avize sau ordine vor fi trimise duminică, iar restul, în lunile următoare.

Mulți evrei ultraortodocși văd serviciul militar ca pe o amenințare la adresa stilului lor de viață pios, în parte pentru că femeile și bărbații servesc împreună.

Liderul opoziției seculare, Yair Lapid, a lăudat decizia lui Katz, dar s-au auzit critici din partea partidelor ultrareligioase din coaliția de guvernare. Una dintre aceste formațiuni a spus că partidul Likud, de guvernământ, le declară astfel război ultra-ortodocșilor.

La Ierusalim, unde trăiește o mare comunitate Haredi, au avut loc deja vineri proteste de stradă.

Bărbații strict religioși au fost scutiți de serviciul militar obligatoriu în Israel timp de decenii. Dar această scutire a expirat de jure în urmă cu câteva luni, când guvernul israelian nu a reușit să adopte o lege care să consolideze privilegiile pentru ultra-ortodocși.

Curtea Supremă a Israelului a emis în cele din urmă o hotărâre în această vară, confirmând că bărbații ultraortodocși ar trebui să fie încorporați în serviciul militar.

Tema este obiect de dispută eternă în societatea israeliană - dar s-a acutizat după atacul Hamas din 7 octombrie 2023, urmat de războiul din Gaza.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.