Istorie la pas. O ultimă plimbare cu Cristina Țopescu

Ne-am născut în aceeași zi, pe 4 iulie. Eu, în 1951. Ea, în 1960. Am cunoscut-o pe Cristina Țopescu (1960–2020) prin prietenul nostru Ovidiu Nahoi. Am făcut împreună un documentar despre „Perimetrul Sacru”, cartierul nomenclaturii, în 2006. A fost ideea ei. Citise mult pe subiectul istoriei comunismului, inclusiv cărți scrise de mine. Nu știu dacă se poate găsi o copie, ar merita difuzată. Întrebările erau ale ei, pertinente și pătrunzătoare, răspunsurile ale mele.

Îmi aduc aminte că am pornit amândoi din Aleea Alexandru (casa lui Valter Roman, palatul lui Groza, azi al lui Becali) și am terminat în Primăverii (casele lui Vasilichi, Borilă, Brucan, Sălăjan, Bodnăraș, Ceaușescu, Dej, Lica Gheorghiu, Maurer, Răutu, Moghioroș, Manea Mănescu, Ion Iliescu, Popescu-Dumnezeu, Cumpănașu de la Departamentul Cultelor, Voitec, Zaharia Stancu, Beniuc). Să se odihnească în pace...

În 2008, împreună cu Horia Patapievici, am propus ca Bulevardul Primăverii să-și schimbe numele în Bulevardul Monica Lovinescu, iar strada Herăstrău, pe care au locuit cândva Lica Gheorghiu, Avram Bunaciu, Florian Dănălache, Vasile Patilineț, Petre Borilă, Silviu Brucan, colonelul de securitate Vasile Gheorghe, Ștefan Voicu, Hristache Osman (căsătorit cu Victoria, sora lui Dej) și Gh. Gaston Marin (șeful planificării sub Dej), să poarte numele lui Virgil Ierunca. Primarul general al Capitalei de atunci, Sorin Oprescu, nu a găsit de cuviință să ne dea vreun răspuns. Liniștea locuitorilor cartierului, mulți dintre ei foști membri ai aparatului de partid și de Securitate, era mai importantă decât omagierea acestor personalități de vârf ale exilului democratic anticomunist.

Nomenclatura comunistă a trăit întotdeauna cu o psihologie de fortăreață asediată, era firesc ca membrii acestei secte politice să se grupeze laolaltă. Motivația lui Dej era de a putea ține cât mai eficient sub observație birocrația de partid, guvernamentală și a Securității. Când acești oameni erau vecini, se putea ști rapid cine cu cine se vede, ce relații de amiciție funcționează, ce rețele de „socializare” se formează.

„Tovarășii” beau coniac de Segarcea, vin de Sâmburești și Galbenă de Odobești. Ceaușescu a fost fascinat, ne-o spune Dumitru Popescu, de experiența din RDG, unde nomenclatura locuia în „rezervația” de partid și de stat Pankow (Niederschönhausen), despărțită de restul lumii prin bariere atent păzite, cu mitraliere și câini lupi. Parte din motivele construirii „Casei Poporului” țineau de această dorință de a obține despărțirea totală de contactul cu orice realitate mundană. Era vorba, de fapt, de o auto-bantustanizare, de un apartheid întors pe dos. Era un micro-cosmos cu propriile sale amintiri, ritualuri, fobii, sentimente și resentimente. Pe Bulevardul Primăverii circulau, în anii ’50, mașinile ZiL și Ceaika ale înaltei protipendade, Volgile negre și, mai rar, Pobedele și Skodele. După 1960, au început să fie achiziționate Mercedesuri și Opeluri. În anii ’70, Valentin Ceaușescu (descris uneori drept „copilul modest” al familiei domnitoare) conducea un automobil englez marca „Triumph”. Cine oare plătise pentru el?

În vilele masive s-au instalat Dej, Bodnăraș, Chișinevschi, Ceaușescu, Voitec, Sălăjan, Borilă, Pârvulescu, Miron Constantinescu, Răutu, Moghioroș, Chivu Stoica, Preoteasa și alții. În celelalte, mai puțin extravagante, locuiau șefi și adjuncți de șefi de secție de la CC al PMR, miniștri și miniștri adjuncți. De pildă, chiar pe bulevardul Jdanov (azi Primăverii), locuiau în două vile lipite ministrul Sănătății, Voinea Marinescu, și Eduard Mezincescu, ministru adjunct la Externe. Tot pe Jdanov locuia familia Brucan (Silviu Brucan, soția sa, Alexandra Sidorovici, și copiii lor, Dinu, Anca și Vlad). Pe străzile laterale locuiau Gheorghe Gaston Marin, Avram Bunaciu, Gheorghe Vasilichi, Ștefan Voicu, Alexandru Sencovici, Simion Zeiger, Teodor Rudenco, Tatiana Bulan, Florian Dănălache, Mihai Suder și coloneii de securitate Mladin și Vasile Gheorghe.

Sigur, în Primăverii locuiau și unii activiști scoși din funcții ori reciclați, precum Pavel Câmpeanu, fost adjunct al Ghizelei Vass la Secția Internațională, ori jurnaliști de la Scînteia, precum Ion Cumpănașu și Tudor Olaru. A rămas să locuiască pe strada Grădina Bordei poetul oficial Mihai Beniuc, chiar și după scoaterea din funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor.

Căderea din funcție ducea adeseori la expulzarea din cartier (cazurile Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu). Când s-a sinucis, în 1951, șeful sectorului de verificare a cadrelor, Mirel Costea, familia sa (soția și cele două fiice) a fost imediat evacuată din carter. Lica Gheorghiu, soțul ei, Gheorghe Rădoi, și cei trei copii ai Licăi din prima căsătorie cu Marcel Popescu, Sanda, Gheorghe și Mândra, adoptați de Dej, au fost obligați să părăsească locuința de la lac (o vilă somptuoasă) și să se mute într-o casă (tot vilă) pe actuala stradă Atena (reședința ambasadorului Olandei).

Tot pe acea stradă s-a mutat și Florica Bodnăraș după divorțul de Emil. Nu întotdeauna lucrurile se întâmplau astfel, dovadă că, deși sancționați pe linie de partid în 1958, soții Emil și Lucia Popa, veterani ilegaliști, au continuat să locuiască pe strada Armindenului. La fel, deși marginalizat politic, fostul președinte al Comitetului Cinematografiei (cu rang de ministru al RPR), devenit profesor universitar la Facultatea de Filosofie, Niculae Bellu, a continuat să locuiască pe strada Crângului, împreună cu soția sa, veterana comunistă Elena Bellu. Fostul redactor-șef adjunct al Luptei de clasă, Mihail Frunză, a continuat să locuiască pe strada Pictor Negulici chiar după ce a fost exclus din PMR sub acuzația de fracționism (în aceeași casă cu arhitectul Gustav Gusti și cu vechea cadristă de la Externe, Ida Felix).

Textele din rubrica Agora reprezintă opinii ale autorilor