Iulian Fota este noul director general al Institutului Diplomatic Român (IDR), începând de vineri, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Fota îl înlocuieşte pe Dan Petre iar momentul de predare a ștafetei a avut loc vineri în prezența ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, care îndeplinește și funcția de președine al IDR.
"În cadrul întâlnirii a fost realizat procesul de predare-primire a dosarelor curente privind activitatea şi funcţionarea IDR şi au fost trecute în revistă priorităţile pentru următoarea perioadă, inclusiv necesitatea de reformare şi implementare a unor elemente inovative în activitatea instituţiei."
Aurescu a profitat de ocazie pentru a configura mapa de activități a viitorului director general: realizarea şi implementarea de programe şi parteneriate cu instituţii de prestigiu, organizarea de conferinţe, seminarii, mese rotunde şi workshop-uri policy-oriented, dezvoltarea activităţii de cercetare şi analiză pe teme de actualitate, pentru a veni în sprijinul activității MAE dar și a publicului interesat.
Iulian Fota este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar universitar la Academia Naţională de Informaţii, profesor asociat la Facultatea de sociologie şi asistenţă socială a Universităţii din Bucureşti. A fost consilier prezidenţial pentru securitate naţională şi şef al Departamentului Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, director al Colegiului Naţional de Apărare, director al Colegiului Naţional de Informaţii şi consilier în cadrul Departamentului pentru integrare euro-atlantică şi politica de apărare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
De asemenea, Fota este membru al consiliului consultativ al think-tank-ului american CEPA (Center for European Policy Analysis) şi membru în consiliul editorial al unor publicaţii internaţionale şi româneşti din domeniul studiilor de securitate.