Atacul a durat aproximativ trei ore, scrie The Guardian și a afectat un siloz de cereale și clădiri administrative din districtul Ismail, din regiunea Ucrainei Odesa, a declarat joi guvernatorul acesteia, Oleh Kiper.
O persoană a fost rănită ușor în urma atacului, al patrulea asupra orașului-port în ultimele cinci zile, a spus Oleh Kiper în aplicația de mesagerie Telegram, potrivit Reuters.
Rusia a lansat atacuri cu drone asupra Ismailului și în noaptea precedentă, marți spre miercuri, când o persoană și-a pierdut viața.
Exploziile au fost vizibile și din România.
Porturile de la Dunăre ale Ucrainei au devenit strategice pentru exporturile ucrainene de cereale, după ce acordul de transport al grânelor prin Marea Neagră a fost blocat prin retragerea din acord a Rusiei în luna iulie.
Și în nopatea de duminică spre luni au fost atacuri asupra Ismailului, iar o dronă ar fi căzut chiar pe teritoriul României.
Autoritățile de la Kiev au insistat asupra acestui lucru, Ministerul Apărării din România a exclus această variantă inițial, la fel ca președintele Klaus Iohannis.
Miercuri, ministrul Apărării Angel Tîlvăr a admis că în Plauru, Tulcea, au fost găsite bucăți care ar putea fi dintr-o dronă.
Îți mai recomandăm N-au știut sau n-au recunoscut? Drona din județul Tulcea: cronologia și efectele comunicării eșuate a autoritățilorAtacuri constante ale Rusiei la porturile de pe Dunăre, din iulie
După ce s-a retras în luna iulie din acordul de transport al cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, Rusia a intensificat atacurile asupra infrastructurii de export de cereale a Ucrainei.
Kremlinul a anunțat la scurt timp după retragerea din acord că își rezervă dreptul de a considera navele care tranzitează Marea Neagră înspre și dinspre Ucraina drept potențială țintă militară.
Atacurile s-au îndreptat ulterior atât asupra portului Odesa de la Marea Neagră - parte a acordului cerealelor - cât și asupra porturilor de pe Dunăre, Ismail și Reni.