Parlamentul European a aprobat ieri seară, miercuri 29 ianuarie, ieșirea Marii Britanii din UE, lucrul fiind acum definitiv în termeni legali, de drept internațional și comunitar. Cu toate astea, mesajele pronunțate miercuri în ședință plenară de feluriții europarlamentari au fost unele ale unui viitor idilic, ca într-o “bulă sentimentală cu ticuri poetice”, anticipând revenirea Marii Britanii în UE după o scurtă perioadă fantezistă de rătăcire.
Încă vă iubim, e de altfel titlul din principalul cotidian francez, Le Monde, altfel zis: asta e ceea ce le-au transmis europarlamentarii celor 27 de țări ale UE colegilor lor britanici, dintre care mulți au plecat înlăcrimați. Nu a existat nicio surpriză la vot, într-atât toată lumea dorea ca această afacere a divorțului forțat să sfârșească odată. Votul a fost de: 621 pentru, 49 contra, et 13 abțineri.
Aceasta este însă doar dimensiunea pur tehnică a despărțirii. Marea Britanie și UE continuă negocierile cel puțin până la sfârșitul anului 2020, pentru a decide detaliile, sumele de plătit și concesiile pe care fiecare parte e gata să și le asume.
Brexit: prezent virtual și realitate idilică
La Londra, ultra-conservatorul cotidian The Telegraph, în care publică Boris Johnson, scrie că premierul britanic e gata să accepte perspectiva controalelor la frontieră, mai degrabă decât să permită continuarea unei dominări a legislației europene, pe perioada negocierilor condițiilor concrete ale despărțirii. În schimb, foarte pro-europeanul The Guardian atrage atenția asupra unor detalii, precum faptul că navele europene de pescuit nu vor mai beneficia de un acces automat în apele britanice și viceversa.
Odată ieșită Anglia din UE, se pune și problema drapelelor britanice care fluturau prin fața instituțiilor UE din Bruxelles, sau a drapelelor europene din ambasade britanice din lume. Altfel zis: soarta tuturor stâlpilor, hampelor sau catargelor din ambasadele britanice din lume pe care până acum atârna drapelul UE.
În ce privește Bruxelles, începând de sâmbătă, 1 februarie, Union Jack, drapelul Marii Britanii va fi înlăturat de pe catargul său din fața Parlamentului European, unde flutură încă și azi, tehnic, împreună cu celelalte 27, și va fi depus la Muzeul Istoriei Europene din Bruxelles. Ambasadorul britanic la Berlin, Sebastian Wood, a spus într-un interviu cu tabloidul german Bild că stâlpul pe care se ridica drapelul UE va fi folosite pentru a ridica drapelul cu curcubeu LGBT în timpul defileurilor Gay Pride.
China: previziuni pesimiste
Pe fundalul a ceea ce se arată ca fiind declanșarea unei posibile catastrofe planetare, Le Monde explică în detaliu cum China a făcut presiuni asupra Organizației Mondiale a sănătății (OMS), pentru ca experții reuniți în teleconferință miercuri 22 ianuarie să nu decreteze o stare de alertă mondială, o pandemie.
El Pais, în Spania, oferă un reportaj foto din orașul epicentrului virusului, Wuhan, ilustrații ale unui sfârșit de lume sau film despre apocalipsă: oameni mascați, străzi goale, locurile publice: cochilii golite.
În Germania, la München, Süddeutsche Zeitung anunță că landul, regiunea Bavaria, are deja patru cazuri de coronavirus semnalate (alături de alte patru cazuri în Franța), și că autoritățile bavareze obligă 80 de persoane care au fost în contact cu acestea să stea acasă.
În Italia, La Stampa citează o analiză Morgan Stanley, care anticipează un efect negativ asupra întregii economii mondiale, pe termen scurt. Continuând pe panta pesimismului, El Pais publică, în Spania iarăși, o tribună cu titlul: Brexitul și sfârșitul Occidentului.
Rusia-Israel: târgul de spioni
Departe de toate acestea, presa din Rusia și din Israel scrie pe larg despre grațierea, de către Putin, a unei turiste din Israel, Naama Issachar (Наама Иссасхар la Moscova,נעמה יששכר la ea acasă), închisă în Rusia sub acuzația de trafic cu droguri și condamnată la șapte ani și jumătate.
Grațierea a avut loc ieri, miercuri, în ajunul vizitei, astăzi la Kremlin, a premierului israelian Beniamin Netaniahu.
Kommersant prezintă mesajul pe Twitter (în ebraică) al lui Netaniahu în care acesta scrie: “Îi mulțumesc prietenului meu, președintele Putin.”
În Israel, cotidianul în ivrit Yedioth Ahronoth anunță că Naama, privită aproape ca o eroină în Israel, se va întoarce în țară împreună cu Netaniahu, în avionul oficial, în vreme ce Jerusalem Post citează un oficial nenumit al guvernului care pretinde că nu a avut loc nici o târguială în spate, în culise, pentru eliberarea tinerei acuzate în Rusia de trafic de droguri. Un titlu similar găsim și în Haaretz.
La Moscova, Izvestia (devenit de multă vreme ziar independent) scrie că Putin se întâlnise deja pe 23 ianuarie cu mama tinerei israeliene închise în Rusia, căreia Putin îi promisese că «totul va fi bine» («всё будет хорошо»).
Jojo Rabbit, complezența în transgresiune
În sfârșit, la rubrica culturală, un film ajuns pe ecrane în Franța și Belgia săptămâna aceasta beneficiază de cronici fie exuberante fie foarte severe, acest din urmă caz fiind surprinzător, mai ales că filmul e bazat pe romanul pentru adolescenți al unei autoare din Belgia, Christine Leunens.
Filmul e Jojo Rabbit, iar el perturbă în peisajul nominalizărilor la Oscar, fiind nominalizat în șase categorii, dar părând a ieși, în realitate, din categoria obișnuitelor provocări cinematografice.
În Franța, săptămânalul politico-satiric francez Le Canard enchaîné are o critică dură (accesibilă doar în ziarul imprimat, pe hârtie) a filmului:
“Micul Johannes vrea să fie membrul cel mai fanatic al pionierilor hitleriști, al Hitlerjugend, mai ales că e sprijinit de prietenul său imaginar Hitler, în același timp drăguț și ridicol... Dar acest antisemit cu pantaloni scurți descoperă că mama lui ascunde acasă o fetiță evreică./.../ Regizorul din Noua Zeelandă, Taika Waititi, îl joacă pe Hitler. Câteva râsete pierite în sală. Asta n-a împiedicat filmul să primească șase nominalizări la Oscar.”
Libération, în Franța, scrisese cu o zi înainte, ieri, miercuri, că filmul, deși pare o producție pentru copii, funcționează foarte bine în primele două treimi, ca în ultima treime să se scufunde într-un optimism oniric și umplut cu clișee: o “bulă sentimentală cu ticuri poetice”. Ca și Brexitul, de altfel.