Keren Rosner, psihoterapeută: Ne e frică de moarte și asta nu ne lasă să trăim

Frica poate deveni atât de puternică, încât ajunge să invalideze viața omului, explică Keren Rosner.

„Frica de a ieși din casă, frica de a face lucruri, de a avea inițiativă, de a vorbi cu ceilalți, frica de viitor, frica de orice”, spune ea.

Vorbim de două limite ale acestei frici, inexistența ei și frica excesivă. Și un capăt și celălalt duce la patologie, susține Keren Rosner.

Este o problemă și să nu simți frică, pentru că nu poți să te orientezi în viață, să te aperi, să iei decizii înțelepte în anumite momente periculoase pentru supraviețuire.

„În ultima perioadă, atacurile de panică au escaladat. Sunt foarte multe persoane, femei și bărbați, tineri și în vârstă, nu mai contează atât de mult sexul sau vârsta. Acum se întâlnește anxietatea mai mult la adolescenți, la tineri, explicația fiind tumultul vieții și lipsa unor principii de viață.”

Ascultă mai jos episodul integral din podcastul SmartJob

SmartJob | Keren Rosner, psihoterapeută: Frica de moarte nu ne lasă să trăim

„Astăzi, oamenilor le lipsește ghidajul”

„Este foarte important să te ghidezi după niște principii. Dacă tu ești fidel principiilor tale, ai un sistem după care te orientezi, viața ta va fi în regulă pentru că tu tot timpul ai un ghidaj. Nu mai avem acest ghidaj”, crede Keren Rosner.

Dacă mai demult era credința religioasă, acum, credința este foarte interpretabilă, explică aceasta: „O avem mai mult declarativ, dar în profunzimea convingerilor noastre ea nu există și atunci nu avem un suport. Nu avem de ce să ne prindem și să avem puterea, iar mintea să meargă spre alte obiective decât spre această frică.”

SmartJob e și pe YouTube

Ce le recomandă pacienților, cum să-și găsească ghidajul?

„Fiecare pacient vine cu o istorie de viață, cu convingeri și educația proprie, cu cultura lui. Este necesară o convingere, fie religioasă, fie filozofică, ca să înțelegi ce este viața. Foarte multă lume care trăiește frica excesivă de moarte o trăiește pentru că își imaginează acel moment ca unul dramatic și nu știe ce se întâmplă după. Și-și imaginează că, de fapt, este un alt fel de a fi.”

Dacă o întrebi care este ghidajul personal pe care îl are, Keren Rosner spune simplu: „Moartea nu înseamnă a fi. Moartea nu înseamnă o altă experiență. Înseamnă nimic. Și atunci, dacă înțelegi acest lucru, îți este mai ușor să accepți. Nu-ți aduci aminte ce a fost înainte de naștere, la fel se întâmplă și după, ante și post viață. Nu știi, pentru că moartea nu este o experiență.”

Sigur că este o durere să realizezi că vei muri, că lumea merge mai departe, iar noi nu vom fi participanți, observatori, iar viața va continua fără noi, dar frica de moarte ajunge să ne tulbure mintea, gândirea, ne perturbă, nu ne lasă, de fapt, să trăim: „Am întâlnit foarte multe persoane cu anxietate, cu atacuri de panică, care exact asta experimentează. Nu pot trăi pentru că le e frică de moarte. Nu-și dau voie inconștient să trăiască, pentru că această frică este permanentă.”

Operațiile estetice în exces și frica de bătrânețe

În ultima perioadă, trăim o cultură a chipului frumos și a chipului care să arate într-un anumit fel, spune psiholoaga, care vorbește de un tipar, foarte multe persoane dorind să intre în acest tipar pentru a fi admirate, pentru a fi în centrul atenției, pentru a fi ca alte persoane pe care le admiră.

Intervențiile estetice sunt benefice, chiar sunt recomandate pentru persoanele care au anumite probleme, poate s-au născut cu o anumită parte a corpului de care nu sunt foarte mulțumite și doresc să o schimbe și se opresc la acea schimbare, susține Keren Rosner.

Schimbarea le aduce, într-adevăr, un beneficiu în ceea ce privește încrederea în sine, admirația celorlalți, explică aceasta, dar, există și cazul în care operațiile sunt atât de frecvente încât nu mai este vorba de frumusețe, ci este vorba de o preocupare permanentă de a fi într-un anumit fel și nu ești mulțumit niciodată.

„Aici intrăm ușor într-o cazuistică, tulburarea dismorfică, care este foarte greu de diagnosticat. Nu te mai preocupă nimic altceva decât felul cum arăți. Sunt persoane care au un interes profesional să arate într-un anumit fel, dar pierd contactul cu realitatea. Avem exemple de persoane publice care putem spune că și-au bătut joc de chipul lor.”

Keren Rosner spune că cele mai frecvente intervenții, în cazul pacienților săi, sunt la nas, urechi, sâni, fese și implanturile de păr, care sunt frecvente la bărbați. De unde vine această preocupare? Din copilărie, dar și din frica de a îmbătrâni.

„Din comparație, părinții obișnuiesc adesea să compare copiii și ei duc această comparație în orice: uite, colegul tău a luat o notă mai bună, știe mai bine, se îmbracă mai frumos, e mai disciplinat și această comparație te face să te uiți la celălalt ca fiind mai bun, mai frumos. Și se mută și pe partea fizică. Pe de altă parte, e vorba și de bullying. Sunt foarte mulți copii care au fost etichetați pentru că au avut o anumită particularitate.”

Sunt foarte multe persoane care, atunci când ajung la o anumită vârstă, de criză, și încep să observe că nu mai arată așa cum arătau în tinerețe, trăiesc foarte profund această tristețe, conștientizează că, de fapt, drumul este spre finalitate, spune psihoterapeuta.

„E un moment critic pentru că, da, îți trebuie tărie de caracter și trebuie să ai niște obiective în viață și să îți iubești viața din alte puncte de vedere decât din felul cum arăți, atunci când într-adevăr ești la o graniță.”

Cum să te iubești așa cum ești, atunci când îmbătrânești?

„Dacă iubești doar partea ta fizică, da, e greu să te iubești și e greu să accepți această trecere. Dar, vezi că viața este atât de frumoasă, vezi atâtea lucruri frumoase pe care poți să le faci și tu te simți frumos pentru că faci parte din această lume frumoasă, dacă înveți să te iubești din interior, aprecierea ta să vină din interior și să vezi dincolo de aparențe, atunci devine mai simplu.”

Și cum să reacționăm la mesajele și conținutul video de pe internet, plin de povești frumoase și fără niciun fel de probleme?

„Reale sau nu, sunt poveștile altor oameni. Trebuie să-ți pui întrebarea care e povestea ta. Făcând aceste comparații, cum sunt alții, ca să-ți confirmi propria ta valoare, te pierzi și uiți să-ți trăiești propria ta viață. Ajungem să fim doar spectatorii altor vieți. Nimeni nu ne-a garantat că, venind aici, pe pământ, o să avem o viață bună, frumoasă în totalitate. Viața este cu bune și cu rele. Asta înseamnă să trăiești, fără să ne raportăm la niște idealuri și, dacă nu ajungem acolo, să avem impresia că viața noastră este un dezastru.”