Klaus Iohannis: E posibil să avem prima tranșă de vaccinuri la începutul anului viitor

România - Președintele Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a spus, după vizita la un centru de vaccinare anti-Covid, că este posibil ca prima tranșă de vaccinuri să intre în țară la începutul anului viitor. El a dat garanții că vaccinul este sigur, eficient și a amintit că vaccinarea este voluntară. De asemeni, el a făcut apel la prezentarea la vot, la alegerile parlamentare de duminică. „Mergeți la vot ca să nu pățim ca în decembrie 2016 când printr-o prezență scăzută la vot a câștigat PSD și și-a bătut joc de țară, de justiție, de investiții publice”, a spus Klaus Iohannis.

El a anunțat că strategia de vaccinare împotriva Covid -19 în România, adoptată de CSAT, va fi prezentată vineri, într-o conferință de presă.

Declarațiile președintelui:

  • Astăzi, în cadrul ședinței CSAT, a fost aprobată strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus, o campanie de vaccinare care va dura cel puțin câteva luni de zile
  • Această strategie prevede pașii care se vor face, principiile pe care se bazează și foarte multe alte detalii despre vaccinare
  • Toate aceste lucruri vor fi prezentate pe larg mâine, la Guvern
  • În săptămânile și lunile care urmează vom avea o informare permanentă pentru public
  • Este foarte posibil ca la începutul anului viitor să beneficiem de prima tranșă de vaccin, cu circa 1 milion de doze
  • În prima tranșă va fi vaccinat întregul personal medical și persoanele din grupele de risc
  • Vaccinarea este voluntară, este sigură, este eficientă, se face planificat
  • Este foarte important de știut că aceste tipuri de vaccin sunt sigure, sunt eficiente, sunt la cel mai înalt standard european
  • Intenția de vaccinare în zona medicală este de circa 80%
  • Este posibil ca până în vară să terminăm această primă campanie de vaccinare
  • Am vizitat chiar acum un centru de vaccinare, un proiect pilot, așa vor arăta centrele de vaccinare, cu o zonă de primire, zonă de discuție cu medicul, zona de vaccinare și o zonă de vaccinare după vaccinare
  • Există un registru electronic confidențial unde sunt înregistrate toate vaccinurile
  • Este nevoie de vaccinare în două tranșe, la un interval care va fi comunicat
  • Suntem bine pregătiți, așteptăm vaccinurile și personal sunt foarte mulțumit de munca depusă de ministerul Sănătății
  • Abia aștept să vină vaccinul și să ne apucăm de reconstrucție, să refacem tot ce a fost lăsat mai încet, să repornim economia și să reajungem la normalitate

Despre alegerile parlamentare

  • E ușor de observat că în ultimele zile tot mai des auzim de sondaje
  • Într-un fel e bine. Cam în toate sondajele câștigător e PNL, ceea ce e un lucru bun, și eu îmi doresc să câștige PNL
  • Alegerile nu se câștigă în sondaje, ci la urne, prin vot
  • Văr rog să mergeți și să votați. E extrem de important. Ați fost alături de mine în 2019 în primăvară la referendum și am reușit să oprim ciopârțirea legilor justiției
  • Ați fost alături de mine la prezidențiale. Mergeți la vot ca să nu pățim ca în decembrie 2016 când printr-o prezență scăzută la vot a câștigat PSD și și-a bătut joc de țară, de justiție, de investiții publice
  • Ați fost alături de mine, votați echipa cu care vom reconstrui România, votați pentru România normală.

Strategia de vaccinare va fi prezentată de medicul Valeriu Gheorghiță, președintele comitetului național de coordonare al vaccinării, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și de vicepreședintele CNCAV, și Florentina Furtunescu, de la Institutul Național de Sănătate Publică.

Documentul stabileşte viziunea, principiile şi modul de acţiune pentru administrarea în România a vaccinurilor anti-COVID-19 autorizate de către Agenţia Europeană a Medicamentului şi are la bază atât analiza situaţiei de la nivelul naţional şi european a răspândirii SARS-CoV-2, cât şi analiza situaţiei cazurilor grave şi respectiv a mortalităţii generate de COVID-19.

Vaccinarea întregii populaţii împotriva virusului SARS-CoV-2 va începe, cel mai devreme, în primăvara anului 2021, potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Horaţiu Moldovan. Primii vor fi vaccinaţi lucrătorii din sectorul sanitar şi persoanele din grupele de risc.