Laura Codruța Kovesi o acuză pe procurorul Adina Florea că "învinuirile la adresa sa în cel de-al doilea dosar deschis în mai puțin de o lună „sunt fabulații întocmite exclusiv în scopul denigrării, chiar atitudinea procurorului de caz dovedind că dorește doar un dosar mediatic și nu unul juridic, în care să se afle adevărul".
Fosta șefă a DNA afirmă, într-un comunicat, că toate actele SIIJ împotriva sa sunt lovite de nulitate, pentru că încalcă normele legale.De asemenea, Kovesi consideră că i s-au încălcat drepturile legale, iar investigația condusă de Florea „este o pată pe obrazul Justiției”.
Îți mai recomandăm Secția Specială anunță oficial acuzațiile din noul dosar instrumentat împotriva Laurei Codruța KovesiSecția specială de investigare a magistraților, condusă de Gheorghe Stan, a anunțat vineri, într-un comunicat oficial, că Laurei Codruța Kovesi i s-a deschis un nou dosar penal, cel de-al doilea, după ce fosta șefă a DNA declarase, cu o zi înainte, că modul de aducere la cunoștință al SSIJ nu a respectat procedura.
Acuzația la adresa lui Kovesi invocă două infracțiuni - constituire de grup infracțional organizat și complicitate la represiune nedreaptă.
După toate datele, ar fi vorba despre plângeri formulate de părți în dosarul care a fost gestionat de DNA Ploiești, unde procurorii Lucian Onea și Mircea Negulescu i-au investigat pe membrii familiei Cosma, unde tatăl, fost președinte CJ Prahova, și fiul, parlamentar PSD, au fost condamnați la închisoare.
În noul dosar, în care Laura Codruța Kovesi este urmărită penal, procurorul de caz a fost recuzat de fosta șefă DNA, însă solicitarea i-a fost respinsă pe loc de procurorul Gheorghe Stan.
Îți mai recomandăm VIDEO Al doilea dosar făcut de Secția Specială. Kovesi, urmărită penal în dosarul procurorilor DNA PloieștiLaura Codruța Kovesi a răspuns la fiecare acuzație comunicată de SIIJ.
- Emiterea unor ordine interne în activitatea curentă a procurorului șef DNA este reglementată, ca atare nu poate fi considerată o activitate ilegală. Emiterea unor circulare/ordine constituie o componentă a activității manageriale pentru uniformizarea practicilor în cadrul structurii de parchet și nu constituie acte ilicite. Este absolut hilar să se susțină că emiterea unor ordine interne scrise este o componentă a coordonării unui grup infracțional organizat. Așa lucrează toate parchetele și toate instituțiile publice, în general, a explicat Laura Codruța Kovesi.
- Circulara la care se face referire în comunicatul de presă nu a fost un ordin, ci o sinteză a concluziilor desfășurate la o ședință de lucru internă din DNA, prin care s-a comunicat tuturor procurorilor că a existat o situație în care procurorii de caz au audiat un martor cu identitate reală și apoi și cu identitate protejată. Prin circulara respectivă am transmis tuturor procurorilor modul în care a fost soluționată situația de către instanța de judecată. Esența sintezei a fost aceea că judecătorul trebuie încunoștințat de către procuror în cazul în care este vorba de același martor, spune fosta șefă a DNA.
- Cel mai relevant este faptul că respectiva circulară a fost emisă la câteva luni DUPĂ ce martorii fuseseră audiați în acest fel de către Serviciul Teritorial Ploiești, astfel că este imposibil ca circulara să fi determinat în orice fel un comportament anterior al unor procurori DNA. Conducerea centrală a DNA a aflat despre modul de audiere când această problemă s-a ridicat în judecata în camera preliminară și acesta este motivul pentru care s-a discutat într-o ședință de lucru situația creată. Este aberant să acuzi că ședințele interne ale DNA în care noi, procurorii, discutăm organizarea activității au constituit activități ale unui grup infracțional, a mai arătat Kovesi.
- De asemenea, Kovesi a mai explicat că după interzicerea folosirii interceptărilor de către SRI în dosarele de corupție, ca șefă a DNA a dat un ordin a reorganizat practicile și a preluat un raport al Serviciului Tehnic al DNA.„El nu conține nicio dispoziție contrară legii, ci stabilește doar circuitul administrativ al documentelor, lucrărilor și suporților optici în cazul interceptărilor efectuate prin serviciul tehnic al DNA”, a mai spus fosta șefă a DNA.
- Cu privire la cea de-a doua acuzație, arăt că este vorba de un rechizitoriu cu aviz de legalitate de la un procuror șef de secție, rechizitoriu care, potrivit legii, nu trebuie avizat și nici nu a fost avizat de procurorul-șef al DNA.