Solicit Secției de investigare a infracțiunilor din justiție corectitudine maximă, respectarea cu strictețe a legii și clarificarea rapidă a situației în ceea ce privește dosarul deschis pe numele doamnei Laura Codruța Kövesi, a spus președintele Klaus Iohannis într-o declarație dată publicității.
Șeful statului atrage atenția că asupra secției speciale create pentru investigarea magistraților se află „o imensă răspundere”. El spune că această secție nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de anchetă și intimidare a magistraților și procurorilor.
Președintele responsabilizează coaliția PSD-ALDE pentru crearea acestei secții de anchetare a magistraților, în pofida criticilor venite din partea Comisei de la Veneția, Comisiei Europene, prin raportul MCV, și Greco. În declarația prezidențială este amintit și faptul că legile justiției au fost modificate „nociv”, cum se exprimă șeful statului.
”PSD-ALDE a construit de la bun început un discurs anti-justiție și a făcut demersuri concrete pentru revocarea din funcție a procurorului-șef al DNA și a procurorului general al României, mai nou, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamând, de asemenea, presiuni și interferențe”, a mai spus Iohannis.
Laura Codruța Kovesi este cercetată de Secția specială pentru anchetarea magistraților într-un dosar vechi de 10 ani, care este redeschis după un denunț al lui Sebastian Ghiță, un om de afaceri controversat, cu azil politic în Serbia și cercetat în mai multe dosare DNA pentru corupție.
Îți mai recomandăm Kovesi, pusă sub urmărire penală de secția de investigarea magistraților: O răzbunare, se încearcă blocarea meaCercetarea lui Kovesi intervine cu puțin timp înainte de audierile finale pentru desemnarea procurorului general european, funcție la care Kovesi este calificată pe primul loc în urma etapelor preliminare ale unui concjurs la care s-au înscris 28 de procurori din țările UE.
Kovesi are calitatea de suspect și este acuzată de luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu. Audierea este pentru data de vineri, 15 februarie.
În mai multe intervenții la diverse posturi de televiziune Kovesi a declarat că este vorba despre o încercare de a o bloca în obținerea postului de procuror-șef european și de o răzbunare pentru că s-a adresat CEDO.
”E un demers prin care se încearcă să nu obțin funcția și prin care se vrea să îmi afecteze imaginea. Dar nu voi renunța, am parcurs cu succes toate etapele, mă voi prezenta în Parlamentul european și voi explica despre ce este vorba”, a spus Kovesi vizibil emoționată.
”Eu ştiu că sunt nevinovată, ştiu că este o etapă intermediară începerea urmăririi penale. Va fi o problemă de credibilitate şi a mea, dar şi a instituţiei care a făcut acest demers. Să investighezi după zece ani o faptă, nu văd care era urgenţa ca eu să fiu chemată înainte să mă prezint la această procedură. Acest lucru poate să îmi afecteze în mod serios candidatura”, a spus Kovesi la Europa FM.
Reacțiile politice sunt diferite la anchetarea lui Kovesi. Cei de la USR și PLUS i-au cerut lui Klaus Iohannis să demareze un referendum pe tema luptei împotriva corupției. Liberalii au anunțat că vor desființarea Secției speciale de investigare a magistraților, care funcționează la Parchetul General și este supusă, potrivit opiniei PNL, la maipulare politică din partea ministrului justiției.