Lavinia Braniște s-a născut și a crescut în Brăila, unde i-a și rămas inima chiar dacă a făcut școală la Cluj și București și acum este rezidentă a unor burse, după apariția romanului ei Interior zero (2016) în germană. Dar, până la Interior zero, și-a încercat mâna și talentul în poezie (Povești cu mine, 2006), apoi cu două volume de proze scurte ( Cinci minute pe zi, 2011; Escapada, 2014) și o carte pentru copii (Rostogol merge acasă, 2016). Am stat de vorbă după seara de lecturi de autor de la Brno.
Europa Liberă: Lavinia Braniște, ați debutat cu poezie, pe vremea când aveați 23 de ani – Povești cu mine. Cum ați ajuns până la urmă la poezie și cum ați părăsit până la urmă poezia?
Lavinia Braniște: „S-a întâmplat foarte natural totul. Apoi, am ajuns în școala primară, am început să scriu poezii și am tot scris poezii până prin facultate când aceste poezii au început să devină proze, au devenit mai ample, au început să se coaguleze povești în mintea mea. Și, încurajată și de profesorul meu de la cenaclul Echinox de la Cluj, am început să fiu mai interesată de proză în perioada aceea. Și după aceea, am cam pierdut poezia. Mi-ar plăcea, la un moment dat, să să mă întorc la poezie, dar nu cred că o să se mai întâmple asta.”
Europa Liberă: S-a spus despre proza dumneavoastră că este o proză meticuloasă și o proză a infernului casnic cotidian. Este o proză a relațiilor ca să zic așa, epidermice, relații în care empatia este doar la suprafață. Ce este adevărat?
Lavinia Braniște: „Cred că e adevărat ce simte fiecare cititor în parte despre ceea ce citește. Cred că e o variantă valabilă, validă (râde). N-am neapărat o strategie, un plan, nu sunt conștientă...”
Europa Liberă: De a distruge realitatea..
Lavinia Braniște: „Nu sunt neapărat conștientă de mecanismele pe care le am atunci când le scriu și după ce scriu o carte se întâmplă ca această carte să capete și pentru mine noi conotații și noi sensuri.”
Europa Liberă: Ați scris până acum două cărți de proze scurte – Cinci minute pe zi și Escapada, apoi Interior zero, un roman. Vă pregătiți să scrieți altul. Unde se termină ficțiunea, unde începe realitatea? Sau invers: unde se termină realitatea și unde începe ficțiunea în romanele dumneavoastră? Și chiar dacă vi s-a mai pus această întrebare și am înțeles că ați receptat-o la început cu oarecare stânjeneală și cam neplăcut impresionată aș vrea să știu totuși dacă vă identificați sau nu cu personajul Cristina din Interior zero – romanul dumneavoastră?
Discutând cu publicul din Brno
Lavinia Braniște: „Iarăși, mi-e greu să spun. Mi-e greu să răspund și pentru mine unde începe ficțiunea și unde începe realitatea. Dar cred că ficțiunea începe atunci când simt nevoia să mă protejez eu pe mine și poate și pe unii pe care îi folosesc ca modele, dar pe măsură ce înaintez și realitatea se va fi epuizat o să îndrept tot mai mult către ficțiune. Adică, deja am povești tot mai inventate ca să spun așa. Și în literatura pentru copii – acolo e totală ficțiune. Deci, în ultima vreme, am abandonat autobiografia.”
Europa Liberă: Scrieți în versurile dumneavoastră: ”Câteodată, mamele au puterea de a da copiilor lor nume atât de frumoase, încât la Judecata de Apoi, Hristos le iartă tot”.
Lavinia Braniște: „Aoleu, unde ați găsit asta (râde)? ”
Europa Liberă: Am găsit-o căutând. Este o relație a mamelor cu copiii care cumva devine obsesivă. Înțeleg că și noul roman la care lucrați acum se referă tot la o relație între mamă și fiică. În cazul acesta, între Zoe Ceaușescu și mama ei. Aș vrea să-mi spuneți – că de aceea v-am întrebat de ficțiune – cum se plasează personajul Cristina față de mama ei și omul din realitate Lavinia Braniște față de mama ei în acest context al luptei ficțiunii cu realitatea?
Lavinia Braniște: „Păi, în Interior zero, mama este plasa de siguranță a Cristinei și e, așa cum spune și ea de câteva ori în roman, îngerul ei păzitor. Romanul se termină pe o notă optimistă, Cristina simțind prezența îngerului păzitor lângă ea și este exact ce simt eu pentru mama mea și exact ce a fost mama mea pentru mine în condițiile în care m-a crescut singură. ”
Europa Liberă: Mama dumneavoastră este plecată în Spania, muncește în Spania. De câtă vreme?
Lavinia Braniște: „Din 2003. ”
Europa Liberă: Înțeleg că și dumneavoastră ați avut tentația de a pleca din țară.
Lavinia Braniște: „Da, a fost tentația ei, mai degrabă.”
Europa Liberă: Îngerul păzitor v-a tentat să...
Lavinia Braniște: „...să se reîntregească familia, dar nu a fost o poveste de succes, ca să zic așa, și eu, în momentul acesta, simt că locul meu e în România. Nu știu, n-am planuri de viitor, n-am soluții de viitor, nu știu ce va fi pe termen lung, dar, în momentul acesta, simt că-mi doresc să fiu acolo. ”
Europa Liberă: Cu toate acestea, ați plecat din București și v-ați dus la Brăila. Înapoi, la Brăila.
Lavinia Braniște: „Ca să pot rămâne în România. ”
Europa Liberă: Aveți un text pe care l-ați publicat pe site-ul Scena 9 despre capătul autobuzului 10. Un text impresionant pentru că vorbește despre întoarcerea dumneavoastră în orașul în care v-ați născut, o întoarcere care nu e lipsită de contondențe, dar e, cumva, și o întoarcere emoțională și sentimentală față de un loc care este, cum s-ar spune, o capsulă a timpului: Brăila. Ce este până la urmă Brăila pentru dumneavoastră și de ce vin toți spre București?
Lavinia Braniște: „Păi, vin spre București pentru că, din păcate, Bucureștiul este unul dintre puținele orașe din România care se mișcă, are viață și unde se întâmplă lucruri, și există și locuri de muncă și lucruri de făcut pentru viața socială. În Brăila, de exemplu, dacă nu mergi la biserică nu prea ai ce să faci, mai ales dacă ești o persoană mai în vârstă...”
Europa Liberă: Te plimbi pe faleză...
Lavinia Braniște: „Da (râde).”
Europa Liberă: Spuneați că e una dintre plăcerile dumneavoastră.
Lavinia Braniște: „Da (râde). Să te muște câinii de picioare. Da, și biserica a ajuns așa, un centru social. Oamenii se întâlnesc la pomeni, mănâncă, beau, povestesc, se fac tranzacții cu borș, cu verdețuri, adică tot felul. Am o furnizoare de...”
Europa Liberă: Și totuși de ce v-ați dus la Brăila atunci?
Lavinia Braniște: „Eu m-am dus la Brăila ca să nu mai plătesc chirie în București, acesta este răspunsul cel mai simplu și mai adevărat. Pentru că urma o perioadă în care eu aveam și am rezidențe în diverse țări din spațiul german. De când s-a tradus romanul meu în germană s-au deschis niște orizonturi în spațiul german. ”
Europa Liberă: Ați avut și lecturi în Berlin.
Lavinia Braniște: „Da. Lecturi, aceste rezidențe în Austria, în Germania, în toamnă în Elveția și, pur și simplu, am renunțat la chiria din București. ”
Europa Liberă: Spuneați că vă duceți să scrieți un roman de dragoste. Până la urmă a ajuns un roman politic.
Lavinia Braniște: „Da. Era o glumă pe care am făcut-o cu o prietenă, pornind de la ce a spus un alt cunoscut de-al nostru, poetul Dan Sociu, despre mine că nu o să fiu niciodată în stare să scriu un roman de dragoste pentru că am numai scene de sex prost în cărțile mele (râde). Și, da, a rămas așa o glumă de grup asta că eu n-o să scriu niciodată un roman de dragoste. Și, de fapt, era despre cât de imposibil va fi orice, odată ajunsă la Brăila.”
Europa Liberă: Dar nu este un fel de înstrăinare asta de a pleca din București la Brăila? Înțeleg că în București aveați și ceva prieteni. Adică a fost cumva o despărțire destul de dură. Acum aveți aceste rezidențe.
Lavinia Braniște: „A fost o despărțire de București, dar o regăsire a coconului în care m-am simțit întotdeauna în siguranță. Casa de acolo mi-a dat întotdeauna senzația de siguranță și e o senzație pe care am pierdut-o pe la 20 și de ani – uitasem cum e. Și, de asemenea, sentimentul că România cea adevărată e mai mult acolo decât era la București. ”
Europa Liberă: Așadar, migrația este o soluție? Sau soluțiile de salvare sunt individuale?
Lavinia Braniște: „Sunt individuale, evident. Nu am rețete de salvare din România sau în România. Mama mea, la 47 de ani a plecat din țară. Deci, încă mai e timp. ”
Europa Liberă: Textul pe care l-am citat mai devreme din Scena 9 se încheia cu un fel de dialog pe care îl aveați cu prietena dumneavoastră și erați întrebată ce o să faceți în Brăila? Și dumneavoastră spuneați că: „Poate că o să mă apuc de băutură. Poate că o să scriu romanul acela de dragoste beată. Fiindcă am crezut că o să am unde să fug, dar ce farsă a fost asta, ce farsă!”. Este o farsă? Nu se poate fugi? România este, până la urmă, un destin și o fatalitate?
Lavinia Braniște: „Da, poate fi o capcană România. Dar, din nou, cred că mi-ar plăcea să am soluții generale, universale, să știu cum se poate rezolva criza natalității, de exemplu, sau criza migrației - cum ar putea deveni reversibil acest fenomen, dar, din păcate, nu am aceste soluții. Nu sunt atât de pregătită încât să vin cu niște declarații generale. Mă gândesc la soluții individuale. ”
Europa Liberă: Și soluția dumneavoastră individuală care este?
Lavinia Braniște: „Păi, să mai stau la Brăila, o vreme. ”
Europa Liberă: Și după aceea?
Lavinia Braniște: „Nu știu, o să vedem. S-au întâmplat atâtea pentru mine în ultima vreme și, mai ales, în ultimul an, de când romanul a fost tradus în Germania și a fost tradus dintr-o coincidență și o sincronizare fericită cu târgul de la Leipzig și sesiunea aceea de finanțare specială a ICR-ului pentru traduceri din literatura română. De acolo au înflorit atâtea chestii faine încât mi-am dat seama că deși am fost încrâncenată și m-am străduit să-mi construiesc o carieră, o viață, un viitor, mi-am dorit niște lucruri, m-am zbătut pentru ele și nu s-au întâmplat, totuși mi s-au întâmplat cele mai neașteptate chestii și cea mai improbabilă cale mi s-a arătat și așa că mai stau să văd ce se mai întâmplă. Deocamdată, până la anul, am planuri, mai vedem după aceea.”
Europa Liberă: Mulțumesc, Lavinia Braniște.