Ziarele au apărut după atacurile iraniene cu rachete balistice asupra a două baze SUA din Irak, așa încât ele nu figurează în presa imprimată. De asemenea, nu apare în presa distribuită astăzi în chioșcuri nici accidentul de avion ucrainean din Teheran. Cel puțin 176 de oameni și-au pierdut viața când un avion de pasageri s-a prăbușit azi dimineață, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Imam Khomeini din capitala Iranului, Teheran. Defecțiunile
tehnice au fost invocate preliminar drept cauză a prăbușirii Boeingului
737 al companiei Ukraine International Airlines, care se îndrepta spre
Kiev.
Dreptul internațional, victima colaterală a deciziilor lui Trump în privința Iranului, anunță Le Monde, care constată că președintele SUA a lepădat toate constrângerile legale. Le Monde scrie: „Donald Trump impresionase cu primul său discurs în fața Organizației Națiunilor Unite (ONU), pe 19 septembrie 2017, când a prezentat suveranitatea națională ca pe orizontul ce nu poate fi încălcat în relațiile internaționale. Cu toate astea, decizia lui de a-l elimina pe generalul iranian Qassem Soleimani, la Bagdad, a călcat în picioare suveranitatea Irakului.”
Tot la Paris, titlu similar în Libération: Asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani îngroapă dreptul internațional. Cotidianul stângii intelectuale pariziene consideră că omorârea liderului militar iranian decredibilizează ordinea internațională așa cum fusese stabilită după al Doilea Război Mondial, cea pe care chiar Trump anunțase că o va respecta.
London calling
Presa britanică anticipează întâlnirea, astăzi la Londra, a șefei executivului european, Ursula von der Leyen, cu Boris Johnson. Reuters anunță că Johnson îi va spune președintei Comisiei Europene că Londra nu dorește nicio extindere a negocierilor comerciale.
Dar un alt subiect, cel puțin la fel de important, este prezența militară britanică în Golful Persic și evoluția tensiunilor dintre SUA și Iran. The Guardian scrie că ministrul apărării, Ben Wallace a informat parlamentul că navele militare britanice, purtătoare de elicoptere de luptă, sunt în standby în Orientul Mijlociu.
Cotidianul conservator The Times anunță evacuarea cetățenilor britanici din Irak, inclusiv a personalului non necesar al ambasadei. Daily Telegraph informează că ambasadorul britanic la Teheran, în Iran, a fost convocat pentru a i se transmite că Marea Britanie e considerată “complicele in crimă” al SUA.
The Independent remarcă că Donald Trump dă acum înapoi în chestiunea bombardării unor situri culturale și istorice iraniene, așa cum amenințase.
In Italia, La Repubblica are un interviu cu specialistul francez în islam Olivier Roy, care ține un discurs liniștitor, contrar practic tuturor comentatorilor, și spune că nu există niciun fel de risc ca SUA să se regăsească într-un nou Vietnam. Olivier Roy afirmă că "Relațiile între președintele iranian Rouhani și generalul Soleimani erau foarte proaste și mulți se temeau că Soleimani pregătește o lovitură de stat. Pentru moment, ei păstrează un front unit în fața Americii, dar mulți iranieni se arată încântați că milițiile pasdaran sunt acum slăbite, după execuția șefului lor."
Două lecturi opuse ale islamismului
Sună ca o teorie originală și convingătoare, venită din partea unui expert, însă nu trebuie uitat, când întâlnim asemenea opinii autoritare în presă, că Olivier Roy, profesor la Institutul Universitar European din Fiesole în Italia, este foarte contestat în Franța de către școala de islamologie opusă, cea a lui Gilles Keppel, care îi reproșează teoriile pop, facile, croite pentru marele public, și faptul că Olivier Roy nici măcar nu știe arabă (ci, din câte se zvonește, doar persană).
Așa cum existau înainte kremlinologi care nu cunoșteau limba rusă și erau incapabili să citească Pravda în original, există astăzi islamologi, jihadologi, care nu cunosc nici una din limbile Islamului. Olivier Roy e cel care a susținut multă vreme teoria, foarte contestabilă, că islamul fundamentalist este un factor de progres pentru că cei care aderă la el folosesc pe scară largă tehnologia modernă și rețelele sociale, în vreme ce acestea le sunt interzise fundamentaliștilor din religii rivale, de pildă călugărilor ortodocși de la Muntele Athos sau evreilor tradiționaliști de tip hasidim, cărora în multe cazuri li se interzice total accesul la internet, în vreme ce islamiștii profită de internet pentru a recruta.
In Franța, răspunzând reproșului lui Gilles Kepel că el nu vorbește arabă, Olivier Roy se indigna în Libération: „Mi se reproșează că nu știu araba... Dar nu folosește la nimic să vorbești araba prin mahalalele industriale din Franța”… acele mahalale industriale de unde vin jihadiștii.
Tot în Italia, Corriere della Sera dă cuvântul adversarilor din zona golfului ai defunctului Soleimani și ai Iranului, de pildă politicianului sunnit irakian Ahmed al Mutlak, care spune : «Voi știți in Europa că acest Qassem Soleimani e vinovat de asasinarea și răpirea a peste 12.000 de irakieni?».
Sigur, cifra de 12.000 pare mai degrabă simbolică, dar asta nu face decât să arate că, odată trecut momentul de tensiune, e foarte posibil ca moartea lui Soleimani să fi aranjat de fapt, într-adevăr, pe foarte multă lume în regiune, dacă nu chiar și în Iran.
A pipeline flows through it
La Moscova, presa e captivată de apariția surpriză a lui Putin în Siria, cu ocazia vizitei sale la Istanbul, unde a mers, cum informează Rossiiskaia gazeta, pentru a inaugura, împreună cu Erdogan, conducta de gaz Turk Stream ("Турецкий поток").
Turk Stream duce gaze rusești spre Bulgaria și Grecia, înlocuind conducta Trans-Balkan care trece prin Ucraina şi România.
În mod straniu, o parte a presei ruse, de pildă Kommersant, evită să spună, relatând despre vizita lui Putin în Siria, unde s-a întâlnit cu militarii ruși, că Putin a mers și la Damasc, unde a discutat cu dictatorul Bashar Assad.
În schimb, Izvestia vine cu detalii suplimentare, informând că traseul lui Putin a fost de fapt invers: mai întâi el a zburat la Damasc, pentru a se întâlni cu Assad, și de acolo la Istanbul pentru a inaugura conducta Turk Stream cu Erdogan.
În timpul acesta, Uniunea Europeană rămâne marginalizată, iar la München Süddeutsche Zeitung estimează într-un comentariu că Europa va plăti prețul slăbiciunii ei.
España de los "golpistas" y "terroristas"
Înapoi în UE, țara în care presa se ocupă de un foarte mare subiect domestic este Spania, unde ieri, marți, cum o anunță și analizează în detaliu El Pais, premierul socialist Pedro Sánchez a primit în sfârșit investitura parlamentului, putând acum forma un guvern.
Guvernul de stânga al socialiștilor aliați cu Podemos, partidul de extrema stângă al lui Pablo Iglesias, sprijinindu-se pe foarte scurta majoritate obținută prin abținerea de la vot a deputaților catalani și basci, va fi primul guvern de coaliție din istoria modernă a Spaniei.
La Barcelona, El Periodico de Catalunya subliniază că diferența a fost doar de două voturi (167 contra 165) și că dreapta reunită masiv de circumstanță, blocul format de popularii PP și de Vox i-a numit pe membrii viitorului guvern de stânga "terroristas" și "puciști" ("golpistas").
În tabăra cealaltă, cotidianul conservator, practic ziarul de partid al popularilor PP din opoziție, El Mundo, are chiar o tribună de atmosferă în care ironizează, pe un ton acru, teatralitatea plânsului în parlament al șefului Podemos, Pablo Iglesias, cel etern fără cravată și cu părul strâns într-o coadă la spate: „Ce mai plângea Pablo Iglesias... pentru că plânsul e azi singura formă de a mai face politică, dar și pentru că trecutul lui de activist a fost acum îngropat definitiv. Plângea Pablo și nimeni nu își dădea seama că lacrimile lui pot vindeca inegalitățile din țara asta al cărei nume nu poate fi pronunțat. Țara asta în care de acum înainte femeile n-au să mai moară snopite în bătaie (apalizadas), și în care niciun gay n-o să mai fie spânzurat, ci au să se iubească cu toții liber și în devălmășie. Bogații au să dea tot bănetul săracilor” etc., etc...
Nu e de mirare că pentru spanioli (și basci și catalani), dramele care se desfășoară în Orientul Mijlociu par mărunte.