Senatorul PSD Vasile Dîncu a declarat vineri că îi solicită liderului social-democraţilor, Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea legilor educaţiei în coaliţie şi în Guvern, pentru că noile legi au nevoie de „o serioasă revizie" şi de consultări cu mediile educaţionale.
În replică, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a spus că în ceea ce priveşte legile educaţiei calendarul a fost agreat în coaliţia de guvernare şi rămâne acelaşi „indiferent de solicitările de natură personală sau de alte pretenţii" ale senatorului PSD Vasile Dîncu.
Cererea lui Vasile Dîncu a apărut pe contul său de Facebook, unde a scris să „după şapte ani de la debutul dezbaterii pentru România Educată„ observăm că legile educaţiei, deşi ţinute într-o confidenţialitate de neînţeles, au creat o vie dezbatere şi multe reacţii din mediul educaţional”.
„Este clar că aşteptarea societăţii este mare şi e nevoie de dezbatere mai amplă şi analize aprofundate. După o scurtă analiză a proiectelor de lege, constatăm că sunt multe lucruri care vor trebui refăcute şi căutate soluţii la unele probleme. Sunt multe măsuri administrative, dar puţine schimbări de paradigmă care să ne dea certitudinea că vor asigura adaptarea şcolii şi a copiilor la schimbările rapide de la nivelul culturii, civilizaţiei şi mediului tehnologic", a scris Dîncu, vineri, pe Facebook.
Îți mai recomandăm Cum vrea Ligia Deca să rezolve problema plagiatelor și când vor fi gata legile educațieiSenatorul PSD mai spune că „legile au suferit completări importante şi modificări faţă de variantele negociate în exerciţiul ministrului Sorin Cîmpeanu şi acum trebuie revăzute serios pentru că sunt multe elemente de originalitate, nediscutate până acum şi care trebuie studiate şi armonizate cu restul prevederilor".
Dîncu a mai spus că legile nu trebuie abordate nici politicianist și nici superficial, pentru că în joc „e vorba despre viitorul României”.
În replică, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, vineri, că în ceea ce priveşte legile educaţiei calendarul a fost agreat în coaliţia de guvernare şi rămâne acelaşi „indiferent de solicitările de natură personală sau de alte pretenţii" ale senatorului PSD Vasile Dîncu.
„Acest calendar pe legile educaţiei este agreat în coaliţie şi rămâne acelaşi, indiferent de solicitările de natură personală ale domnului Dîncu sau de alte pretenţii pe care le are. Vă spunem sincer că nu înţelegem aceste declaraţii ale domnului Dîncu, mai ales că ele nu sunt în concordanţă cu cele asumate de PSD în această situaţie”, a declarat Ionuț Stroe pentru Agerpres.
Îți mai recomandăm Analiză | Va apuca președintele Iohannis să-și vadă copilul de suflet, „România educată”, mergând la școală în 2024?Acesta i-a reproșat lui Vasile Dîncu faptul că nu a fost la „şedinţa de coaliţie a experţilor din educaţie de vineri dimineaţă".
„E foarte clar că aceste legi ale educaţiei îşi vor urma nu parcursul firesc, normal, exact aşa cum am stabilit, ele în momentul de faţă vor fi discutate în toate grupurile parlamentare ale partidelor componente ale alianţei, vor intra pe circuitele de avizare interministerială în Guvern spre adoptare, după ce aceşti experţi ale partidelor din coaliţie le vor fi consultat şi bineînţeles că ulterior vor merge în Parlament pentru a fi dezbătute şi la nivel parlamentar şi votate”, a mai spus Ionuț Stroe.
Îți mai recomandăm Ligia Deca a depus jurământul de ministru al Educației. „Vom operaționaliza România Educată în literă și spirit”