Lenin în iad. Comuniști înfățișați în flăcări, în bisericile din Georgia

O frescă îl înfățișează pe călugărul georgian Gabriel Urgebadze, dând foc unui steag cu Vladimir Lenin.

Vizitatorul care își aruncă privirea peste picturile expresive din interiorul unei biserici din Sujuna, în vestul Georgiei, poate avea o surpriză.

Printre diferiți păcătoși generici cuprinși de flăcările iadului se află o reprezentare clară a fondatorului Uniunii Sovietice, Vladimir Lenin, implorând trei îngeri care îl trimit în infern.

Frescă în interiorul bisericii din Sujuna. Lenin este în centrul imaginii

Imaginea este una din numeroasele reprezentări ale liderilor sovietici în biserici, care au ieșit la iveală în urma scandalului recent provocat de zugrăvirea lui Iosif Stalin în catedrala din Tbilisi.

Detaliul picturii care înfățișează damnarea lui Lenin

Davit Kidașeli a făcut parte dintr-un grup de artiști care a pictat interiorul bisericii din Sujuna în anii 1990, imediat după ce Georgia și-a recăpătat independența după 70 de ani de regim sovietic ateu. Pictorul de icoane a declarat pentru serviciul georgian al RFE/RL că reprezentarea lui Lenin simbolizează impietatea sistemului politic care „a sacrificat milioane de oameni și a înăbușit dezvoltarea societății”.

Pictorul de icoane Davit Kidașeli

Serviciul georgian al RFE/RL a identificat și alte exemple de picturi antisovietice explicite în interiorul mai multor biserici din țara caucaziană.

Într-o suburbie a orașului Tbilisi, într-un locaș care poartă numele călugărului Gabriel Urgebadze, o pictură interioară înfățișează un protest istoric – Urgebadze, dând foc unui portret uriaș al lui Lenin, în timpul unei parade din Tbilisi, în 1965. Călugărul a murit în 1995 și a fost declarat sfânt în 2012.

O frescă îl înfățișează pe călugărul georgian Gabriel Urgebadze, dând foc unui steag cu Vladimir Lenin

Alți creștini ortodocși din Georgia sunt mai puțin dornici să includă pe icoane chipuri ale liderilor sovietici. În 2022, pictorița Tea Intskirveli a fost rugată să reproducă pe o icoană celebra scenă cu arderea portretului de către Urgebadze, însă, ulterior, clienții i-au cerut să ascundă fața lui Lenin.

Versiunile „înainte” și „după” ale aceleiași icoane arată cum a fost ascuns chipul lui Lenin în pictura finală

„Când înfățișezi o poveste despre arderea unei efigii a lui Lenin, este necesar să arăți ce arde și ce a făcut eroul poveștii. Cu toate acestea, eu răspund în fața enoriașilor”, a declarat Intskirveli pentru serviciul georgian al RFE/RL. Pictorul a „ascuns” în flăcări chipul fondatorului URSS.

O altă pictură politico-religioasă a fost ușor modificată față de originalul său. O pictură murală din interiorul catedralei din Rustavi, în apropiere de Tbilisi, este aproape identică cu pictura din Sujuna care îl înfățișează pe Lenin, dar îl include și pe Stalin, de etnie georgiană.

Detaliu de frescă în interiorul catedralei din Rustavi, în care Lenin și Stalin sunt reprezentați în dreapta jos

Pictorul de icoane Davit Kidașeli spune că zugrăvirea liderilor comuniști a fost ideea artiștilor înșiși, iar parohul catedralei nu a fost foarte atent la cine a fost reprezentat. Dar un enoriaș din Rustavi l-a recunoscut pe Stalin și i-a rugat pe tinerii artiști să nu mai continue.

Porțiunea de frescă din catedrala din Rustavi care îi înfățișează pe Lenin și Stalin

„O doamnă virtuoasă a venit și a căzut în genunchi plângând, cerându-ne să nu-l pictăm pe [Stalin]. Rugămintea ei era de înțeles, avea anumite sentimente față de Stalin”, a declarat Kidașeli. „Am consimțit parțial și i-am schimbat fața. Dar îl puteți recunoaște cel puțin după mustață”.

Detaliu al unei icoane din Catedrala Sfânta Treime din Tbilisi care o prezintă pe Sfânta Matrona din Moscova și pe dictatorul sovietic Iosif Stalin

După recentul scandal provocat de reprezentarea lui Stalin în catedrala din Tbilisi, icoana a fost deteriorată și, în cele din urmă, îndepărtată. Se pare că aceasta este pictată din nou și va fi repusă în catedrală, dar fără Stalin.

Georgia nu este singura țară ex-comunistă ai cărei artiști și-au aruncat foștii lideri în iadul figurativ. În Muntenegru, un pictor anonim de fresce l-a reprezentat pe Josip Broz Tito, din Iugoslavia, îndurând damnarea în Biserica Învierii din Podgorica, alături de „zeii” socialiști Karl Marx și Friedrich Engels.

O pictură din interiorul Bisericii Învierii din Podgorica îi înfățișează (dreapta sus) pe Josip Broz Tito, Karl Marx și Friedrich Engels

Biserica s-a confruntat cu unele critici pentru că a amestecat politica cu credința atunci când pictura a fost dezvelită în 2014, dar un lider bisericesc de la acea vreme a declarat jurnaliștilor că trio-ul „personifică răul comunist din Balcani” și a adăugat că artistului ar trebui să i se permită „libertatea de a vedea lucrurile așa cum dorește”.

Articol preluat de la Redacția georgiană a RFE/RL