17 lideri USR acuză conducerea Barna de „politica pumnului în gură”

Președintele USR, Dan Barna

Șaptesprezece lideri USR acuză, într-o scrisoare deschisă, conducerea Barna de „politica pumnului în gură”, după ce miercuri Biroul Național l-a suspendat pe președintele organizației USR Sector 4, Marius Gheorghe, chiar în preziua alegerilor pentru conducerea filialei la care ar fi candidat.

Scrisoarea a fost asumată de vicepreședintele USR, europarlamentarul Nicu Ștefănuță, pe pagina sa de Facebook și semnată de încă 16 colegi ai acestuia, deputați, președinți de organizații și membri în Biroul Național al partidului.

Ștefănuță spune că, din luna decembrie au fost excluși sau suspendați 35 de membri de partid, a căror singură culpă a fost că au contestat deciziile conducerii Barna.

„În ultimele zile mai multe voci importante din societatea civilă cer public conducerii USR să înceteze excluderile și suspendările pe delicte de opinie. Cu toate acestea, în ședința din 17 iunie condusă de Dan Barna, Biroul Național l-a suspendat pe Președintele organizației USR Sector 4 cu o zi înainte de alegerile din filiala unde era și candidat. Este o situație pe care mulți colegi și foști colegi au reclamat-o intern de mai multă vreme, iar cei ce dețin majoritatea în conducerea partidului ignoră cu bună știință semnalele ce vin de la „firul ierbii”. Mai mult decât atât, prin susținătorii lor, creează contexte care să motiveze acțiunile abuzive de excludere sau suspendare a membrilor incomozi, catalogați ca „elemente”, „sabotori” sau „tineri zgomotoși”. Pretindem de la cel mai înalt nivel că facem o altfel de politică, că respectăm libertățile fundamentale și luptăm pentru o justiție independentă. Se întâmplă tot mai des în viața internă a USR excluderi și suspendări abuzive, intervenții chiar în procesul de alegeri interne pentru funcțiile de conducere la nivel de filiale locale sau județene, inclusiv la comisii de arbitraj care ar trebui să fie independente. Din decembrie până în prezent au fost excluși sau suspendați de Biroul Național nu mai puțin de 35 colegi, majoritatea cu funcții de conducere în USR și cu “vina” că au contestat acțiunile conducerii Barna”, a scris vicepreședintele USR Nicu Ștefănuță pe pagina sa de Facebook.