Ministrul Educației spune că legile educației, aprobate pe vremea lui Sorin Cîmpeanu, sunt acum în proces de finalizare, care nu poate să se oprească.
„Indicatorii de performanță la nivel educațional nu sunt la nivelul necesar, trebuie să fie o schimbare. Și pentru că există jaloane în PNRR care vorbesc despre legea educației, procesul nu trebuie să se oprească”, a spus Ligia Deca în prima conferință de presă de la preluarea mandatului.
Toate termenele privind schimbarea examenelor naționale (admitere la liceu, bacalaureat și evaluare națională) vor fi aplicate la început de ciclu școlar, adică elevilor de clasa a V-a și clasa a IX-a care vor începe cursurile după ce vor fi adoptate legile educației.
„Aş vedea ca orice schimbare - pentru schimbări educaţionale diferite - să înceapă cu cei care întră în clasa a V-a, schimbări care ţin de examenul de BAC să fie doar pentru cei care intră în clasa a IX-a”, a spus Ligia Deca, care a precizat că, în cazul în care va avea timp, va organiza proiecte pilot cu unele dintre soluțiile propuse în legea educației.
Îți mai recomandăm Ligia Deca a depus jurământul de ministru al Educației. „Vom operaționaliza România Educată în literă și spirit”Ministrul Educației spune că nu doreşte să creeze panică în sistemul de educație și cât timp va fi ministru va respecta principiul predictibilității.
„De exemplu, dacă Legea educaţiei va fi adoptată de Parlament până la finele acestui an, cei care vor intra în clasa a cincea în anul şcolar 2023-2024 vor da examenele de admitere sau Evaluarea Naţională pe noul sistem. Deci cu ei se va începe. La fel cei care intră în clasa a noua în 2023-2024 vor da Bacalaureatul pe forma propusă de noua lege. Asta pentru a avea timp de acomodare în sistem, pentru a avea timp de formare a cadrelor didactice, pentru a da timp pentru a schimba programele, dar şi curriculumul şi mai ales pentru a exista un orizont corect de aşteptare al copilului. Nu dorim să creăm panică în sistem şi poate că vom avea timp în această perioadă să şi pilotăm din aceste soluţii pentru a învăţa lecţiile care trebuie învăţate”, a declarat Ligia Deca.
„Sistem robust” pentru sesizările de plagiat
Întrebată cum va rămâne cu prescrierea faptelor după 3 ani în cazul unui plagiat, Ligia Deca a spus că va discuta cu specialişti în drept administrativ pentru a vedea în ce măsură poate fi gândit un sistem „mai robust” în ceea ce priveşte sesizările de plagiat.
Ministrul Educației a afirmat că deocamdată toată legislaţia existentă în acest domeniu trebuie să ţină cont de decizia Curţii Constituţionale.
„Aici cred că trebuie să discutăm puţin despre faptul că ministrul Educaţiei, în primul rând, trebuie să respecte Constituţia şi legile ţării. Sunt o persoană care pune mare preţ pe integritate în mediul academic şi vom face în aşa fel încât noul pachet legislativ să aibă un proces foarte serios prin care sa asigurăm şi integritatea şi în acelaşi timp să asigurăm şi un proces de verificare în cazul în care există sesizări de lipsă de integritate”, a spus Ligia Deca.
Ea a subliniat că „există din vară decizia Curţii Constituţionale numărul 364/2022, care este obligatorie pentru toate autorităţile statului”.
Întrebată dacă a sesizat vreo comisie cu privire la acuzațiile de plagiat ale fostului ministru Sorin Cîmpeanu, care este rector la Universitatea de Științe Agricole și președinte al Consiliului Rectorilor din România, ministrul Educației a răspuns că așteaptă să vadă rezultatul comisiei sesizate de fostul ministru.
„Domnul ministru a declarat că a demisionat tocmai pentru a clarifica acuzațiile și pentru a nu aduce atingere reformei, înțeleg că a făcut deja demersuri. Atâta vreme cât o analiză a fost solicitată de domnia sa, aștept ca rezultatele să fie disponibile”, a spus Ligia Deca.
Însă, ministrul Educației a precizat că nu a discutat cu Sorin Cîmpeanu pe această temă.
Îți mai recomandăm Emilia Șercan: Demisia lui Cîmpeanu ar trebui urmată de retragerea prevederilor controversate din Legile Educației