Lista celor 17 companii de stat care intră în procesul de reformă. CNR9, comitetul care coordonează reforma, condus de Oana Gheorghiu

Comitetul interministerial pentru sprijinirea implementării Reformei 9 (CR9) va fi condus de vicepremierul Oana Gheorghiu.

Guvernul a aprobat vineri seară, printr-un memorandum, lista celor 17 companii de stat care intră în prima etapă a procesului de reformă.

„Prin memorandumul care a fost aprobat astăzi, se definesc cu claritate rolurile instituţiilor care sunt implicate în aşa fel încât, după parcurgerea tuturor perioadelor, să putem spune care dintre aceste companii vor fi listate suplimentar la bursă, care vor fi menţinute în activitate, cu, sigur, reformele care sunt necesare în aşa fel încât să fie mai competitive, să ofere servicii mai bune, să nu aibă nevoie de subvenţii tot mai mari. De asemenea, se va decide care vor fi reorganizate prin fuziune, prin divizare, transformare sau care vor fi lichidate”, a declarat vineri seară premierul Ilie Bolojan la finalul ședinței de guvern.

Analiza celor 17 companii va fi coordonată de CNR9, Comitetul interministerial pentru sprijinirea implementării Reformei 9, condus de vicepremierul Oana Gheorghiu.

În fapt, CNR9 funcționează ca un mecanism de coordonare interministerială, spune Guvernul. Rolul său este de a sprijini AMEPIP - Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice și de a asigura că analiza tehnică este integrată corect în procesul decizional al Guvernului și că procesele sunt duse până la capăt, explică Executivul într-un comunicat remis presei vineri seară.

„Obiectivul este un proces eficient, profesionist și transparent, care să ducă la decizii corecte privind listarea, reorganizarea sau restructurarea companiilor de stat în beneficiul economiei și al cetățenilor și în acord cu angajamentele României din PNRR. Restructurarea este un proces complicat. Este nevoie sa rezolvăm problemele care sunt sursa datoriilor, a condițiilor proaste de muncă pentru angajați și a serviciilor slabe pentru cetățeni”, a declarat vicepremierul Oana Gheorghiu.

Ea a spus că orizontul de timp pentru întreg procesul este „foarte strâns” – august 2026 – „care ne obligă să avem un ritm accelerat”.

„Este însă vital să construim un mecanism care va permite ca, după aceste câteva luni, procesul să continue până rezolvăm situația tuturor celor 1500 de companii. O să fim transparenți: vrem să răspundem la orice îngrijorări și nelămuriri apar.”

Luni dimineaţa va avea loc prima şedinţă de lucru și fiecare minister are deja un responsabil cu reforma, a spus premierul Bolojan.

„Pe fiecare autoritate tutelară se va colabora cu agenţia care monitorizează performanţa în aşa fel încât, de exemplu, în cursul anului viitor să nu mai avem situaţia pe care am întâlnit-o anul acesta în care bugetele erau aprobate în a doua jumătate a anului sau spre sfârşit de an, ci bugetele acestor companii să fie aprobate imediat după ce se aprobă bugetul de stat, deci în primul trimestru, să fie ţinte cât se poate de clare pentru responsabilii acestor companii şi un parcurs clar care să însemne măsuri fără echivoc pentru îmbunătăţirea performanţei acestora”, a mai spus Bolojan.

Primele 17 companii care intră în procesul de reformă

Cele 17 companii care vor fi supuse reformei au fost selectate de ministere în funcție de prioritățile și strategiile sectoriale.

Pașii procesului de evaluare, conform Memorandumului adoptat vineri de Guvern, sunt:

1.⁠ ⁠colectarea datelor la zi de către ministere și completarea lor cu date de la Ministerul Finanțelor culese din SAF-T;

2.⁠ ⁠evaluarea realizată de AMEPIP a performanței companiilor, pe baza indicatorilor financiari, operaționali și de bună guvernanță, conform OUG nr. 109/2011, cu modificările și completările ulterioare;

3.⁠ ⁠consolidarea și corelarea recomandărilor la nivelul Comitetului Național pentru Reforma 9 (CNR9).

Lista celor 17 companii:

Nr. crt.Nume companieAutoritatea tutelară
1.Societatea Electrocentrale Grup SAMinisterul Energiei
2.Societatea Electrocentrale București SAMinisterul Energiei
3.Societatea OIL Terminal SAMinisterul Energiei
4.Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR - SA)Ministerul Energiei
5.Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă" CFR Marfă S.A"Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
6.ROFERSPED S.A-filială a CFR MarfăMinisterul Transporturilor și Infrastructurii
7.C.F.R- I.R.L.U. S.A filială a CFR MarfăMinisterul Transporturilor și Infrastructurii
8.Societatea de Administrare Active Feroviare S.A.A.F -S.AMinisterul Transporturilor și Infrastructurii
9.Societatea Feroviară de Turism S.F.T-C.F.R- S.AMinisterul Transporturilor și Infrastructurii
10.Societatea Națională a Căilor Ferate Române S.N.C.F.R- pre-insolvențăMinisterul Transporturilor și Infrastructurii
11.Compania Națională de Căi Ferate C.F.R SAMinisterul Transporturilor și Infrastructurii
12.Societatea Telecomunicații CFR S.AMinisterul Transporturilor și Infrastructurii
13Tipografica Filaret S.A-filiala a CNCFR S.AMinisterul Transporturilor și Infrastructurii
14.Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători S.A"Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
15.Societatea de Reparații Locomotive C.F.R-S.C.R.L Brașov -filială a CFR CălătoriMinisterul Transporturilor și Infrastructurii
16.Societatea de Transport cu Metroul București "Metrorex "S.AMinisterul Transporturilor și Infrastructurii
17.Compania "TAROM"Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Societatea PETROTRANS SA este în faliment și a fost propusă de Ministerul Energiei spre analiza Comitetului pentru clarificarea situației patrimoniale.

Ministerele au avansat această listă conform criteriilor stabilite în Strategia privind Reforma companiilor de stat, care stabilește ca întreprinderile să fie clasificate nu exclusiv pe bază de cifre, ci incluzând rolul strategic pe care acestea îl au în economie și pentru funcționarea statului, ținând cont de criterii comune și de criterii specifice fiecărui sector de activitate, spune Guvernul.

Cele 5 categorii în baza cărora au fost clasificate companiile

1. Companii strategice esențiale: Infrastructuri critice; rol fără substitut privat; impact asupra securității naționale. Intervenție: investiție, consolidare, profesionalizare.

2. Companii necesare, dar ineficiente: Rol public important (transport, apă-canal, servicii publice), dar performanță slabă. Intervenție: restructurare operațională + financiară.

3. Companii neviabile economic: Pierderi constante, fără rol public justificat. Intervenție: lichidare ordonată + recuperare active.

4. Companii suprapuse sectorial: Redundanțe: două sau mai multe companii fac același lucru. Intervenție: fuziune, absorbție, consolidare.

5. Companii comerciale: Operează pe piață competitivă, fără rol public. Intervenție: listare, PPP, atragere capital privat.

Criterii de clasificare a companiilor

A. Rol public: infrastructură critică, Obligație de Serviciu Public, relevanță strategică.

B. Performanță financiară: profit/pierdere, EBITDA, arierate, subvenții, îndatorare.

C. Risc fiscal: expunere bugetară, risc arierate, impact deficit.

D. Capacitate operațională: productivitate, organigrame, investiții, active.

E. Suprapuneri sectoriale: dublări operaționale/teritoriale.

F. Relevanță strategică sectorială: priorități sectoriale 2030.

România ar fi trebuit să elimine până pe 28 noiembrie conducerile interimare și să numească la conducerea tuturor companiilor de stat șefi profesioniști, selectați prin proceduri transparente și competitive. Până la aceeași dată, ar fi trebuit să demonstreze că peste 90% din companiile sale din domenii cheie respectă principiile de guvernanță corporativă stabilite de OCDE.

Reforma întreprinderilor de stat prin PNRR vizează eficientizarea managementului, eliminarea interimatelor la conducere și restructurarea companiilor ineficiente, prin aplicarea unor criterii riguroase de performanță, conform obiectivelor strategice ale Planului Național de Redresare și Reziliență.

Îți mai recomandăm Guvernele succesive n-au izbutit în 1.500 de zile să reformeze companiile de stat, deși în joc este pierderea a sute de milioane de euro

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI