Criza încălzirii | Lista orașelor care ar putea avea probleme la iarnă și sumele cerute de la Guvern

Președintele Asociație Municipiilor din România, Emil Boc, solicită ca Guvernul să aloce peste 1 miliard de lei pentru a acoperi factura la încălzire. Imagine cu Emil Boc (stânga) și Florin Cîțu (dreapta).

Asociația Municipiilor din România a trimis un document către ministerul de Finanțe în care prezintă sumele de care au nevoie 25 de municipii, printre care Timișoara, Iași, Cluj, Constanța, pentru a acoperi factura la încălzire prin sistemul centralizat.

Frigul și căldura nu cunosc culoare politică”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Din cauza datoriilor, municipalitatea se confruntă cu mari probleme legate de furnizarea căldurii, inclusiv în spitale și școli. Furnizorul de gaze a oprit distribuția din cauza facturilor neîncasate.

Edilul a susținut că fără intervenția Guvernului sau Parlamentului, multe municipii vor rămâne fără căldură sau vor scumpi factura pentru populație.

„Țara are nevoie de un guvern plin cât mai repede”, transmite și primarul municipiului Oradea. Fără un guvern „plin”, banii nu pot ajunge de la ministerul de Finanțe către autoritățile locale.

Îți mai recomandăm Crahul City Insurance | Cum se apără șefii ASF în dosarul de la DIICOT

Conducerea Asociației Municipiilor din România (AMR) a avut o discuție, pe 19 octombrie, în sistem videoconferință, cu ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu.

Municipiile au solicitat alocarea din Fondul de rezervă al Guvernului a sumelor necesare pentru acoperirea unor cheltuieli legate de sistemul centralizat de termoficare, care să poate compensa creșterea nesustenabilă a prețurilor cu producerea energiei termice.

„În această iarnă nu putem face față creșterilor de prețuri pentru a încălzi populația, pentru a ține în viață sistemele centralizate de termoficare. A mai fost o discuție despre tratamentul egal. S-a făcut deja o înțelegere în București ca prețul gazului să fie luat direct cu prețul de la Romgaz de 150 de lei, iar restul primarilor să ne ducem pe 800 – 1.000 de lei sau cât mai crește acest preț. Nu e deloc corect”, a declarat, pentru Europa Liberă, Constantin Toma, președintele executiv al AMR.

Primarii din cele 25 de municipii care au sistem centralizat de încălzire susțin că principalele probleme cu care se confruntă în această perioadă și pentru care solicită sprijin sunt:

  • Plata în avans a unor cantități de combustibil
  • Realizarea unor lucrări de reparații în sistem de urgență care condiționează funcționarea sistemului de termoficare
  • Plata datoriilor restante, în mod deosebit la furnizorii de combustibil
  • Susținerea subvenționării costului gigacaloriei
Îți mai recomandăm Interviu | Timișoara fără căldură. Dominic Fritz: „Sunt primar și îmi asum, dar magie contabilă nu există”

Municipiile care solicită cele mai mare sume

Europa Liberă a obținut documentul trimis de Asociația Municipiilor din România către Ministerul de Finanțe. Datele arată că suma necesară pentru a depăși iarna (octombrie 2021 – aprilie 2022) este de 1,8 miliarde de lei.

Surse din AMR au declarat pentru Europa Liberă că ministrul Vîlceanu le-a cerut primarilor să transmită și care este partea pe care o pot acoperi din bugetul local. În urma centralizării datelor, s-a constatat că 1,27 miliarde de lei ar trebui să vină de la bugetul central.

Problema este că Fondul de rezervă este aproape gol. În el se mai află sub 50 de milioane de lei, departe de solicitările venite din teritoriu. Guvernul demis nu poate da Ordonanțe de Urgență sau să aprobe o nouă rectificare bugetară. Premierul demis le-a promis primarilor că problema urmează să fie rezolvată, dar nu a precizat și când.

În briefingul după ședința de guvern din 14 octombrie, Florin Cîțu a anunțat că Fondul de rezervă poate să fie alimentat deoarece veniturile la buget sunt mai mari” decât s-a estimat.

În plus, avem dividendele companiilor de stat din energie care anul acesta vor fi folosite pentru a susține acest efort”, a adăugat premierul demis.

Printre municipiile care solicită cele mai mari sume de la bugetul central se numără: Timișoara, Constanța, Iași, Ploiești și Oradea.

Nr. Crt

Municipiu

Necesar estimat / mii lei

Octombrie 2021 – Aprilie 2022

Alocare locală/mii lei

Solicitare Buget de Stat / mii lei

0

1

2

3

4

1.

Arad

62.672

25.601

37.071

2.

Bacău

96.408

4.400

92.008

3.

Botoșani

9.500

-

9.500

4.

Brad

11.878

-

11.878

5.

Brașov

11.877

9.077

2.800

6.

Buzău

7.500

-

7.500

7.

Constanța

140.010

82.535

57.475

8.

Cluj

70.461

7.408

63.053

9.

Craiova

21.301

5.000

16.301

10.

Drobeta Turnul Severin

98.000

58.000

40.000

11.

Galați

8.300

2.000

6.300

12.

Gheorgheni

7.942

-

7.942

13.

Făgăraș

3.000

1.000

2.000

14.

Focșani

31.540

2.900

28.640

15.

Iași

387.000

142.000

245.000

16.

Mangalia

17.845

1.785

16.060

17.

Miercurea Ciuc

4.600

540

4.060

18.

Oradea

97.785

26.000

71.785

19.

Pitești

73.254

21.732

51.522

20.

Ploiești

110.000

27.000

83.000

21.

Râmnicul Vâlcea

3.560

952

2.608

22.

Rădăuți

29.500

7.800

21.700

23.

Suceava

27.970

27.970

5.000

24.

Timișoara

421.589

70.309

351.280

25.

Tulcea

43.000

5.000

38.000

Total:

1.801.422

529.009

1.272.413

Timișoara a rămas fără căldură

O situație dificilă legată de încălzire se regăsește în municipiul Timișoara.

Colterm a propus triplarea tarifului de termoficare pentru abonații săi, în contextul creșterii masive a prețului la gaze naturale. Având în vedere impactul pe care o asemenea măsură îl va avea asupra timișorenilor, voi propune Consiliului Local să limiteze această propunere a Colterm la o dublare a tarifului”, a anunțat Dominic Fritz.

Primarii din marile municipii au recunoscut că fără sprijin de la Guvern vor fi obligați să taie investițiile și să mărească factura pentru populație.

Colterm a intrat în insolvență, a anunțat primarul. El a spus că diferența între costul producției și banii încasați a generat datoria imensă.

Municipiul Timișoara a solicitat ministerului de Finanțe peste 350 de milioane de lei, conform documentului trimis de Asociația Municipiilor din România.

Primarul Florin Birta a precizat că municipiul Oradea a solicitat aproape 72 de milioane de lei ca sprijin de la guvern.

„Acest sprijn va veni, dar având un guvern interimar care nu poate face o rectificare bugetară și nu poate da o Ordonanță de Urgență pe această temă, momentan, nu pot veni acești bani. Sper ca în cel mai scurt timp să avem un guvern definitiv, care să poată lua aceste decizii. Este obligatoriu ca orice guvern va fi să ajute administrațiile publice locale să treacă peste această iarnă, care va fi una extrem de dificilă”, a declarat primarul municipiului Oradea pentru Europa Liberă.

Edilul a precizat că, în caz contrar, se va lua din bugetul de investiții pentru a se trece peste iarnă. În privința facturii, ea ar urma să se majoreze dacă nu vor veni banii de la București. Primarul estimează că majorarea se va împărți 50 – 50 între populație și municipalitate.

„Este nevoie urgentă de instalarea unui guvern care să rezolve aceste probleme. Sper ca negocierile să se finalizeze cât mai repede pentru că țara are nevoie de un guvern”, a spus Florin Birta.

Primarul municipiului Focșani, unde apa caldă se dă trei ore pe zi, iar căldură cinci ore, a precizat că mai are bani doar până la 1 noiembrie. După această dată, s-ar putea sista și cele câteva ore în care se furnizează căldură și apă caldă.

În Parlament se poartă negocieri pentru formarea noului Guvern, dar premierul desemnat, Nicolae Ciucă, nu a găsit încă o majoritate. Florin Cîțu susține că mandatul primit de la PNL este pentru un guvern minoritar, din care să facă parte doar PNL și UDMR.

Îți mai recomandăm Factura la încălzire taie investițiile în Timișoara, Craiova, Iași, Oradea și alte municipii | Spital cu trei ore apă caldă pe zi