Germania a trimis primii militari în Lituania. Prezența permanentă va acoperi flancul estic al NATO

Trupele germane trimise la Vilnius, în Lituania, sunt dotate cu tancuri Leopard.

Primii militari germani, dotați cu tancuri Leopard, au ajuns luni în Lituania. Militarii vor sta permanent în țara baltică pentru a acoperi flancul estic al NATO împotriva amenințărilor Rusiei, transmite Euronews. 

Primul grup de 21 de soldați germani, care care vor face parte din prima unitate a Brigăzii 45 „Lituania”, a ajuns pe 8 aprilie pe aeroportul din Vilnius, au anunțat oficialitățile germane.

Decizia ca Germania să trimită permanent soldați în Lituania a fost luată pe 23 decembrie 2023, sub influența invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina.

Aproximativ 4.800 de soldaţi şi aproximativ 200 de civili din armata germană vor fi staţionaţi permanent în Lituania, în urma unui acord dintre cele două țări.

Cei mai mulți dintre soldați vor fi în capitala țării, la Vilnius. Contingentul german are menirea să consolideze prezența NATO în țările care au o graniță comună cu Rusia și Belarus. Trupele germane se vor afla la 100 km de granița cu Rusia.

Costurile bazei germane din Lituania sunt estimate la aproximativ 30 de milioane de euro pe lună.

NATO speră ca staționarea trupelor germane să protejeze Lituania, deoarece anticipează că Rusia ar putea ataca porțiunea de teren de 60 km de la granița polono-lituaniană, numită „Coridorul Suwalki”, dacă conflictul din Ucraina se va intensifica.

Îți mai recomandăm NATO sărbătorește 75 de ani de existență cu membri și aspiranți noi, dar și mai multe bătăi de cap

Ministrul lituanian al Apărării, Laurynas Kasčiūnas, a declarat că trimiterea de trupe germane în Lituania este „un mare exemplu” pentru toate ţările de pe flancul estic al NATO.

„Vom crea o astfel de arhitectură de apărare şi descurajare încât niciun adversar din est nu se va gândi să testeze Articolul 5 al NATO”, a declarat el reporterilor.

Articolul 5 prevede că un atac armat împotriva unuia sau mai multor membri va fi considerat un atac împotriva tuturor.

Îți mai recomandăm NATO vrea ajutor militar suficient și pe termen lung pentru Ucraina, dar recunoaște că „va mai dura”

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.