London calling Uber alles
Brexit se apropie vertiginos, odată trecută etapa alegerilor generale britanice din 12 decembrie, dar Londra se vede deja confruntată cu un alt tip de neplăceri. Cotidianul pro-Brexit The Telegraph este astăzi furibund, publicând o serie de analize și bilete de opinii vehemente împotriva primarului Sadiq Khan, după ce s-a anunțat ieri, luni 25 noiembrie, că Uber nu mai are dreptul să exercite în capitală. Primăria Londrei consideră că Uber nu este în măsură să funcționeze în capitala Marii Britanii, din pricina neajunsurilor în organizare care pun în pericol pasagerii.
Licența Uber în Londra a expirat așadar ieri seară la miezul nopții, iar începând de azi transporturile Uber sunt ilegale.
The Telegraph scrie că Uber are 45.000 șoferi și 3,5 milioane de utilizatori în Londra. Interzicerea Uber este o știre foarte proastă pentru londonezi, dar mai arată și ce mentalitate înapoiată are primarul Sadiq Khan, care caută, scrie The Telegraph, doar să apere interesele celor 21.000 de șoferi de taxi cu licență.
The Independent scrie însă că primarul Sadiq Khan e conștient de neplăcerile cauzate unor utilizatori, dar că securitatea pasagerilor este prima sa preocupare.
The Times estimează, la rândul său, că această interdicție nu înseamnă totuși sfârșitul Uber în Londra. Șoferii Uber vor căuta să folosească o aplicație de recunoaștere facială pentru a evita neajunsurile de până acum, când fotografia clienților putea fi folosită de alți șoferi, fără permis și fără asigurare, iar nu de cel care fusese rezervat. Asta s-ar fi produs de 14.000 de ori (!) în ultimele luni.
La Paris, Le Monde, în numărul datat de marți 26, dar care a ieșit de fapt deja luni 25 la prânz, scrie că sindicatul șoferilor de taxi din Londra aplaudă decizia primăriei de a interzice Uber sau de a cere companiei garanții de securitate suplimentare pentru pasageri.
Sadiq Khan, primarul, știe foarte multe despre transport în Londra. Fiul unor imigranți pakistanezi, copil al capitalei, el l-a însoțit toată adolescența pe tatăl său, șofer de autobuz, prin Londra.
Despre recunoaștere facială e vorba însă nu doar în cazul uber la Londra, ci din ce în ce mai mult și în transportul aeronautic, iar La Libre Belgique anunță un program pilot al companiei spaniole Iberia, care dorește să testeze recunoașterea facială în zborurile sale de la Madrid la Bruxelles. Pasagerii vor putea astfel urca pe avion fără bilet și carte de îmbarcare.
Drowning by Numbers
The Guardian scrie despre dezastrul acvatic ovin din Marea Neagră. Arabia Saudită, spre care se îndrepta vasul care s-a răsturnat, este un mare importator de oi din România și Bulgaria. În cazul României, acest comerț a crescut de mai bine de patru ori în mai puțin de un deceniu, de la 100 milioane dolari în anul 2000 la 444 milioane în 2018.
Portul Midia este astăzi cel mai important în Europa pentru comerțul de oi. România, scrie The Guardian, a încălcat deja în august o cerere a UE de a nu trimite oi în Kuweit în acel moment, din pricina temperaturilor excesiv de ridicate.
În seria dezastrelor, The Independent scrie și despre faptul că în Anglia, șoferul camionului în care au fost găsite 39 de cadavre a pledat în cele din urmă vinovat pentru acuzaţiile de implicare în imigraţia ilegală.
Maurice Robinson, în vârstă de 25 de ani, a acceptat să pledeze vinovat la acuzaţia de complicitate la imigraţia ilegală, în urma unei înțelegeri cu procurorii, care sunt pe urmele întregii rețele din care el face parte.
În camionul lui fuseseră găsite pe 23 octombrie cadavrele a 39 de imigranţi vietnamezi.
Cum e turcul și misilul
Din nou la Londra, The Times scrie că Turcia a testat rachetele antiaeriene rusești S-400 pe avioane americane de tip F-16.
Faptul că Turcia a cumpărat de la Rusia un extrem de scump sistem de rachete, în ciuda avertismentelor tuturor aliaților occidentali, a iritat foarte mult aliații din NATO. Cu atât mai mult faptul că rachetele rusești sunt testate de Turcia împotriva unor avioane de luptă americane.
De altfel, de îndată ce Moscova i-a livrat lui Erdogan primele elemente ale rachetelor S-400, Turcia a fost exclusă din programul american al avioanelor de luptă F-35, piloții turci care se antrenau în SUA au fost trimiși acasă, iar Turcia nu mai poate cumpăra armament american. Turcia are însă a doua armată din NATO, baza militară de la Incirlik adăpostește armament nuclear american, Turcia e singura țară musulmană din NATO unde religia joacă un asemeea rol politic și controlează trecerea strategică prin Bosfor spre Marea Neagră. Așa încât, NATO și SUA au nevoie de Turcia.
Comisia UE fără entuziasm
Libération anticipează intrarea în funcțiune a viitoarei Comisii Europene, care va fi votată miercuri de parlament, la Strasbourg, în ședință plenară. Libération estimează că este exclusă vreo lovitură de teatru, deoarece e nevoie doar de majoritatea simplă a eurodeputaților prezenți. Asta contrastează cu votarea, în iulie, a președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, care avusese nevoie de majoritatea absolută din 748 de deputați și anume 374. Un prag pe care ea l-a depășit atunci cu abia 9 voturi.
Profitând de faptul că votul a fost secret, e limpede că și unii deputați din propria sa familie politică, PPE, au votat atunci împotriva Ursulei von der Leyen. De data asta, însă, principalele grupuri politice au făcut pace, așa încât toată lumea așteaptă ca noua echipă de 27 de comisari să fie votată fără probleme. E pentru prima oară, însă, că o Comisie Europeană nu dispune de o majoritate solidă în parlament.
Pasta și năpasta (fără usturoi)
În sfârșit, site-ul La Repubblica a lansat în mod cât se poate de serios o discuție în legătură cu propunerea de înscriere în patrimoniu a rețetei faimoaselor spaghetti all’amatriciana.
Sigur, autentica bucătărie italiană are la fel de mult de-a face cu ceea ce servesc restaurantele "italiene" din străinătate pe cât are autentica bucătărie japoneză cu ceea ce se găsește în restaurantele "japoneze" din occident (majoritatea ținute de vietnamezi sau chinezi). Știm deja că:
Italienii NU pun niciodată pe pizza tot felul de prostii (ananas, pui, carne, creveți etc.); la fel, “pizza pepperoni” NU are salam pe ea, pastele carbonara NU se fac cu smântână sau brânzeturi topite și grase, iar italienii NU beau cappuccino în timpul mesei.
Rămăsese însă profanarea acelor magice spaghetti all’amatriciana, care acum vor avea o rețetă depusă în patrimoniul național. New York Times consacrase deja acestei chestiuni un mare reportaj în luna iulie, cu un reporter trimis special la fața locului, în Amatrice, pentru a vâna cele mai bune rețete. La Repubblica formulează astfel regula de bază: „cipolla no ma peperoncino sì” = „ceapă nu, dar ardei iute da”.
Regulile sunt simple dar foarte stricte. Sigur că acolo trebuie să intre bucățele de șuncă și la urmă se presară peste paste brânză de oaie rasă, de tip pecorino, dar: se va interzice folosirea ingredientelor precum “usturoi, ceapă sau pancetta” (sarà vietato l'uso "di ingredienti quali aglio, cipolla o pancetta"). Singura excepție permisă în modificarea rețetei arhaice este folosirea roșiilor, provenite evident din America, dar intrate în uz abia pe la 1800.
"Affari Italiani", primul cotidian digital din peninsulă, o anunțase deja săptămâna trecută: UE a acceptat rețeta simplă de mai sus pentru spaghetti all’amatriciana ca o marcă depusă de tip SGT (“Specialità tradizionale garantita”).
Evident, italienii văd în afara țării lor lumea răsturnată pe dos și o profanare permanentă a mâncării. Astfel, se știe că cel mai important la o pizza adevărată este crusta dimprejur, marginea aceea pe care bieții ne-italieni o lasă în farfurie. Crusta aceea rotundă e tot ce este mai bun și mai greu de făcut corect la o pizza autentică, iar bucătarul se sinucide când vede că o lași, pentru că ea trebuie să fie crocantă dar fină, un pic umflată, cu aer înăuntru, atât de elegant făcută încât tu să ignori centrul flasc înecat sub ce prostii ai comandat (brânză topită, măsline, ananas, orori!) și să savurezi crusta rotundă, fără nimic.
Pasta și nă-pasta, pentru cine a crezut vreodată că italienii nu iau nimic în serios.