Tronsonul face parte din partea din semiinelul sudic al Autostrăzii A0, jumătate din lotul 2.
„ 2023 se încheie cu deschiderea parţială a circulaţiei pe lotul 2 A0 Sud, unde lucrările sunt la un stadiu fizic de 98%. Imediat după sărbători, în funcţie de condiţiile meteorologice, constructorul turc va relua execuţia, astfel încât să finalizeze tot lotul 2 (16,3 km), între Vidra şi Bragadiru, dar şi Lotul 1 (16,9 km), între Glina şi Vidra, ajuns şi el la un stadiu fizic de 81%. Vreau ca, până la jumătatea lui 2024, să se circule pe autostradă între A2 şi DN6 (33,23 km), iar din toamnă între A1 şi A2 (51,19 km)”, a notat Sorin Grindeanu, conform unei postăripe Facebook.
Valoarea totală a proiectelor pentru A0 Sud se ridică la 2,46 miliarde de lei, fără TVA. Lucrările au fost finanțate din fonduri europene.
Șeful Transporturilor s-a arătat nemulțumit de stadiul lucrărilor.
„Constructorul grec de pe lotul 3 trebuie să înţeleagă la rândul său acest lucru şi să se mobilizeze exemplar pentru finalizarea lucrărilor pe cei 17,96 de km ai A0 Sud, dintre Bragadiru – Joiţa. Progresul fizic de doar 56% înregistrat acum de acest constructor nu este satisfăcător!”, a avertizat acesta.
Îți mai recomandăm Două tronsoane de autostradă și drum expres, date în folosință până de Crăciun
Compania care se ocupă de construcția lotului trei din A0, partea de sud este Akto, una dintre cele mai mari companii de construcții din Grecia, membră a Grupului Ellaktor. În mai 2009, împreună cu compania franceză VINCI, compania Aktor a câștigat licitația prin care i-a fost atribuită construirea sectorului Comarnic-Brașov din Autostrada A3, pentru 1,5 miliarde euro, în contract fiind stipulată suma de 21,18 milioane euro/km de autostradă, licitație care a fost ulterior anulată.