Ludovic Orban: Am aprobat prelungirea programului teraselor până la ora 24

Centrul Vechi, București

Programul în care teraselor li se permite să funcționeze, în contextul măsurilor de distanțare adoptate în contextul pandemiei de coronavirus, va fi prelungit cu încă o oră

„Am avut mai multe solicitări legate de prelungirea programului până la ora 24 pentru terase și mi-am dat acordul. Va exista o decizie, dacă nu cumva a și fost aprobată, a CNSU, pentru a pregungi programul până la ora 24”, a declarat Ludovic Orban, în ziua în care prelungirea stării de alertă intră în ședința de Guvern.

Cât privește noile măsuri din starea de alertă, premierul arată că vor fi câteva modificări, dar că sunt „chestiuni mai mici”.

„Altele sunt chestiuni mai mici, legate de prezența la loturile naționale a sportivilor care activează în alte țări - să se permită fără a se aplica regulile de izolare. De asemenea, chestiuni legate de diplomație și de corpul diplomatic”, a adăugat premierul.

Îți mai recomandăm Rectificarea bugetară și prelungirea stării de alertă, în ședința de guvern de astăzi

La începutul lunii august, Guvernul a anunțat adoptarea unei măsuri care prevede că terasele, cluburile, cafenelele, toate locurile în care se servesc băuturi alcoolice sau nealcoolice în aer liber din șapte județe și București se vor închide la ora 23.00.

Printre cele mai afectate vor fi terasele și cluburile, pub-urile de pe tot litoralul, județul Constanța fiind unul dintre județele cărora li se aplică măsura. Și județul Brașov se află pe listă, alături de Prahova.

Decizia a fost luată sâmbătă de către Comitetul Național pentru Situația de Urgență. Astfel, terasele din București, Argeș, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Galați nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 23.00.

Decizia autorităților a avut la origine aglomerația și lipsa de precauție în privința distanțării sociale care s-au observat în perioada vacanței. De altfel, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat, săptămâna trecută, că noul coronavirus a devenit mai contagios pe timpul verii din cauză că lumea s-a relaxat pe deplin în vacanță și nu a mai respectat distanțarea socială și purtatul măștilor.

Îți mai recomandăm Terasele și cluburile se vor închide la ora 23.00 în București și în mai multe județe, între care Constanța, Brașov și Prahova