La parada militară de pe Champs Elysees au defilat în jur de 4.300 de militari, 200 de vehicule și 100 de aeronave.
La Paris, s-au reunit de Ziua Franței cancelarul german Angela Merkel, premierul olandez Mark Rutte, președintele Portugaliei Marcelo Rebelo de Sousa, dar și secretarul general al NATO și președintele Comisiei Europene.
Cele nouă ţări participante alături de Franţa la Iniţiativa Europeană de Intervenţie (IEI), care a luat naștere în 2018 la inițiativa președintelui francez Emmanuel Macron, au fost reprezentate la defilare: Belgia, Olanda, Germania, Danemarca, Marea Britanie, Estonia, Spania, Portugalia şi Finlanda. La Paris au venit şefii lor de stat, de guvern sau miniştrii apărării.
Macron a spus că vrea să arate angajamentul Franței pentru securitatea națională și europeană. „Niciodată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial nu a fost Europa mai necesară. Construcția unei Europe a apărării, în conexiune cu NATO, este o prioritate pentru Franța. Este tema acestei parade”, a spus Macron, conform Reuters.
Huiduieli au putut fi auzite în momentul trecerii lui Macron înaintea paradei. Câteva grupuri de militanţi din mişcarea "vestele galbene" au reuşit să se infiltreze în mulţime pentru a-l fluiera pe şeful statului, conform Agerpres.
Îți mai recomandăm Zarurile nu sunt încă aruncate pentru Kovesi la șefia Parchetului European