O bombă politică a explodat de ieri după-amiază în Franța, în urma unui articol-interviu în Le Monde cu candidata lui Macron în alegerile pentru primăria Parisului, fosta ministră a sănătății Agnès Buzyn.
Aceasta spune, nici mai mult nici mai puțin, că Emmanuel Macron și premierul Edouard Philippeștiau de multă vreme de gravitatea epidemiei, avertizați chiar de ea, dar că n-au făcut nimic și că Macron a ținut morțiș să organizeze alegerile municipale de duminică pe fundal de epidemie, alegeri care, spune ea, n-au fost decât o « mascaradă ».
Ea mai afirmă că semnalase deja în decembrie despre pericolul epidemiei, că ea apoi l-a avertizat personal pe Macron, pe 11 ianuarie, iar că pe 30 ianuarie a atras atenția premierului Edouard Philippe asupra crizei, dar fără rezultat.
« Ar fi trebuit să oprim totul. Săptămâna trecută a fost un coșmar», a spus Agnès Buzyn, vorbind despre alegerile municipale, deși ea a revenit în cursul serii de ieri ca să precizeze că regretă termenul de « mascaradă », dar fără să retragă sau să modifice restul acuzațiilor.
Ziarul conservator Le Figaro detaliază reacțiile opoziției, după afirmațiile «înspăimântătoare» («terrifiantes») ale lui Agnès Buzyn: șeful extremei stângi Jean-Luc Mélenchon a întrebat astfel dacă Buzyn își dă seama că afirmând că gravitatea crizei era cunoscută de guvern ea își angajează astfel propria responsabilitate penală, dar și pe cea a celorlalți membri ai guvernului.
Opoziția a cerut o anchetă parlamentară. Tot Le Figaro îl citează pe șeful guvernului, Edouard Philippe, care a negat acuzațiile și a spus că își asumă toate deciziile luate de guvern. Franța numără acum 7730 cazuri și 175 morți (din care 7% aveau mai puțin de 65 de ani).
Libération, în schimb, se axează pe deciziile luate ieri de șefii de stat și de guvern ai UE, prin video conferință: s-a anunțat un fond de 37 de miliarde de euro pentru sistemele de sănătate, întreprinderile în dificultate și șomeri; statelor membre li se lasă posibilitatea să își adâncească deficitul bugetar; firma farmaceutică germană CureVac, pe care administrația Trump dorea să o cumpere, primește un ajutor de 80 de milioane de euro și încă 100 de milioane pentru punerea la punct a unui vaccin; interdicție de export în afara UE a materialului medical. Și – cum se anunțase deja – închiderea granițelor UE pentru toți cetățenii necomunitari.
Ironia este, așa cum o subliniază și analizează în detaliu, la München, Süddeutsche Zeitung, că țările africane încep acum să ia măsuri pentru a se proteja împotriva Europei și a europenilor, continentul african fiind până acum relativ protejat de virus.
Italia și statistica telefoanelor
În Italia, La Repubblica face tristul bilanț al zilei de ieri: aproape 3.000 de noi cazuri și 345 de morți într-o singură zi, cu totul – depășindu-se bara de 2.500 de morți până acum.
Corriere della Sera, cotidian din Milano, în plin epicentru al epidemiei, scrie că în Lombardia, în nord, monitorizarea telefoanelor mobile arată că 40% din populația locală nu respectă măsura de a se izola acasă. Sistemul de monitorizare e «cantitativ» și nu ține cont de motivul sau de necesitatea deplasărilor, însă oferă o statistică a eficacității măsurilor de izolare.
Cotidianul insistă că nu e vorba de o supraveghere individuală a cetățenilor, ceea ce legea nu ar permite, ci de analizarea semnalelor celulare puse la dispoziție de companiile telefonice pentru a calcula statistica deplasărilor într-o anume perioadă de timp. În cei 40% care se deplasează intră așadar și cei care merg la lucru sau care ies din casă pentru necesități familiale sau de sănătate.
Din ce în ce mai mult se erodează și mitul că virusul i-ar ocoli pe cei mai mici. La Stampa din Torino prezintă cazul unui bebeluș dintr-un spital din Roma, infectat cu virusul și care nu are decât cinci luni.
Belgia în carantină totală
Și Belgia intră în carantină cvazi-totală începând de astăzi, cel puțin până pe 5 aprilie, pe modelul celei din Franța, însă ceva mai suplă, în sensul în care nu trebuie completat un formular pentru a ieși din casă, ca în Franța.
Sunt permise numai ieșirile strict necesare și rămân deschise doar supermarketurile, farmaciile, benzinăriile, băncile, oficiile poștale, librăriile și micile magazine care vând presa. Acesta e un detaliu cultural important pentru „capitala Europei”, micul magazin care vinde presa și tutun jucând, ca și în Franța, un rol important în viața și coeziunea cartierelor.
O diferență majoră între Belgia și Franța este însă aceea că în Belgia, deși școlile sunt închise, fără excepție, creșele vor continua să funcționeze, ceea ce va ajuta părinții care trebuie să meargă la lucru.
În schimb, toate birourile serviciilor care tratează cererile de azil au fost închise, iar Belgia nu mai primește azilanți pe o perioadă nedeterminată.
În Spania, El Pais prezintă ultimul raport al Imperial College din Londra, care colaborează cu Organizația Mondială a Sănătății și care estimează că întreaga planetă, toți cei 7,7 miliarde de locuitori ar trebui, cel mai probabil, să fie supuși izolării vreme de un an, sau chiar un an și jumătate, 18 luni, pentru a se ajunge la un control al virusului.
Raportul critică în același timp metoda aplicată în Marea Britanie, care a decis să lase virusul să se răspândească pentru a obține ceea ce se numește, nu foarte flatant: herd immunity, „imunitatea gregară” (lit. „de turmă”). Este tehnica de a lăsa o bună parte din populație să se infecteze pentru a obține o imunitate de grup, mai degrabă decât a se concentra pe cazurile individuale, oricât de numeroase ar fi ele. Raportul redactat de Imperial College și prezentat în El Pais estimează că numărul de morți în Marea Britanie, dacă se continuă cu metoda de a nu aplica un control strict, ar putea urca până la o jumătate de milion de oameni (și peste două milioane in SUA).
Londra: crâșmele deschise, dar școlile se închid
La Londra, cotidianul conservator The Times, în general favorabil guvernului și mai degrabă pro-Brexit, adoptă un ton critic față de strategia guvernului lui Boris Johnson în fața virusului. The Timesnotează că multe școli încep să închidă, deși politica anunțată a guvernului a fost până acum de a le menține deschise, dar unele închid deoarece profesorii au început să nu mai vină, preferând să se izoleze.
Într-adevăr, în vreme ce pe continent totul se închide, în Londra localurile publice sunt încă deschise și accesibile oricui. Nici o măsură nu este obligatorie.
Presa britanică e însă de acord cu constatarea formulată ieri în italianul La Stampa că: nimeni nu se protejează în Anglia. Până și cotidianul în care scrie Boris Johnson și care i-a fost cu totul alături în campania Brexit, The Telegraph, a scris că strategia guvernului e confuză: astfel, Boris Johnson le-a cerut britanicilor să “evite” pub-urile și cafenelele și restaurantele, însă nimeni nu știe ce înseamnă acel “a evita” și de ce guvernul nu închide, pur și simplu, crâșmele, așa cum s-a făcut deja mai peste tot în Europa.
Limonov: moartea unei canalii
Presa rusă are un subiect care pentru mulți în Europa ar face dovada unor gusturi mai fezandate: moartea, ieri (la 77 de ani) a celui pe care Kommersant îl numește: «cel mai scandalos scriitor rus al sec. XX» - Eduard Limonov.
Nu doar presa rusă, de altfel, iar în Franța, unde Limonov a trăit un deceniu și unde a primit cetățenia franceză, Libération amintește că pe când trăia în Paris, unde a fost larg cunoscut în cercurile literare, acest scriitor provocator și inclasabil publica în același timp în l’Humanité, cotidianul Partidului Comunist Francez, cât și în reviste de extrema dreaptă.
Întors în Rusia, Limonov, autorul romanului Молодой Нeгодяй (O tânără canalie), a devenit un apropiat al ideologului «Eurasianismului», Aleksandr Dughin, înainte de a o rupe cu acesta.
A participat la războiul din Transnistria, apoi la cele din Balcani, iar în 1999 a căutat să provoace o tentativă de secesiune a Crimeei. În 2001, a fost condamnat la 14 ani închisoare în Kazahstan pentru «tentativă de lovitură de stat», dar nu a făcut decât doi.
Începând din 2.000, el căzuse în uitare, iar Libération remarcă pricina și anume că Limonov la amintea rușilor prea mult de excesele anilor 1990. «Odată cu moartea lui, era literaturii sovietice se încheie definitiv.»