Macabra știre despre cei 39 de migranți găsiți morți într-o camionetă a reușit să alunge din prima pagină a ziarelor atât Brexitul, cât și ancheta asupra lui Trump în vederea demiterii lui. Mai mult chiar și decât războiul din Siria, unde 39 de morți ar fi doar o notă pe manșeta buletinului de știri... dar aici oroarea se petrece în Anglia, iar șoferul camionului – arestat deja – vine din Irlanda de Nord și are numai 25 de ani.
Precedenta tragedie similară din Anglia se petrecuse în anul 2000, când vameșii britanici au găsit trupurile a 58 de chinezi morți într-un camion de transportat roșii lângă portul Dover.
La fel, în august 2015, 71 de migranți originari din Siria, Irak și Afganistan, au fost găsiți morți prin sufocare într-un camion frigorific în Austria, motiv pentru care și presa austriacă este foarte interesată astăzi de această tragedie.
E genul de situație care nu împiedică nici presa tradițională, „serioasă”, să se lanseze într-un macabru discret. Le Monde, în Franța, îl citează chiar pe premierul Bulgariei, Boiko Borisov, care a declarat la o televiziune națională că respectivul camion era doar înmatriculat legal în Bulgaria, însă nu avea vreo altă legătură cu țara lui.
Tot Le Monde îl citează pe Dimitar Dimitrov, director executiv în ministerul bulgar al transporturilor, care spune că mulți străini își înregistrează vehiculele în Bulgaria pentru «a profita de fiscalitatea favorabilă », lucru, cum se știe, practicat și de mulți români (vezi Rovana Plumb).
În Belgia, Le Soir anunță că a fost deschisă și o anchetă locală, deoarece se crede că respectivul camion a tranzitat prin portul belgian Zeebrugge.
În Anglia, The Telegraph anunță anchetarea unei întregi rețele de traficanți de persoane și spune că vehiculul fusese înmatriculat în Bulgaria în 2017, într-un loc cunoscut a avea legături cu republicanii irlandezi.
Este, desigur, genul de incident care, pe fundalul antieuropeanismului și al dezbaterilor Brexit, nu o să ajute prea mult argumentația celor care ar dori să păstreze libera circulație între Marea Britanie și restul Europei.
The Times are o întreagă anchetă despre Bulgaria și economia sa din umbră a mașinilor furate și a traficului de persoane. Și tot The Times scrie despre cum insula Marii Britanii rămâne una din destinațiile preferate ale migranților de pe întreaga planetă.
În privința cooperării între poliții, The Times menționează și că unul din cei mai căutați criminali, Shane O’Brien, a fost arestat în România unde se ascundea și a fost extrădat Angliei, unde ieri s-a văzut condamnat la 26 ani închisoare pentru o crimă sinistră comisă într-un bar.
The Independent, care nu mai este de mult un ziar pe hârtie, ci un website care aparține magnatului rus Alexandre Lebedev, scrie că tragedia camionului cu migranți era cât se poate de previzibilă și că nu este nimic de mirare acolo. Asemenea drame se întâmplă de obicei în afara granițelor Marii Britanii, sau chiar ale Europei. Se întâmplă, de pildă, în Marea Mediterană sau în Turcia, unde Europa e disperată să-i țină pe migranți, scrie The Independent. Asemenea drame au să se reproducă, estimează, de asemenea, în Franța, Libération.
The Guardian se ocupă însă doar în treacăt de faptul divers al migranților morți sufocați și se concentrează asupra rumorilor de alegeri anticipate în Marea Britanie, după ce miercuri Boris Johnson și șeful opoziției laburiste Jeremy Corbyn au constatat că nu sunt de acord în nimic în chestiunea Brexitului.
The Independent dă, de altfel, ca sigură posibilitatea alegerilor anticipate înainte de Crăciun.
Viva la muerte ! Halloween cu Franco
Tot pe o notă morbidă, Spania îl dezgroapă și reîngroapă astăzi pe Franco. Resturile lui, mai degrabă, devenite moaște pentru nostalgicii fascismului și care zăceau în mausoleul de la Valle de los Caidos, în apropiere de Madrid.
Spania se pregătește sa pună capăt ultimului însemn al dictaturii, scrie El Pais, care precizează că guvernul va transporta resturile cu elicopterul spre banalul nou cimitir, pentru a evita efuziunile nostalgicilor. Se mai precizează că întreaga ceremonie, efectuată în prezența membrilor familiei, care se opuseseră scoaterii scheletului din mausoleu, va costa 63.000 euro.
El Mundo, cotidian conservator, care sprijină în special Partidul Popular de origine franquistă (de la care vine și numele marelui curent creștin-democrat european PPE), foarte citit de nostalgicii dictaturii, scrie sobru, la rândul său, că guvernul a luat toate măsurile pentru a evita omagiile aduse lui Caudillo.
Caudillo, lider, conducător i se spunea lui Franco, cum era moda interbelică de a-i numi pe liderii autoritari care con-duceau poporul. Cu toții erau conducători în diferitele limbi: Duce, Führer, Caudillo... iar mai târziu Ceaușescu avea să fie, simplu, Conducătorul. În Italia, La Repubblica pune de altfel astăzi întrebarea: Cine era mai rău, Mussolini sau Hitler?
În Catalonia, numele lui Franco are o rezonanță malefică aparte, prin rolul său în strivirea mișcărilor populare locale care s-au prelungit în războiul civil, cum se vede din tonul adoptat de La Vanguardia, principalul cotidian din Barcelona.
Tot La Vanguardia scrie că Franco nu era singur în cripta de la Valle de los Caidos. Resturile a 33.000 de alți morți în războiul civil zac încă acolo. Problema, amintește La Vanguardia, într-un bilet de opinie intitulat Halloween con el ‘Caudillo’, este marele număr de oameni care încă glorifică memoria dictatorului.
4-3-2 și eutanasie in Belgia
Despre moarte este vorba și în presa belgiană astăzi, pe un alt ton. Se ușurează condițiile accesului la eutanasie, la o zi după ce s-a anunțat eutanasierea voluntară a sportivei flamande paraplegice Marieke Vervoort. De acum înainte, un medic care decide o cerere de eutanasiere va avea la dispoziție doar 7 zile pentru a lua o decizie si 4 zile pentru a transmite dosarul unui confrate, în caz că el nu dorește să o practice.
Belgia, în special Flandra, are o lungă listă de personalități care au ales eutanasierea, de la marele scriitor Hugo Claus, la politicianul creștin-democrat, multă vreme președinte al PPE, Wilfried Martens.
În schimb, comisia pentru justiție a parlamentului federal belgian nu a reușit, cum o scrie La Libre Belgique, să cadă de acord asupra unei prelungiri de la 12 la 18 săptămâni a perioadei în care se poate practica avortul. Propunerea de lege, amânată acum pentru luna noiembrie, este ca Belgia să se alinieze pe țările vecine, unde, in Olanda de pilda, perioada în care se poate practica avortul e de 24 săptămâni.
În căutare resturilor pierdute ale lui Proust
Joi este ziua evenimentelor culturale și literare în multe țări, iar Franța de pildă au loc astăzi două mari evenimente : vernisajul expoziției Leonardo Da Vinci la Luvru și publicarea unor nuvele absolut inedite de Marcel Proust (Le Mystérieux Correspondant, ed. De Fallois).
Expoziții ale lui Leonardo e drept că au mai fost, deși aceasta e tematică : se axează exclusiv pe pictură, pe tablourile lui Leonardo, nu multe, cu totul vreo 20, din care 11 sunt expuse la Luvru. In schimb, texte inedite ale lui Proust publicate după atâta vreme înseamnă ceva unic. Sunt de altfel texte pe care Proust le-a scris acum 120 de ani, încă tânăr, ba chiar texte în care el își evocă homosexualitatea.
Your browser doesn’t support HTML5
Teze și antiteze la Paris, o emisiune despre Marcel Proust din 1988
Proust avea atunci între 22 și 27 de ani. Nu își găsise încă stilul somptuos din La Recherche..., și nu scrisese despre valul răscolitor de amintiri produs de o „madeleine" dar căutările complexe sunt vizibile, în primul rând efortul permanent de a-și ajusta privirea la realitate.
La întrebarea de ce el nu a căutat să publice atunci aceste nuvele, răspunsul e simplu: nu atât că le găsea imperfecte (deși și aceasta este o parte din explicație), cât mai ales pentru caracterul lor mult prea îndrăzneț pentru vremea aceea.
Nu e nimic scandalos acolo, nimic scabros. De pildă, în povestirea care dă titlul volumului, Corespondentul misterios, descoperim doar că persoana care îi scria bilete amoroase unei femei măritate era... o altă femeie. Sau felul în care este descrisă privirea între doi ofițeri la paradă. Acestea anticipă de altfel anumite scene din La Recherche, unde în repetate rânduri e sugerată homosexualitatea unor personaje de ambele sexe.
Le Monde scrisese însă deja că interesul lor literar e scăzut. Rămâne cel puțin această frază care ar putea rezuma întreaga filozofie a lui Bergson, contemporanul lui Proust: « Moartea nu durează. »
Resturi de civilitate
Cunoaștem cu toții genul de individ care, la restaurant sau cafenea, se așează la masa de alături, comandă ceva, apoi scoate un telefon cât o placă de caldarâm și-ncepe să se holbeze singur la clipuri muzicale de o inteligență subumană, cu ritmuri pițigăiate care pulsează în creier valuri de sentimente nedemne. Ei bine, în Austria, în bine-cugetătoarea Austrie, Die Presse, vorbește despre o posibilă inițiativă pe care mulți o vor aplauda: aceea de a interzice în restaurante și alte locuri publice folosirea abuzivă a telefoanelor mobile. A crea, așadar, niște Handy-freie Zonen, zone fără Handy, cum se numesc în mod comic în germană telefoanele mobile.
Asta ne îngăduie și o reflecție lingvistică finală, despre cum obiecte sau noțiuni fundamentale cotidiene își iau numele din altă limbă... însă un nume care este inexistent sau neuzual în acea limbă. Așa a fost, de pildă, cu românescul pickup [picap], gramofonul modernizat pentru a asculta înregistrări pe discuri de vinil, termenul pickup neffind niciodată folosit în engleză pentru acel dispozitiv (în SUA, pickup este... o camionetă cu platformă descoperită în spate). La fel, în germană un telefon mobil este numit în mod misterios... Handy, cum nu s-a spus absolut niciodată în engleză.
Dar să nu uităm că tot de la o greșeală lingvistică a venit numele acelui mic aparat portabil pentru ascultat casete pe care un japonez nevorbitor de engleză l-a numit odată... walkman, numele rămânând pe vecie, chiar și după dispariția hilarului obiect.