Judecătorul piteștean Costin Andrei Stancu a câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție recursul procesului prin care Inspecția Judiciară cerea sancționarea sa disciplinară. Magistratul aplicase dreptul Uniunii Europene și decisese, în iunie 2021, că Secția Specială care funcționa la acea vreme este ilegală.
Îți mai recomandăm Cum și-au majorat magistrații salariile cu 25%, în timp ce alți bugetari amenință cu greveDecizia judecătorului se baza pe o hotărâre a Curții Europene de Justiție care stabilea supremația legii europene în privința recomandărilor ce priveau MCV.
A doua zi după decizia magistratului piteștean, Curtea Constituțională a României stabilea că recomandările pe care acestea le aplicase ca fiind cu titlu obligatoriu nu se aplică instanțelor din România, ci doar instituțiilor administrative.
Imediat după, Inspecția l-a acuzat pe Stancu de exercitarea funcției cu rea- credință. Inițial, un inspector a decis să claseze sesizarea, dar șeful instituției de la acea vreme a hotărât să dea lucrarea unui alt inspector care a decis exercitarea acțiunii disciplinare. CSM a decis însă că judecătorul nu se face vinovat de vreo faptă, decizie menținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție.